Psihologia creștină: Introducere și analiză biblică

Introducere

Psihologia creștină (PC) este o formă unică de psihologie, al cărei scop este dezvoltarea unui model distinctiv creștin pentru înțelegerea condiției umane. PC reprezintă una din cele câteva căi prin care creștinii au încercat să realizeze conexiunea între creștinism și psihologie.¹ Astăzi, PC nu este un sistem creștin de înțelegere psihologică bine stabilit, ci mai degrabă o mișcare vag definită care include psihologi, consilieri, teologi și filozofi creștini care urmăresc să dezvolte o astfel de psihologie. Atunci când psihologii creștini vorbesc despre dezvoltarea unei psihologii exclusiv creștine, ei se referă la o înțelegere cuprinzătoare a naturii umane din perspectiva creștină. Robert C. Roberts explică:

Disciplina pe care eu o numesc Psihologie creștină reprezintă de fapt cercetarea abstractă și clinică a tradiției noastre [creștine] în căutarea resurselor ei psihologice. Pe bună dreptate, ea este numită psihologie, deoarece cuprinde un set de concepte prin intermediul cărora sunt înțelese atât natura cât și bunăstarea psihicului, iar însușirile sănătoase și nesănătoase, comportamentul, dorințele și emoțiile sunt identificate și într-o oarecare măsură explicate. Reprezintă un set de abordări practice cu scopul de a face tranziția de la însușiri, comportamente, dorințe și emoții nesănătoase la unele sănătoase. Aceasta este în esență ceea ce numim „psihologie” (și aliatul său, psihoterapia). ²

Ca mișcare, CP își propune să înțeleagă atât natura umană (psihologia), cât și practicile adecvate în vederea soluționării problemelor vieții (psihoterapia).

Context

Psihologia creștină este o mișcare relativ nouă, însă adepții ei evidențiază pe bună dreptate faptul că o înțelegere unică „creștină” a început odată cu scrierea Bibliei înseși și a fost mai târziu dezvoltată de diferiți autori, de-a lungul istoriei bisericii.³ Această observație este importantă pentru înțelegerea PC, din moment ce autorii ei se referă adesea la scriitorii creștini din istoria bisericii ca fiind „psihologi”.⁴ Utilizarea termenului „psiholog” pentru a descrie autori creștini antici poate părea stranie cititorilor moderni care privesc psihologul ca o profesie a timpurilor moderne, asociată cu domeniul sănătății mentale. Însă psihologii creștini folosesc termenul „psihologie” într-un sens general, făcând trimitere către orice studiu, înțelegere sau reflecție cu privire la condiția umană.

Eric Johnson scrie: „Așadar, dacă definim în linii mari psihologia ca fiind o investigație riguroasă a naturii umane ce caută soluționarea problemelor umane și a promovării stării de bunăstare, atunci putem concluziona că creștinii au gândit și practicat psihologia de secole.”⁵ Prin urmare, adepții PC identifică de-a lungul istoriei creștinismului mulți autori ce au scris despre condiția umană și au contribuit la înțelegerea psihologiei dintr-o perspectivă creștină.

Johnson identifică apariția mișcării psihologice creștine moderne în scrierile filozofilor creștini Soren Kierkegaard, iar mai târziu C. Stephen Evans.⁶ Kierkegaard se referea la unele din scrierile sale ca fiind „psihologie”. Evans, parțial inspirat de filozofi precum Kierkegaard, a provocat creștinii din domeniul psihologiei să „dezvolte propriile teorii, cercetare și practică care izvorăsc din credința creștină cu privire la ființele umane – în timp ce continuă să participe activ în sfera extinsă de activitate”.⁷

Câțiva dintre autorii contemporani se identifică drept psihologi creștini sau participanți în mișcarea extinsă. Printre scriitorii care promovează PC sau scriu din acest punct de vedere se numără Dan Allender, Neil Anderson, Larry Crabb, Eric L. Johnson, Diane Langberg, Tremper Longman III, Gary Moon, Leanne Payne, Robert C. Roberts, Siang-Yang Tan și P.J. Watson.⁸ În anul 2004, Societatea de Psihologie Creștină a fost fondată pentru a promova „dezvoltarea unei psihologii distinct creștine (fiind incluse teoria, cercetarea și practica), întemeiată pe o înțelegere creștină a naturii umane.”⁹ Societatea publică jurnalul „Psihologia Creștină”, pentru a promova articole scrise din perspectiva PC.

