Patru lecții din pandemie

Am absolvit facultatea de medicină în 1975. Tocmai sunt pe cale de a termina cel de-al 46-lea an de practică în domeniul medicinei, și încă ce an a fost. Uneori, pacienții ezită să-mi spună povestea lor, deoarece cred că niciodată nu am auzit o situație atât de neobișnuită sau tulburătoare ca a lor. Îi asigur că nu există multe în medicină pe care să nu le fi văzut, auzit sau mirosit de două ori. Și acest lucru a fost aproape adevărat – până anul acesta.

Deci, ce trucuri noi a fost forțat să învețe acest bătrân? Care sunt cele patru lucruri care m-au impresionat cel mai mult?

1. Nu sunt un profet

Prima lecție – și cred că cea mai importantă – este că eu nu sunt profet, și nici tu. Așadar, ar trebui să fim atenți la lucrurile pe care le postăm și le distribuim. Când te gândești pentru un moment unde suntem astăzi și unde credeam că vom fi la 1 ianuarie anul trecut, diferența este uluitoare. Economia era în floare; oricine dorea să muncească era angajat. Era greu de văzut cum se va schimba asta. Dar apoi s-a întâmplat.

Cred că Dumnezeu ne amintește de Iacov 4:13-15 în momente ca acestea.

“Veniți acum voi, care spuneți: „Azi sau mâine ne vom duce într‑o anume cetate, vom sta acolo un an, vom face comerț și vom câștiga”. Cu toate acestea, voi nu știți ce va aduce ziua de mâine! Căci sunteți doar un abur, care apare pentru puțin timp, apoi și dispare. Voi, în schimb, ar trebui să spuneți: „Dacă Domnul vrea, vom trăi și vom face aceasta sau cealaltă.“

Cel mai important lucru de învățat despre viață din ultimul an se găsește în Proverbele 27:1: „Nu te lăuda cu ziua de mâine căci nu știi ce poate aduce o zi!” În medicină, oamenii se așteaptă să vorbesc cu încredere, dar au fost momente anul trecut când acest lucru părea imposibil. Poate unul dintre cele mai bune articole scrise despre acest an care a trecut pentru noi în domeniul medical a fost intitulat „Tot ceea ce credeam că știm era greșit!”¹ Autoarea și-a petrecut timpul făcând ironii la adresa „experților medicali” care aveau sarcina de a ne ține informați. În martie 2020, unul dintre aceștia ne-au spus: „Nu trebuie să intrați în panică. Gripa este mai gravă”. Un an mai târziu, același expert a spus, “Covid este mai grav decât gripa.” Din nou, în martie 2020, un expert a spus: „Nu sunt necesare măștile”. Apoi, în martie 2021, ni s-a spus: „Purtăm două!”.

Aș putea fi critic, dar apoi îmi amintesc lucrurile pe care le-am spus când oamenii m-au întrebat anul trecut cum credeam că se va desfășura totul. Cel care îmi rămâne în minte este: „Nu suntem în anul 1918 când a avut loc gripa spaniolă”. Am crezut că se va termina vara trecută. În unele privințe, am avut dreptate, iar în alte privințe, am greșit foarte mult.

„Nu este ca gripa spaniolă”.

Într-un fel, acest eveniment a fost foarte asemănător cu 1918, cu renunțare la școală, blocaje, restricții de călătorie, 25 de milioane de persoane infectate despre care știm și 600.000 de persoane moarte. Dar, în multe feluri, a fost diferit.

Nu aș minimiza nicio clipă pierderile pe care le-am suferit. Mi-am pierdut prieteni, colegi și pacienți din cauza acestui virus. Aceste pierderi sunt dureros de reale. Cu toate acestea, acum avem 330 până la 350 de milioane de oameni care trăiesc în SUA, în timp ce populația noastră în 1918 era de 105 milioane. Pentru a egala gripa spaniolă din 1918, ar trebui să avem 75 de milioane de oameni infectați și 1,5 milioane de decese.

Diferența dintre cele două pandemii se găsește în acordarea asistenței medicale. În 1918, nici măcar nu înțelegeam că un virus provoacă infecțiile și nu aveam cum să-l tratăm în vreun fel. Pentru ca gripa din 1918 să dispară, ea a trebuit să distrugă populația vulnerabilă. Până în prezent, am vaccinat complet 130 de milioane de oameni în SUA, mai mult de jumătate din populația adultă. Ideea că vom avea un vaccin în nouă luni și vom face vaccinări în masă într-un an este remarcabilă.

Există o mulțime de declarații similare care ar putea fi făcute. Dar prima lecție pe care am învățat-o trăind în aceste vremuri este că nu pot prezice viitorul. După cum spune Proverbe 18:13: „Cine răspunde fără să fi ascultat face o prostie și își atrage rușinea”.

2. În calitate de creștini, avem o mare Speranță!

Pe de altă parte, ce pot spune ca medic creștin despre această pandemie? În mijlocul celui mai perturbator eveniment din viața noastră, avem speranță. Și această speranță nu este în acordarea asistenței medicale.

Majoritatea oamenilor care au contractat acest virus vor supraviețui – cu mult peste 99%. Deși nu vă pot spune că nu veți contracta virusul și nu vă pot spune că nu vă veți îmbolnăvi foarte tare, pot să vă spun că dacă vă puneți încrederea în Hristos ca Mântuitor al vostru, aveți darul vieții veșnice. Și asta face toată diferența.

