Ar trebui să utilizeze consilierii biblici tehnici terapeutice „eficiente”?

Modul în care consilierea biblică, ca disciplină, ar trebui să interacționeze cu disciplina numită „psihologie” este o chestiune de mare interes pentru mine. Folosesc ghilimelele de rigoare, deoarece cuvântul se referă la un număr derutant de concepte și teorii, toate acestea vizând mai mult sau mai puțin ceea ce este o ființă umană, cum o ființă umană poate să cunoască, cum se schimbă ființele umane și care este obiectivul spre care ar trebui să se schimbe. Psihologia este uneori o știință, alteori o religie, iar în alte momente o teorie morală.

Într-o serie de articole în curs de publicare în Jurnalul de Îngrijire a Sufletului (Journal of Biblical Soul Care – https://biblicalcounseling.com/jbsc/), am oferit gândurile mele despre cum ar trebui să interacționăm noi, consilierii biblici, cu psihologia. Nu cred că cel mai bine este nici să ne însușim tot ceea ce „funcționează”, nici să ignorăm pur și simplu aceste lucruri. De fapt, nu cred că este posibil să le ignorăm cu totul. Prin urmare, este important să dezvoltăm un cadru pentru a înțelege rezultatele cercetării fără a ingera idei care subminează sau contrazic teologia noastră.

Biserica a avut de-a face cu teologii și psihologii și filosofii străine. În zilele noastre, „psihologia” este teologia/filosofia/știința momentului. Așadar, haideți să ne asumăm această sarcină, dar să o facem cu toată grija cu care cineva ar lua în brațe un porc spinos. Neatenția din partea bisericii a dus în trecut la o teologie defectuoasă, chiar eretică.

Proiectul meu va dura ani de zile pentru a fi finalizat. Între timp, aș dori să ofer următorul avertisment: una este să citești un studiu care relatează despre efectele stresului provocate de conducerea pe distanțe lungi asupra camionagiilor. Altceva este să imporți o terapie pentru că „funcționează”. Aș dori să ofer câteva atenționări cu privire la motivele pentru care nu ar trebui să importăm pur și simplu o tehnică terapeutică în consilierea biblică.

1. Depășește fișa postului nostru.

Biserica, ca Biserică, a primit un singur mandat: să facă ucenici (Matei 28:19-20). Consilierea biblică oferă direcție în ucenicia creștină. Noi îi ajutăm pe oameni să pună în practică teologia creștină. De fapt, poate că cel mai bine ar fi să ne gândim la teologie ca fiind punerea în practică a doctrinei creștine.

„Așadar, după părerea noastră, teologia nu este altceva decât a vorbi despre Dumnezeu, despre închinarea divină, despre binecuvântarea nemuritoare a sufletului nemuritor și despre metoda prin care putem să venim la Dumnezeu și să trăim pentru El.”¹

Există o mulțime de lucruri, bune și rele, care se află dincolo de domeniul de aplicare al lucrării noastre. Dacă sunteți contabil dar vă comportați ca și cum ați fi consilier, fiți contabil. Chiar și lucrarea bună de a oferi sfaturi fiscale este altceva decât consiliere biblică. Rămâi la fișa postului tău. Băiatul de la boxă poate să mă ajute la mașină, dar nu este treaba lui să schimbe cauciucurile.

2. Ai nevoie de licență pentru a face terapie.

Psihoterapeuții constituie o profesie licențiată în Statele Unite. Aceștia sunt reglementați de standarde foarte specifice și trebuie să treacă anumite cerințe în fiecare stat. Dacă vă angajați în „terapie” și nu aveți o licență, este foarte posibil să încălcați legea. S-ar putea ca legile să fie prost informate și să nu fie în interesul public, dar sunt legi. Un consilier biblic nu are nevoie să fie licențiat, pentru că noi nu ne ocupăm de terapie. Noi ne instruim în religia creștină.