Abordare

Susținătorii psihologiei creștine depun efortul de a împlini două țeluri majore prin intermediul mișcării PC. În primul rând, țelul central este de a produce sau „restabili” o psihologie creștină. Utilizând Scriptura și lucrările scriitorilor creștini din trecut, creștinii care sunt informați în ce privește psihologia caută să culeagă principii pentru a înțelege natura umană și apoi să sistematizeze aceste descoperiri într-un sistem comprehensiv de psihologie. Roberts și Watson scriu:

O mare parte din lucrarea de bază în psihologia creștină va necesita așadar recitirea riguroasă a Scripturilor, în lumina unora dintre cei mai mari psihologi creștini ai trecutului (Augustin, Aquinas, Pascal, Kierkegaard), de către oamenii familiarizați cu psihologia contemporană și care, prin urmare, au capacitatea să detecteze o psihologie biblică care poate aborda într-o manieră eficientă circumstanțele prezente. ¹⁰

Sarcina de a restaura presupune două aspecte. În primul rând, solicită un studiu complet al Bibliei ca sursă primară pentru „adevărata” psihologie, la care se adaugă citirea atentă a celor mai importante lucrări teologice și filosofice din istoria bisericii. În ciuda faptului că încă nu a fost creată nici o lucrare de psihologie creștină sistematică, comprehensivă, autorii menționați mai devreme au contribuit cu toții pentru acest țel.

În al doilea rând, psihologii creștini se străduiesc să dezvolte preocupări de cercetare empirică care derivă dintr-un punct de vedere distinct creștin. Psihologii creștini recunosc imposibilitatea unei cercetări cu adevărat obiective și fără judecăți de valoare.¹² Pentru a concura cu studiile seculare care sunt încărcate cu presupuneri seculare privind perspectiva despre lume și viață, psihologii creștini depun un efort să dezvolte propria lor lucrare de cercetare psihologică dintr-un punct de vedere creștin. P.J. Watson și R.J. Morris sunt reprezentanți ai psihologilor creștini care au condus și publicat cercetări de această natură. [13]

Unicitatea față de Integrare

Integrarea se referă la un sistem înrudit, dar diferit, de înțelegere a relației dintre creștinism și psihologie. În modelul integrativ, teologia biblică și unele principii din psihologia seculară sunt înglobate împreună.¹⁴ La prima vedere, psihologia creștină pare să nu fie diferită de modelul de integrare, însă există trei diferențe marcante. În primul rând, psihologia creștină caută să formeze propriul sistem de psihologie creștină având ca bază în mod principal Biblia și lucrările din istoria bisericii, folosind doar referințe minimale către sisteme al psihologiei seculare moderne.¹⁵ Roberts explică:

Psihologia creștină pornește de la ideile și practicile deja recunoscute de secole de tradiție creștină, și dezvoltă concepte și practici psihologice ce se desprind din acestea, cu un minim de referințe sau influențe din partea psihologiilor secolului XX.¹⁶

În contrast, creștinii integraționiști caută să cerceteze și să extragă principii și perspective psihologice și psihoterapeutice din multe surse, inclusiv din psihologiile moderne.¹⁷ Aceasta nu înseamnă că psihologii creștini nu practică integrarea sau că sunt împotriva ei. Totuși, psihologii creștini subliniază faptul că integrarea este foarte dificilă și par a fie mai înclinați către nevoia de a pune în primul rând bazele unei psihologii unic creștine, înainte de a căuta perspective adiționale din sisteme necreștine.¹⁸

În al doilea rând, psihologii creștini sunt mai sensibili față de perspectivele anti-creștine și față de metodologiile cercetării psihologice moderne,  și prin urmare există șanse mai mici ca ei să utilizeze această cercetare, în comparație cu integraționiștii. Psihologii creștini preferă să facă propria muncă de cercetare bazată pe o metodologie și psihologie în mod distinctiv creștină, în timp ce integraționiștii cred că o mare parte din psihologia seculară poate fi „răscumpărată” pentru a servi scopurilor de consiliere creștină.¹⁹

În al treilea rând, psihologia creștină diferă de integraționism în ceea ce privește scopul sistemului. În timp ce psihologia creștină încearcă să dezvolte un sistem unic și unificat de psihologie, integraționiștii pun la îndoială posibilitatea acestui țel. Stanton Jones remarcă:

Integraționiștii înțeleg că angajamentul nostru de a avea o perspectivă biblică asupra persoanelor furnizează un cadru prezumtiv, nu un sistem bine construit de psihologie. Ceea ce face diferența [între integraționism și psihologia creștină] constă în cât de mult afirmăm că putem să construim o psihologie completă bazându-ne pe Scripturi și pe tradiția și resursele creștine.²⁰

Mai mult, unii integraționiști concluzionează faptul că a extrage un sistem unificat de psihologie din totalitatea lucrărilor din istoria bisericii pare imposibil – aceasta fiind o concluzie pe care, în mod ironic, chiar și unii din psihologii creștini par să o adopte.²¹

Luând în calcul aceste diferențe, o concluzie firească ar fi că toți psihologii creștini, într-o anumită măsură, practică o formă de integrare, însă ca și sisteme de consiliere, integraționismul și psihologia creștină sunt distincte.²² Psihologia creștină diferă de integraționismul clasic prin demarcarea unor distincții cu privire la țelul sistemului, maniera de integrare și utilizarea cercetării psihologice.

