Auto-consilierea: Ingredientul lipsă

Problema: păcatul din interior și suferința personală

Absolvirea marchează finalizarea satisfăcătoare a unor cursuri obligatorii pentru un anumit grad academic. La momentul absolvirii, fie seminaristul, fie studentul de colegiu biblic sărbătoresc expertiza personală în ce privește programa academică prescrisă. Studenții respectivi au trecut examenele finale scrise sau orale. Cu pasiune și claritate, absolvenții exprimă un conținut adecvat și o metodologie nuanțată pentru lucrarea de slujire. Ca studenți, au muncit în compania un corp profesoral acreditat și în contextul unei tehnologii moderne pentru a finaliza cursurile obligatorii și pentru a stăpâni conținutul și metodologia lucrării de slujire.

Totuși, mulți dintre aceiași absolvenți se confruntă cu probleme reale de păcat personal și cu răspunsuri dezamăgitoare la diversele fațete ale suferințelor personale. Asemenea lui Petru în timpul vizitei lui la biserica din Galatia (Galateni 2:11-13), lupta personală pentru o trăire evlavioasă nu este provocată de o anumită informație sau metodă asimilată. Programa academică recomandată îl pregătește pe student să fie un expert în ceea ce privește informația sau conținutul. Studentul înțelege hermeneutică, limbile biblice, teologie sistematică și practică. Studentul, de asemenea, a învățat, evaluat și practicat diverse metodologii de lucrare, inclusiv dezvoltarea nucleului filozofic al slujirii sale viitoare. Cu toate acestea, adesea problema este că studentul nu a învățat cum să își aplice adevărul Evangheliei prin Cuvântul lui Dumnezeu situațiilor personale de viață.

Același student înarmat cu informații corecte și cu metode eficiente se pregătește să intre în lucrare acompaniat de povara păcatului și a suferinței personale și fără vreo abilitate eficace de a le rezolva. Studentul pășește în lucrarea de slujire având lupte asemănătoare cu cei din comunitate, dar care vor veni la el sau ea după ajutor. Se prea poate ca studentul să nu aibă mai multă speranță sau idee de schimbare decât cei pe care el sau ea se pregătește să îi slujească.

Petru: un studiu de caz

După cum s-a evidențiat deja, Petru s-a lovit de probleme similare atunci când Pavel l-a confruntat cu privire la refuzul lui de a lua masa cu neamurile. Pavel scrie:

„Însă când Chifa a venit în Antiohia, m-am opus lui pe faţă, pentru că era de condamnat. Până când au venit nişte oameni din partea lui Iacov, el obişnuia să ia masa cu cei dintre neamuri, dar, când au venit ei, n-a mai făcut-o şi s-a separat, temându-se de cei circumciși. Şi ceilalţi iudei s-au unit cu el în această ipocrizie. Chiar şi Barnaba a fost dus în rătăcire prin ipocrizia lor.” (Galateni 2:11-13)

Pur și simplu Petru s-a retras de la masa neamurilor de frica evreilor. În consiliere numim asta „frica de oameni”.

Observați că problema lui Petru nu ținea de niște informații sau de o metodă. În ceea ce privește conținutul, educația lui Petru era fără reproș. Inițial, Petru a avut parte de cel mai bun corp profesoral – Isus. De la Duhul, printr-o viziune, i s-a oferit un conținut specific privind părtășia la masă cu neamurile în Fapte 10 (Fapte 10:9-33). Când redă discuția dintre Petru și Corneliu, Luca relatează despre lecția pe care Petru a învățat-o.

„El le-a zis: – Ştiţi că unui iudeu îi este interzis de Lege să se asocieze sau să viziteze un străin, dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om pângărit sau necurat. De aceea am venit fără ezitare când s-a trimis după mine … ” (Fapte 10:28,29a).

El a prins ideea: ceea ce este curat nu poate fi numit necurat.

Pe deasupra, Petru nu a avut nici probleme de metodologie. Pe tot parcursul cărții Faptele Apostolilor, Luca demonstrează cum Dumnezeu l-a folosit pe Petru în moduri mărețe în timp ce mesajul Evangheliei era comunicat. Prin lucrarea lui Petru, se naște și crește biserica, misionari sunt trimiși, oameni sunt vindecați și readuși la viață. Cu siguranță că slujirea lui Petru nu a fost îngreunată de metodologie inadecvată. După cum este cazul multor absolvenți de colegiu sau seminariști, problema majoră a lui Petru nu a ținut nici de natura informației și nici a metodologiei.