Când totul în jurul nostru pare să scape de sub control, Mântuitorul nostru știe totul despre asta. Și El ne-a spus să avem încredere în El. Isus a spus: „Să nu vi se tulbure inima! Credeți în Dumnezeu și credeți în Mine!… Eu Mă duc să vă pregătesc un loc”. (Ioan 14:1-3).

Fiicele mele au lucrat în timpul pandemiei într-un spital care îngrijește bolnavi. Într-o zi grea, una dintre ele vorbea cu o altă asistentă care se lupta cu ideea că ar putea să contracteze virusul și să moară. Draga mea fiică i-a amintit prietenei ei că era credincioasă și că orice li s-ar întâmpla va fi în controlul lui Dumnezeu. Și fiica mea a spus: „Dacă murim, vom fi în rai”. Acesta este Ioan 14:1 scris cu litere mari. În calitate de credincioși, avem o speranță pe care nimeni și nicio boală nu ne-o poate lua!

3. Dumnezeu nu ne va abandona niciodată

Al treilea lucru pe care l-am învățat în tulburările din ultimele 18 luni este că Dumnezeu nu ne va abandona niciodată.

„Cine ne va despărți de dragostea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau persecuția, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau pericolul, sau sabia?…Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici conducătorii, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă creație nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru!” (Rom. 8:35, 38-39).

Mi-am petrecut aceste 18 luni tumultoase urmărind plecarea prietenilor, a celor dragi, a colegilor și a asociaților. Unii s-au dus acasă pentru a fi cu Domnul, alții și-au schimbat locul de muncă și unii au găsit motive să nu mai treacă pe aici. Cu toții am fost mascați și distanțați social. Deși a fost ușor să te simți abandonat, acest lucru nu a fost niciodată adevărat.

Creștinii nu sunt niciodată singuri în mijlocul necazului, chiar și atunci când așa pare. Ne simțim ca ucenicii într-o noapte furtunoasă în timp ce L-au urmat pe Isus. „Apoi S‑a urcat în barcă, iar ucenicii Săi L‑au urmat. Și iată că pe mare s‑a stârnit o furtună puternică, astfel încât barca a fost acoperită de valuri; Isus însă dormea. Ucenicii s‑au apropiat și L‑au trezit, zicând: „Doamne, scapă‑ne, căci pierim!” Însă El le‑a zis: „De ce sunteți fricoși, puțin credincioșilor?” Apoi, ridicându‑Se, a mustrat vânturile și marea și s‑a făcut o liniște mare”. (Matei 8:18-27).

Mă îndoiesc că cineva ar contesta ideea că am fost în mijlocul unei furtuni grozave în ultimul an. Și, uneori, poate că am fost tentați să ne întrebăm dacă Dumnezeu a fost ocupat în altă parte, în timp ce ne confruntăm cu înecul. Pot spune cu siguranță că în Hristos, suntem la fel de siguri și în siguranță precum erau ucenicii în acea barcă în acea noapte! Nu suntem niciodată singuri și niciodată pe cont propriu.

4. Putem avea încredere

În clasa a opta, profesorul meu favorit de engleză ne-a cerut să învățăm și să recităm poezia „Dacă”, scrisă de Rudyard Kipling. În ea, Kipling a stabilit standardul pentru momentul în care fiul său ar putea spune că a trecut de la copil la bărbat. O parte din acesta cerea încredere. „De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău și l-au pierdut pe-al lor”², acest lucru însemnând că dacă sub foc poți părea încrezător, în timp ce alții intră în panică, fiul lui ar avea cel puțin un element din a fi adult.

În calitate de creștini, avem aceeași oportunitate. Pavel ne spune că putem fi încrezători că „Acela Care a început în noi o bună lucrare, o va termina până în ziua lui Cristos Isus” (Filipeni 1:6). Încrederea pe care o manifestăm înaintea celor din jurul nostru în timp ce trăim aceste vremuri tulburi poate deveni o oportunitate de a le împărtăși Evanghelia.

Petru ne amintește: „sfințiți în inimile voastre pe Cristos ca Domn, fiind întotdeauna pregătiți să răspundeți oricui vă întreabă despre rațiunea speranței care este în voi” (1 Petru 3:15). În vremuri disperate, suntem chemați să trăim într-un mod care să atragă atenția necredincioșilor din jurul nostru, astfel încât să putem împărtăși Evanghelia. Așadar, ar trebui să mergem cu încredere într-o lume înfricoșată de moartea unei boli de temut, deoarece știm că avem darul vieții veșnice. Profitați de orice ocazie pentru a împărtăși Evanghelia harului pe care vi-l dă Dumnezeu cu cei din jurul vostru, cărora le lipsește speranța!

Întrebări pentru reflecție

1. Ce ai învățat anul acesta din trecerea prin pandemie?
2. Ce oportunități ți-a oferit Dumnezeu de a împărtăși Evanghelia altora?

¹ Brenda Goodman, „Anul COVID: Tot ceea ce credeam că știm era greșit”, Medscape Medical News, 11 Martie 2021, https://www.medscape.com/viewarticle/947316.

² Rudyard Kipling, „Dacă,” Poetry Foundation, accesat la 29 mai 2021 – https://www.poetryfoundation.org/poems/46473/if–.

Tradus cu permisiunea asociației Biblical Counseling Coalition. Responsabilitatea traducerii revine integral traducătorului. Pentru această traducere, copyright © aparține asociației BCC.