Analiză biblică

Punctele forte ale psihologiei creștine

Psihologia creștină observă pe bună dreptate că adevărata „psihologie” nu este chiar disciplina profesională, modernă, științifică care se crede azi a fi, ci ea se referă pur și simplu la studierea ființelor umane. Această perspectivă poate să ajute oamenii să recunoască cum Scriptura vorbește despre natura umană într-un mod profund și puternic, deși nu sună ca și când a fi un manual de psihologie modernă, contemporană. Din moment ce creștinii cred în Biblie ca fiind Cuvântul autoritar al lui Dumnezeu și unica sursă de adevăr inspirată de Dumnezeu (2 Timotei 3:16-17), ar fi contradictoriu să ne așteptăm ca Scripturile să se conformeze terminologiei moderne psihologice și categoriilor ei. Mai mult, având în vedere această definiție generalizată a „psihologiei”, pot fi redescoperite resurse bogate despre natura umană în lucrări ca cele ale puritanilor englezi, care au scris biblic și profund despre condiția umană. ²³ 

Psihologia creștină a făcut lumină de asemenea și în multe probleme prea adesea ignorate în ce privește presupunerile din sistemele psihologice. Ca disciplină, psihologia datează cam de 2500 de ani și totuși nu s-a ajuns la nici o înțelegere în privința bunăstării psihicului uman. Ne întrebăm de ce? Roberts și Watson în mod inspirat remarcă faptul că acest concept al bunăstării „nu poate fi stabilit într-un mod care să mulțumească pe toți, independent de angajamente metafizice, morale și religioase… și nici prin metode pur empirice de cercetare”.²⁴ Psihologii creștini au fost mai atenți decât alți gânditori creștini în privința angajamentelor privind viziunea asupra lumii și impactul lor în concluziile psihologice. Ei luptă să formeze un sistem psihologic bazat pe supoziții creștine, și recunosc că acest sistem va reflecta o imagine adevărată a umanității deoarece este în mod distinctiv creștin. În plus, conștientizarea viziunii asupra lumii a psihologilor creștini le permite adesea să detecteze angajamente nebiblice din sistemele psihologice pe care integraționiștii de multe ori eșuează să le observe.

Nu în ultimul rând, psihologia creștină poate fi lăudată pentru dorința sa de a deveni un martor creștin într-un mediu psihologic secular. Provocarea pe care C. Stephen Evans o adresează creștinilor de a dezvolta o abordare distinct creștină a psihologiei, „în timp ce continuă să participe activ în domeniul extins”, presupune faptul că necredincioșii pot fi influențați de psihologi creștini prin Evanghelia lui Hristos și adevărul biblic (Matei 28: 19-20).²⁵

Punctele slabe ale psihologiei creșține

În timp ce psihologia creștină deține multe aspecte demne de laudă, suferă însă și din cauza unor puncte slabe. În primul rând, psihologia creștină este construită pe o viziune defectuoasă a Scripturilor. Cu toate că psihologia creștină remarcă, pe bună dreptate, nevoia unor ipoteze potrivite, se poticnește însă în zona bibliologiei. Psihologii creștini afirmă o formă de autoritate, necesitate, suficiență și întâietate a Scripturilor, și cu toate acestea ei definesc aceste calități ale Scripturii într-o manieră prin care de fapt le subminează.²⁶ De exemplu, Johnson afirmă următoarele: „Biblia deține autoritate supremă asupra psihologiei și îngrijirii sufletești”, ca mai târziu să admită că „autoritatea Bibliei variază în funcție de subiectul vizat. Autoritatea Scripturii crește în influență în măsura în care Scriptura adresează în mod explicit un subiect anume.”²⁷ Aceasta este o afirmație semnificativă. ²⁸ În timp ce este adevărat faptul că Biblia abordează unele subiecte mai în detaliu decât altele, Biblia întotdeauna poartă cu sine autoritatea finală și supremă în toate subiectele abordate. Declarația din Chicago asupra Ineranței Bibliei [ineranță = lipsa de greșeală; provine din verbul errare din latină – a greși – n.trad.] afirmă:

Sfânta Scriptură, fiind Însuși Cuvântul lui Dumnezeu , scrisă de oameni pregătiți și conduși de Duhul Său, are autoritate divină infailibilă în toate aspectele pe care le tratează: trebuie să credem tot ce afirmă, ea fiind îndrumarea lui Dumnezeu; să ascultăm de tot ce ne cere, ea fiind porunca lui Dumnezeu; să îmbrățișăm tot ce promite, ea fiind angajamentul lui Dumnezeu.²⁹

Scriptura nu învață o scală cu variații de autoritate care se modifică în funcție de cantitatea de informație dezvăluită despre un anumit subiect. Mai degrabă, Biblia este autoritară într-un mod imparțial în toate aspectele pe care le abordează. Grudem scrie „toate cuvintele din Scriptură sunt cuvintele lui Dumnezeu, astfel că a nu crede sau a nu asculta vreun cuvânt din Scriptură înseamnă a nu crede și a nu-L asculta pe Dumnezeu.”³⁰