Consilierea de sine: o disciplină necesară

Ca parte consecventă a unei programe academice, studenții trebuie să fie învățați cum să se consilieze pe ei înșiși. Consilierea de sine este „invitația perpetuă zilnică la o analiză a inimii, la o pocăință din inimă și la o înnoire a inimii prin Cuvântul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, este examinarea propriei tale inimi (adică gânduri, motivații, dorințe) și a comportamentului tău prin expunerea la lumina pătrunzătoare a Cuvântului lui Dumnezeu, lăsând-o să examineze cu atenție fiecare aspect al vieții tale (Coloseni 3:16)”¹ În principiu, studentul învață cum să folosească Cuvântul lui Dumnezeu și să-l aplice circumstanțelor vieții lui personale. Ca și consilieri biblici, nu ar trebui să presupunem că această disciplină necesară este practicată de la sine.

Nu pierde din vedere încurajările lui Pavel atât către Timotei, cât și către Titus (de la „profesor” la „student”), care pot fi un exemplu potrivit pentru acest concept. Pavel l-a încurajat pe Timotei: „disciplinează-te pe tine însuți în ce privește evlavia” (1 Timotei 4:7) și „practică aceste lucruri şi dedică-te lor, pentru ca progresul tău să fie văzut de toţi! Fii atent la tine însuți şi la învățătura pe care o dai! Stăruie în aceste lucruri, pentru că, făcând aceasta, te vei salva pe tine şi pe cei ce te ascultă” (4:15,16).

Pavel își dorea ca Timotei să nu piardă din vedere propria-i inimă – condiția sa personală spirituală. Pavel a înțeles că termenii credinței care l-au hrănit pe Timotei trebuie să fie aplicați personal în timp ce acesta trăia presiunea zilnică a lucrării.

De asemenea, Pavel l-a încurajat pe Titus să trăiască în acord cu propria-i doctrină. El scrie, „În toate lucrurile, dă-te ca exemplu prin lucrări bune” pentru ca nimeni „să nu aibă nimic rău de spus despre tine” (Titus 2:7-8). Atât Titus, cât și Timotei trebuiau să ia lucrurile știute și să le aplice vieții trăite.

Consilierilor biblici: spuneți și faceți!

Pavel îi provoacă pe cei din Filipi să îi urmeze exemplu (Filipeni 3:17) și să împlinească ce au primit, ce au învățat, ce au văzut și ce au auzit de la el (4:9). El a trăit cu smerenie ceea ce le cerea altora să facă. Tot așa, atât consilierii biblici în general, cât și profesorii de seminar și colegiu biblic în special ar trebui să practice cu regularitate și să îi învețe pe studenții lor consilierea de sine.

Studenții îți vor fi recunoscători

În ultimul semestru, când am citit proiectele de auto-consiliere ale studenților, am fost foarte recunoscător Domnului pentru mărturiile lor. Mai jos regăsiți patru dintre afirmațiile încurajatoare ale studenților:

1. De la un student: „Per ansamblu simt că această experiență mi-a deschis ochii nu doar să recunosc păcatul meu atunci când îl înfăptuiesc, dar și să știu cum să răspund biblic acelui păcat imediat ce își face loc în inima mea. Am învățat așa de multe lucruri despre dependența de harul și mila lui Dumnezeu. Aceasta a fost o experiență nemaipomenită pe care voi continua să o practic în viața mea”.
2. De la o studentă: „Am avut multe frământări și am descoperit mult lucruri în tot acest proces, însă un lucru îl pot spune cu siguranță: parcurgerea proiectului de consiliere de sine mi-a schimbat viața. Îi mulțumesc Domnului pentru această temă a cursului”.
3. De la o altă studentă: „Cred că acest proiect de auto-consiliere a fost cel mai bun proiect pe care l-am parcurs vreodată. În sfârșit am văzut în viața mea schimbarea pentru care mă rugam și la care lucram de mulți ani.”
4. De la un alt student: „Acum, în mijlocul ispitei sunt în stare să mă gândesc la implicațiile Evangheliei și la ceea ce Cristos a făcut pentru mine ca să mă elibereze de lucrurile cu care mă lupt.”

Cât de entuziasmant este pentru mine acum să știu că acești studenți nu doar finalizează studiile având un conținut elaborat și o metodologie dezvoltată, dar și că finalizează studiile cunoscând o manieră practică de a aplica ceea ce au învățat asupra propriilor lor păcate și suferințe.

¹ Aceasta este definiția pentru conceptul despre care am scris în disertația mea de doctorat. Kevin Carson, „The Well-Planted Church: Vertical Integration and Horizontal Mutuality,” D.Min. Diss, Westminster Theological Seminary, 2004, p. 225.