3. Nu tot „ajutorul” este ajutor.

Un argument des întâlnit este acela că suntem chemați să „ajutăm oamenii care suferă”. Se spune că unele terapii ajută oamenii. Prin urmare, ar trebui să folosim acea terapie. Problema aici este legată de cuvântul „ajutor”. Terapia este o procedură amorală al cărei scop principal este ca clientul/pacientul să se simtă mai bine. Dacă cineva se simte fericit, calm, bine adaptat la situația sa, totul este bine.

Credem într-adevăr că, în general, o viață în acord cu principiile biblice va duce la o viață mai bună, mai împlinită. Dar, când ne uităm prin textul Scripturii, vedem cazuri în care trăirea așa cum ne cheamă Dumnezeu nu va avea ca rezultat fericirea noastră imediată. Durerea neîncetată a psalmistului din Psalmul 88 are nevoie de terapie? Agonia lui Isus în Grădină și apoi durerea și tristețea tot mai mari de pe Cruce arată că Dumnezeu îi poate chema pe cei mai apreciați slujitori ai Săi să sufere o durere imensă.

Uneori, tristețea și durerea sunt bune pentru că ne conduc la pocăință. Psalmul 32 descrie durerea resimțită de cel care trăiește cu un păcat de care nu se pocăiește. Durerea nepocăinței trebuia să-l determine pe David să se pocăiască. Ar fi trebuit ca David să învețe doar câteva tehnici de respirație și să folosească valium? Dacă TCC anti-anxietate și medicația ar fi pus capăt depresiei sale, l-ar fi ajutat asta pe David?

Nu toată durerea este ceva ce ar trebui pur și simplu să înceteze și nu este întotdeauna „ajutor” să ajuți pe cineva să evite tristețea sau durerea.

4. O terapie este ritualul unei religii străine.

Toate formele de credințe și acțiuni vor avea ca efect schimbarea oamenilor. Chiar și o terapie ineficientă va schimba o persoană, oricât de mică ar fi schimbarea. Când folosești o terapie, faci o instruire în speranță (aceasta te va ajuta să te simți mai bine). Oferind instruire în tehnica terapeutică, oferiți și o instruire teologică.

O terapie nu este o procedură neutră care are același conținut moral ca o legătură de hidrogen într-un experiment de chimie. O terapie provine dintr-o înțelegere complexă a ființei umane și caută să schimbe o ființă umană în direcția și în concordanță cu această înțelegere. Atunci când importați o terapie, importați ritualuri ale unei religii diferite.

James Smith a făcut un comentariu referitor la închinarea creștină și care se poate aplica aici:

„Problema, desigur, este că aceste „forme” nu sunt doar niște ambalaje neutre sau niște conducte de unică folosință pentru un mesaj. După cum am văzut deja, lucrurile care sunt îmbrățișate ca simple forme proaspete sunt, de fapt, practici care sunt deja orientate către un anumit telos, o viziune tacită a vieții bune. Într-adevăr, am încercat să arăt că aceste practici culturale sunt liturghii de sine stătătoare tocmai pentru că sunt orientate către un telos și sunt înclinate să modeleze iubirile și dorințele mele. Formele în sine sunt pedagogii ale dorinței care ne învață să interpretăm și să ne raportăm la lume într-un mod cu o anumită încărcătură. Așadar, atunci când distilăm mesajul evanghelic și îl încorporăm în forma mall-ului, deși am putea crede că găsim o modalitate inedită pentru ca oamenii să se întâlnească cu Hristos, de fapt însăși forma acestei practici este deja încărcată cu un mod de a interpreta lumea.”²

Acest ultim aspect este o chestiune pe care sper să o analizez într-o postare ulterioară.

¹ Petrus Van Mastricht. Teologie teoretico-practică, Volumul 1: Prolegomene. Reformation Heritage Books. Ediția Kindle.

² James K. Smith A. Ești ceea ce iubești: Puterea spirituală a obiceiurilor. Baker Publishing Group. Ediția Kindle.

Tradus cu permisiunea asociației ACBC. Traducătorul este responsabil de calitatea traducerii. Copyright© Association of Certified Biblical Counselors. Toate drepturile rezervate. Reproducerea, distribuirea sau traducerea fără permisiunea ACBC este interzisă.