Psihologii creștini afirmă o formă a suficienței Scripturii, însă explică această doctrină într-un fel care de fapt înfățișează Scriptura insuficientă pentru îngrijirea sufletească.³¹  Ei susțin întâietatea Scripturii, însă o reneagă în multe din lucrările lor, inserând în Scriptură anumiți termeni psihologici, concepte și teorii. De exemplu, Siang-Yang Tan și Larry Crabb afirmă că omul are anumite nevoi „psihologice” pentru siguranță (iubire) și scop (însemnătate/impact), însă aceste concluzii provin mai degrabă din influența lui Maslow și a psihologiei nevoilor, și nu din Biblie.³² Cu toate că scopul declarat al psihologiei creștine este de a construi o „psihologie” adevărată izvorâtă din paginile Scripturii, psihologii creștini adesea adaugă propria lor psihologie textului biblic. În articolul său de altfel util, ce descrie psihoterapia paulină, Roberts nu se poate reține din a folosi termeni și concepte din psihologia secolului XX: „personalitate disfuncțională”, „acțiune auto-transformativă”, „acțiune terapeutică”, „actualizarea noii personalități”, „disociere”.³³  Chiar și termenul „terapie paulină” sună bizar, modern, atunci când intenția este să prezinți expozitiv modelul sanctificării așa cum este prezentat în epistolele pauline. Cu toate că Roberts face uz de acești termeni în scopul de a comunica mai facil cu o audiență pregătită în psihologia seculară, acești termeni nu sunt neutri și sunt mai degrabă impuși, decât derivați din textul biblic.

O interpretare și o exegeză solidă a textului biblic este absolut necesară pentru psihologii creștini pentru de a-și împlini scopul de a dezvolta o psihologie adevărat creștină. Însă mânuirea adecvată a textului Scripturii reprezintă de fapt o slăbiciune a acestei mișcări. De exemplu, interpretarea lui Diane Langberg a textului din Geneza 1:26-28 în privința imaginii lui Dumnezeu ca fiind voce, relație și putere este stranie, nefiind bazată pe o exegeza solidă a pasajului.³⁴ Explicația lui Roberts și a lui Watson a predicii de pe munte se rezumă mai degrabă la o trecere în revistă superficială a unor „obiceiuri sănătoase” pentru „bunăstare” și nu o prezentare expozitivă serioasă a textului.³⁵ La fel, lui Crabb îi este dificil să facă o expoziție clară a trei pasaje cheie care reprezintă baza cărții sale, The Pressure’s Off.³⁶

Nu numai că psihologii creștini au dificultăți în ce privește domeniul biblic, dar această mișcare stârnește îngrijorare și cu privire la accentul ecumenic pe care îl enunță. Scopul declarat al Psihologiei creșține este să formeze și să „recupereze” o psihologie unică, adevărat creștină, prin studierea Scripturilor și a lucrărilor creștinilor de-a lungul istoriei bisericii. Concomitent, PC se luptă să fie ecumenică, diversă și pluralistă în toate eforturile sale. Forma dezvoltată a declarației de misiune a Societății de Psihologie Creștină afirmă:

Viziunea creștină a naturii umane este modelată în mod esențial de Scripturile creștine, precum și de tradițiile creștine intelectuale și ecleziale. Însă psihologia creștină va face apel și alte surse relevante de adevăr psihologic, în mod particular propria reflecție, cercetare și practică, dar și munca psihologică a altor tradiții (de ex. psihologia seculară), filozofia, experiența umană și celelalte științe umane. În timp ce scopul Psihologiei creștine este înțelegerea naturii umane din perspectiva lui Dumnezeu, având în vedere limitarea umană și existența tradițiilor creștine diferite, Societatea îi acceptă pe toți acei care lucrează din orice perspectivă în cadrul bisericii creștine istorice.³⁷

Ecumenismul mișcării iese în evidență și prin originea diversificată a persoanelor din comitetele executive și de referință ale Societății, precum și prin diversitatea autorilor și sistemelor teologice prezentate în jurnalul societății, „Psihologia Creștină”.³⁸  De exemplu, două ediții ale jurnalului au prezentat în prim-plan Psihologia Catolică și Psihologia Ortodoxă Estică.³⁹ În timp ce diversitatea poate asigura oportunități excelente de învățare, înțelegere și comunicare mutuală, pare totuși că angajamantul PC față de un astfel de nivel de ecumenism va face improbabil scopul inițial de a dezvolta o psihologie creștină, unică. Numai dacă ne-am uita la doctrina mântuirii, am observa că există diferențe majore între înțelegerea Protestantă și cea Catolică, la care se adaugă multe alte diferențe teologice care fac imposibilă orice compatibilitate între acestea. Integraționiștii au stimulat psihologii creștini în direcția posibilității obținerii unei astfel de psihologii creștine, unice și singulare,⁴⁰ și chiar și Eric Johnson pare să cedeze părerii că întregul proiect de PC este destinat eșecului ca un „inevitabil și fericit sfârșit al finitudinii umane”.⁴¹

