Cum să câștigi inima copilului tău folosind cuvinte cuceritoare

Înțelegem impactul pe care îl au cuvintele noastre asupra copiilor noștri? Rostim cuvinte în fiecare zi, în tot felul de situații, adesea fără intenție. Uneori, atunci când folosim cuvintele pentru a menține ordinea și pentru a face lucrurile, pierdem din vedere puterea pe care o au.

Anii mei în calitate de părinte m-au ajutat să înțeleg că cuvintele mele fac mai mult decât să-mi îndrume copiii pe parcursul zilei. Ele modelează modul în care ei gândesc despre ei înșiși, despre alți oameni și despre cum funcționează lumea. Cel mai important, cuvintele mele sunt una dintre modalitățile prin care copiii mei descoperă Evanghelia.

Îmi amintesc o după-amiază în care eram epuizată, iar unul dintre copiii mei nu-mi răspundea. M-am simțit rapid frustrată și am început să le cer să îmi răspundă la întrebare. Dar ceva m-a tras de inimă, așa că m-am oprit, i-am luat în brațe și i-am întrebat: „De ce refuzi să-mi răspunzi?”. În continuare, niciun răspuns. Am recunoscut că era un moment important și m-am rugat ca Dumnezeu să-mi dea un spirit blând. Doream ca copilul meu să dialogheze cu mine nu pentru că îl obligam eu, ci pentru că știa că îl iubesc. La urma urmei, așa relaționează Domnul cu noi.

Câteva momente mai târziu, am reformulat întrebarea: „De ce ți-e greu să-mi răspunzi?” Și apoi s-a întâmplat. Copilul a știut că era liber să își împărtășească inima, iar cuvintele s-au revărsat. Mi-a povestit despre rușinea pe care o purta, despre cum a observat că eram încordată și despre faptul că nu poate găsi întotdeauna cuvintele atunci când este supărat, dar că eu continui să i le cer! Apoi au urmat lacrimile. Am învățat multe despre inima copilului meu în acea zi și despre cum amândoi aveam nevoie să învățăm mai mult despre iertarea, răbdarea și statornicia Domnului. Acea conversație unică a modelat următoarele cincizeci de conversații pe care le-am avut.

Mulți dintre noi eșuează aici. Fie ratăm ocazia, fie trecem pe lângă copiii noștri cu agenda noastră. La urma urmei, încercam să pregătesc cina! Uneori, atunci când copiii noștri nu ne răspund, suntem tentați să catalogăm prea repede acest lucru drept lipsă de respect sau neascultare. A face această presupunere ne permite să ne abordăm copiii cu frustrările noastre. Începem să facem proclamații – chiar și amenințări. Dar nu așa se poartă Domnul cu noi atunci când nu suntem în apele noastre; El nu este frustrat și nici nu ne copleșește cu proclamații. În schimb, El ne invită să vorbim cu El. Și putem vorbi despre lucrurile grele, despre lucrurile dezamăgitoare, despre lucrurile înfricoșătoare și despre lucrurile încurcate din inima noastră. Cu copiii noștri, vrem să sărim peste asta în favoarea regulilor și a poruncilor. Dar, făcând acest lucru, lăsăm deoparte dragostea nesfârșită și perseverentă a lui Dumnezeu. În schimb, vorbim brutal, insensibil sau cu cruzime. Aceasta nu este înțelepciune și nici nu îi va ajuta pe copiii noștri să crească în înțelepciune.

Cât de ușor este să le spunem unor copii plângăcioși: „Nu te mai plânge” sau „Faceți toate lucrurile fără să vă plângeți” (Filipeni 2:14). Dar cât de mult mai greu este să stăm și să le scoatem inima la iveală întrebându-i: „Ce te doare?” și ascultându-i în același mod în care Dumnezeu ne ascultă pe noi. Nu ar trebui să vrem doar să le închidem gura, ci să le arătăm cum să se comporte ca un copil al lui Dumnezeu într-o lume stricată, în care este ușor să te plângi (Filipeni 2:15). Aceasta nu este o sarcină ușoară. Abilitatea de a iubi bine pe altul cu cuvinte care invită la discuție este o abilitate în care creștem în timp și necesită smerenie. Putem fi atenți la a avea ordine în casele noastre și chiar la ascultare și totuși să vorbim cu înțelepciune și blândețe. Este nevoie de mai multă muncă, de mai multă reținere, de mai multă sfințire, de mai mult din Isus, dar se poate face. Trebuie să fie făcut. Chiar și în momentele incomode, ar trebui să ne apropiem de copiii noștri în modul în care Isus ne vorbește: cu o dragoste profundă care caută să captiveze inimile (Luca 4:22; 24:32).

Îmi imaginez că majoritatea celor care citesc aceste rânduri îmi împărtășesc punctul de vedere și încearcă (deși în mod imperfect), ca și mine, să trăiască și să susțină adevărul glorios al lui Dumnezeu în moduri dulci și tandre. Cuvintele noastre au putere. Trebuie să le folosim cu grijă. Gândiți-vă la Proverbe 16:21: „Cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput şi dulceaţa buzelor sporeşte receptivitatea.” Ne amintește faptul că, dacă dorim să-i ajutăm pe alții să capete discernământ, ar trebui să îi abordăm cu o „dulceață a vorbirii”, cu cuvinte bine spuse, blânde, care îi invită pe oameni să caute înțelepciune.

Dumnezeu a folosit multe momente mici pentru a mă convinge să îmi modelez cuvintele în invitații dulci, atrăgându-i pe cei pe care îi iubesc și pe cei care mă provoacă în conversații mai profunde. Dacă vrem să transmitem un mesaj de har atât de necesar, în special copiilor noștri, cuvintele noastre trebuie să fie invitații amabile de a-L vedea pe Dumnezeu și inima Lui pentru poporul Său. Trebuie să îl prezentăm ca pe cel care iubește cu tandrețe sufletele noastre, folosind cuvinte dulci și care invită, iar apoi să avem încredere că Duhul Său va fi la lucru pentru a le ghida inimile.

Pentru această traducere, copyright © aparține asociației Christian Counseling & Educational Foundation (CCEF). Responsabilitatea traducerii revine integral traducătorului.