În cele din urmă, slăbiciunile psihologiei creștine se regăsesc chiar și în consilierea practică. Cel mai grăitor aspect al oricărui sistem de îngrijire sufletească este felul în care sunt ajutați oamenii cu probleme de consiliere. PC dorește să dezvolte o psihologie creștină unică (de înțelegere a oamenilor) și psihoterapie (cum să îi ajute pe oameni) în timp ce „continuă să participe în domeniul extins de activitate”.⁴²  Din moment ce „domeniul extins” al psihologiei și al sănătății mentale profesionale este cu preponderență secular, psihologii creștini își păstrează adesea licențierea, acreditarea și membralitatea și în societăți profesionale care solicită anumite angajamente seculare. În lucrarea de consiliere, aceste angajamente seculare adesea presupun o reticență de a avea o purtare creștină publică, prin rugăciune, utilizarea Scripturii sau prezentarea evangheliei clienților care nu sunt mântuiți. Și mai grav este că astfel de angajamente seculare ar putea să facă aceste preocupări biblice să fie declarate „lipsite de etică” în contextul profesional.

Diane Langberg oferă un exemplu clar al psihologiei creștine puse în practică, într-o situație concretă de consiliere.⁴³ Ea remarcă, pe bună dreptate, că specialistul în sănătate mintală ar trebui să „poarte în propria persoană reprezentarea caracterului lui Cristos și acel caracter trebuie să modeleze terapeutul, clientul și relația dintre ei.”⁴⁴ Totuși, modul în care ea abordează consilierea în general este surprinzător de secular. La fel ca psihologia „nivelurilor-de-explicație”, la fel ca abordarea transformațională și la fel ca abordarea integrativă, PC evită înrădăcinarea consilierii sale în Biblie.⁴⁵ În cel mai bună caz, Biblia servește mai degrabă rolul de accesoriu și nu cel de fundație și control funcțional în procesul de consiliere.⁴⁶ În timp ce Scripturile sunt clare că relația cu Dumnezeu prin persoana lui Cristos reprezintă sursa speranței, puterii, încurajării și stabilității în ziua necazului, Langberg subliniază că relația clientului cu Dumnezeu trebuie să fie explorată pentru „a vedea dacă aceasta poate contribui sau nu la stabilitatea clientului la momentul prezent.”⁴⁷ Mesajul Evangheliei lui Isus Cristos este în mod evident absent în fiecare caz. Fără Cristos ca speranță pentru consiliat, încurajarea va fi clădită în mod principal pe relația cu terapeutul. Într-o altă lucrare, Langberg descrie rolul terapeutului de a aduce clientului vindecare „răscumpărătoare”, ea fiind cea care îl „încarnează” pe Cristos.⁴⁸ Ultimul termen transcende dincolo de semnificația de a fi „asemenea lui Cristos” și presupune un rol paralel cu cel al lui Cristos în procesul de vindecare „răscumpărător”.⁴⁹ Ea scrie: „Lucrarea lui Isus Cristos în această lume a avut ca rezultat răscumpărarea. Lucrarea Lui în și prin tine [terapeutul] în această lume se va finaliza de asemenea în răscumpărare.”⁵⁰

Concluzie

Deși psihologia creștină, într-o manieră lăudabilă, își propune să redescopere o modalitate de a privi omul dintr-o perspectivă creștină și atenționează așa cum se cuvine asupra abordărilor nebiblice despre viziunea asupra lumii din sistemele seculare de consiliere, totuși pare că eforturile de a dezvolta un astfel de sistem nu prinde contur. În teoria consilierii, PC este afectat de un angajament față de ecumenism și are dificultăți în a interpreta cu precizie și a aplica textul biblic. În consilierea practică, PC arată în mod surprinzător seculară, unde Scriptura și Evanghelia lui Cristos nu reprezintă sursa de informare și de direcționare a procesului de consiliere. Dacă s-ar putea pune bazele unei fundații solide biblice și teologice, care să se bazeze pe susținerea suficienței și autorității Scripturii în consiliere, împreună cu o exegeză mai atentă a textului aplicată atât în teoria consilierii cât și în aplicarea ei, poate că viziunea Psihologiei Creștine chiar ar putea fi împlinită.

Tradus cu permisiunea asociației ACBC. Traducătorul, Biserica Logos București, este responsabilă de calitatea traducerii. Copyright © 2018 Association of Certified Biblical Counselors. Toate drepturile rezervate. Reproducerea, distribuirea sau traducerea fără permisiunea ACBC este interzisă.

¹ Alte căi includ abordarea Nivelurilor-de-Explicație, Integraționismul, Psihologia transformativă și Consilierea biblică. Vezi Eric Johnson, ed., Psychology and Christianity: Five Views. [Psihologie și Creștinism: Cinci Perspective] 2^nd ed. (Downers Grove: IVP Academic, 2010).

² Robert C. Roberts, „Privire de ansamblu asupra Psihoterapiei Pauline” în Care for the Soul: Exploring the Intersection of Psychology and Theology [Grijă pentru Suflet: Explorând Intersecția dintre Psihologie și Teologie], Mark R. McMinn și Timothy R. Phillips, eds. (Downers Grove: IVP Academic, 2001), 135.

³ Eric L. Johnson, „Scurtă Istorie a Creștinilor din Psihologie” în Psihologie și Creștinătate: Cinci Perspective, Eric L. Johnson, Ed. (IVP Academic, 2010), 10-11.

⁴ De exemplu, Johnson îl considera pe Augustin ca fiind „întâiul mare psiholog creștin” Idem., 12.

⁵ Idem., 14.

⁶ Eric L. Johnson, Fundamente ale Îngrijirii Sufletului: O propunere de Psihologie Creștină (Downers Grove: IVP Academic, 2007), 10; Johnson, Five Views, 36.

⁷ Johnson, Five Views [Cinci Perspective], 36;

⁸ Johnson, Foundations; Dan Allender, The Healing Path [Calea către Vindecare] (Colorado Springs: Waterbrook, 2000); Dan Allender and Tremper Longman III, The Cry of the Soul [Suspinul sufletului] (Colorado Springs: NavPress, 1994); Neil Anderson, The Bondage Breaker [Spărgătorul de Legături] (Eugene: Harvest House, 1990); Larry Crabb, Inside Out (Colorado Springs: NavPress, 1987); Larry Crabb, The Pressure’s Off (Colorado Springs: Waterbrook, 2002); Diane Langberg, Counseling Survivors of Sexual Abuse (Wheaton: Tyndale House, 1997); Diane Langberg, “A Christian Psychology Approach” în Counseling and Christianity: Five Approaches, Stephen P. Greggo and Timothy A. Sisemore, eds. (Downers Grove: IVP Academic, 2012); Gary W. Moon and David G. Benner, Spiritual Direction and the Care of Souls [Direcționare Spirituală și Grijă pentru Suflet] (Downers Grove: IVP, 2004); Leanne Payne, The Healing Presence [Prezența vindecătoare] (Grand Rapids: Baker, 1995); Robert C. Roberts, Spiritual Emotions: A Psychology of Christian Virtues [Emoții spirituale: O psihologie a virtuților creștini] (Grand Rapids: Eerdmans, 2007); Robert C. Roberts, „Privire de ansamblu asupra Psihoterapiei Pauline” în Care for the Soul [Grijă pentru Suflet], Mark R. McMinn and Timothy R. Phillips, eds. (Downers Grove: IVP Academic, 2001); Robert C. Roberts and P.J. Watson, „O perspectivă psihologică creștină” în Christianity and Psychology: Five Views [Creștinism și Psihologie: Cinci perspective], Eric L. Johnson, ed., 2^nd ed. (Downers Grove: IVP Academic, 2010); Siang-Yang Tan, Counseling & Psychotherapy [Consiliere și Psihoterapie] (Downers Grove: IVP Academic, 2011).

⁹ Societatea pentru Psihologie creștină, „Despre Societate” [online]; accesată 12 octombrie 2016; disponibil la http://www.christianpsych.org/.

¹⁰ Roberts & Watson, Five Views [Cinci Perspective], 155.

¹¹ De exemplu, vezi C.S. Evans, Soren Kirkegaard’s Christian Psychology [Psihologia Creștină a lui Soren Kirkegaard] (Grand Rapids: Zondervan, 1990). Așa cum titlul sugerează, Evans elaborează psihologia lui Kirkegaard cu privire la ființele umane printr-un studiu amănunțit al lucrărilor sale.

¹² Roberts & Watson, Five Views [Cinci Perspective], 154-5.

¹³ De exemplu, vezi P.J. Watson, R.J. Morris, and R.W. Hood Jr., „Sin and self-functioning, Part 1: Grace, guilt and psychological adjustment,” [„Păcatul și funcționarea self-ului, Partea 1: Harul, vinovăția și ajustarea psihologică”] Journal of Psychology and Theology [Jurnalul de Psihologie și Teologie] 16 (1988): 254-69; P.J. Watson, R.J. Morris, and R.W. Hood Jr., „Sin and self-functioning, Part 2: Grace, guilt and psychological adjustment” [„Păcatul și funcționarea self-ului, Partea 2: Harul, vinovăția și ajustarea psihologică”], Journal of Psychology and Theology [Jurnalul de Psihologie și Teologie] 16 (1988): 270-81; P. J. Watson, Ronald J. Morris, Taylor Loy, Michael B. Hamrick, „Beliefs about Sin: Adaptive Implications în Relationships with Religious Orientation, Self-Esteem, and Measures of the Narcissistic, Depressed, and Anxious Self,” [„Credințe despre păcat: Implicații adaptative în relație cu orientarea religioasă, stima de sine și măsuri ale sinelui narcisist, deprimat și anxios”] Edification: Journal of the Society for Christian Psychology [Zidire: Jurnalul Societății de Psihologie Creștină] 1 (2007): 57-67.

¹⁴ Pentru o prezentare generală a psihologiei integrative, vezi Stanton L. Jones, „O perspectivă integrată” în Christianity & Psychology: Five Views [Creștinism și Psihologie: Cinci perspective], Eric L. Johnson, ed., 2^nd ed. (Downers Grove: IVP Academic, 2010), 101-28.

¹⁵ Roberts remarcă, „Psihologia creștină subliniază prezența anterioară a psihologiei în tradiția creștină dinaintea secolului XX și, astfel, nu identifică psihologia cu cea științifică și profesională a secolului XX.” Robert C. Roberts, „Un Răspuns al Psihologiei Creștine la Integraționism” în Christianity & Psychology: Five Views [Creștinism și Psihologie: Cinci Perspective], Eric L. Johnson, ed., 2^nd ed (Downers Grove: IVP Academic, 2010), 136.

¹⁶ Roberts, „Outline” [„Perspectivă de ansamblu”], Care for the Soul [Grijă pentru suflet], 135. Chiar dacă unii psihologi creștini sunt mai deschiși să învețe din psihologia modernă. De exemplu, Tan include o secțiune întreagă despre psihologia modernă în lucrarea să Counseling & Psychotherapy [Consiliere și Psihoterapie](Downers Grove: IVP Academic, 2011); și Societatea de Psihologie Creștină își propune să „citească, să învețe de la psihologia modernă și să interacționeze cu alte comunități (moderne) care dețin cunoașterea psihologiei moderne.” Societatea pentru Psihologie Creștină, „About the Society” [„Despre Societate”] [online]; accesată pe dată de 12 octombrie 2016; disponibilă la http://www.christianpsych.org/. Aceste exemple ilustrează că există un spectru de diversitate printre psihologii creștini.

¹⁷ Două exemple care demonstrează aceste practici sunt, Stanton L. Jones și Richard E. Butman, Modern Psychotherapies: A Comprehensive Christian Appraisal [Psihoterapii moderne: O evaluare creștină comprehensivă] (Downers Grove: IVP Academic, 1991) and Mark R. McMinn and Clark D. Campbell, Integrative Psychotherapy: Toward a Comprehensive Christian Approach [Psihoterapie Integrativă: Spre o abordare creștină comprehensivă] (Downers Grove: IVP Academic, 2007).

¹⁸ Roberts remarcă: „Psihologia creștină insistă pe prioritatea unei cunoașteri profunde a psihologiei care este distinctă de creștinism, ca premisă a integrării psihologiilor moderne profesioniste și științifice în gândirea și practică creștină.”, Roberts, Roberts, Cinci Perspective, 136.

¹⁹ Idem., 134.

²⁰ Stanton L. Jones, „An Integration Response to Christian Psychology” [„Un răspuns Integraționist la Psihologia Creștină”] în Christianity and Psychology: Five Views [Creștinism și Psihologie: Cinci Perspective], Eric L. Johnson, ed., 2^nd ed. (Downers Grove: IVP Academic, 2010), 185.

²¹ Răspunzând parțial criticii integraționistului Stanton Jones la adresa psihologiei creștine, psihologul creștin Eric Johnson scrie: „În cele din urmă, trebuie recunoscut faptul că această carte a fost până acum derutantă într-o anumită măsură. Ar fi teribil de naiv să credem că poate există o singură psihologie creștină în acest veac. Au apărut foarte multe abordări interpretative în interiorul comunității creștine – să luăm în considerare diversele subgrupe din comunitățile Romano-catolice și cele Ortdodoxe estice (regionale, ideologice și instituționale), cât și sub-tradițiile ceva mai evidente care întră în alcătuirea comuniunii protestante – și ar fi nepotrivit ca Psihologia Creștină să minimizeze importanța acestor diferențe. În loc ca acesta să fie un argument împotriva psihologiei creștine (Jones, 1986), aceste diferențe vor contribui la bogăția și rodnicia ei.” Johnson, Foundations [Fundamente], 218.

²²  Așa cum va fi demonstrat în acest eseu, psihologia creștină arată similar cu integrarea în practica de consiliere reală.  

²³  Pentru o introducere a Puritanilor în privința îngrijirii sufletești, vezi Timothy Keller, “Puritan Resources for Biblical Counseling” [„Resurse Puritane pentru Consiliere Bblică”], Journal of Pastoral Practice [Jurnal de Practică Pastorală] IX/3 (1998): 11-44; Richard Baxter, A Christian Directory: The Practical Works of Richard Baxter Volume I [O arhivă creștină: Lucrările practice ale lui Richard Baxter Volumul I] (Morgan, PĂ: Soli Deo Gloria, 2000); J.I. Packer, A Quest for Godliness: The Puritan Vision of the Christian Life [O călătorie în căutarea evlaviei: Viziunea puritană asupra vieții creștine] (Wheaton: Crossway, 1990).

²⁴ Roberts și Watson, Five Views [Cinci perspective], 150. Pentru o explicație a erorii empirismului ca sistem epistemologic de încredere și a importanței prezupozițiilor în interpretare, vezi John Frame, The Doctrine of the Knowledge of God [Doctrina Cunoașterii lui Dumnezeu], (Phillipsburg: P&R, 1987), 123-6, 140-1.

²⁵ C. Stephen Evans, citat de Johnson, 5 Views [Cinci perspective], 36.

²⁶ Johnson, Foundations [Fundamente], 167-95.

²⁷ Idem. 171-2. Johnson remarcă pe bună dreptate că Biblia conține mai puțin conținut care poate fi aplicat domeniilor ca matematica sau științelor naturale versus subiecte precum natura lui Dumnezeu și organizarea bisericii (173). În orice caz, el concluzionează eronat faptul că aceasta face ca Biblia să aibă mai puțină autoritate cu privire la subiecte despre care dezvăluie mai puțin conținut. Biblia este întotdeauna autoritatea supremă, chiar și atunci când dezvăluie mai puțin conținut sau pare mai puțin relevantă în orice subiect. Aceasta este mărturia Scripturii și poziția istorică a creștinismului protestant. Grudem scrie „…Biblia nu cunoaște nicio restricție în subiectele pe care le dezbate cu autoritate și adevăr absolut” (94). Vezi Grudem, 93-5; John Armstrong, “The Authority of Scripture” [„Autoritatea Scripturii”] în Sola Scriptura: The Protestant Position on the Bible [Sola Scriptura: Poziția Protestantă asupra Bibliei], Don Kistler, ed. (Morgan, PĂ: Soli Deo Gloria, 1995), 96-150, esp. 139-40; Frame, The Doctrine of the Word of God [Doctrina despre Cuvântul lui Dumnezeu] (Phillipsburg: P&R, 2010), 145-82, 216. Frame remarcă „Conținutul autoritar al Scripturii nu este religios în opoziție cu secular, nu este despre probleme ale mântuirii în contrast cu alte probleme irelevante ale mântuirii. Mai degrabă, Scriptura abordează viața umană, așa cum numai Dumnezeu are dreptul de a o face. Este aplicabilă tuturor situațiilor experiențelor noastre” (216).

²⁸ John Frame scrie „Teologii care încearcă să minimizeze importanța autorității lui Dumnezeu – fie ca să evite patriarhalismul, să promoveze libertatea de gândire și alegere, să permită o mai mare întindere a științei și filozofiei, sau din alte motive, au pierdut ceea ce este central revelației biblice. Tot ceea ce este în Biblie este o comunicare autoritară.”

²⁹ Declarația din Chicago despre ineranța Scripturii, citată din Wayne Grudem, Systematic Theology [Teologie Sistematică] (Grand Rapids: Zondervan, 1994), 1204. Această declarație neagă mai departe faptul că infailibilitatea și ineranța se referă doar la teme religioase sau răscumpărătoare, excluzând afirmații din domeniul istoriei și științei” (Articolul XII).

³⁰ Grudem, 73.

³¹ O explicație completă și o critică asupra perspectivei insuficienței așa cum este susținută de psihologii creștini și de integraționiști este dincolo de scopul acestui eseu, însă poate fi găsită în două lucrări care îl au ca autor pe Heath Lambert: A Theology of Biblical Counseling [O Teologie a Consilierii Biblice] (Grand Rapids: Zondervan, 2016), 35-59; și „Introducere: Suficiența Scripturii, Mișcarea Consilierilor Biblici și Scopul acestei cărți” în Counseling the Hard Cases [Consilierea cazurilor dificile], Heath Lambert și Stuart Scott, eds (Nashville: B&H Academic, 2012), 1-24.

³² Tan, Counseling and Psychotherapy [Consiliere și psihoterapie], 329; Crabb, Consiliere Biblică Efectivă [Effective Biblical Counseling] (Grand Rapids: Zondervan, 1977), 61-71. În înțelegerea lui Crabb, mesajul Evangheliei este „psihologizat”, cum sunt aceste „nevoi” psihologice pe care le regăsim în Evanghelie. Pentru o critică a versiunii terapeutice a Evangheliei, vezi David Powlison, „The Therapeutic Gospel” [„Evanghelia Terapeutică”], Journal of Biblical Counseling [Jurnalul de Consiliere BIblică] 25/3 (2007): 2-7.

³³ Roberts, Outline [Perspectivă de ansamblu], 135-51. În mod ironic, Roberts afirmă la începutul articolului său că psihologii creștini se străduiesc să dezvolte propria lor psihologie „cu un minim de referințe la sau influență din psihologiile secolului XX” (135). Este de asemenea derutant că psihologii creștini declară că tocmai „oamenii care sunt familiarizați cu psihologia contemporană” sunt cei care trebuie să „extragă” psihologia din Biblie și din alte lucrări creștine. Roberts & Watson, Five Views [Cinci Perspective], 155. Dacă scopul este acela de a forma o psihologie biblică, atunci de ce este necesară familiarizarea cu psihologia contemporană? Oare această cerință nu ar fi mai bine realizată de păstorii cu înțelegere teologică, instruiți biblic și cu o experiență în îngrijirea pastorală făcută cu înțelepciune?

³⁴  Perspectiva în 3 părți a lui Langberg asupra imaginii este o premisă cheie a abordării ei pentru a înțelege și a sluji pe cei care au trăit trauma abuzului sexual. Counseling Survivors [Consiliind Supraviețuitorii], 45-51. Însă, un singur aspect (relație) din cele trei este susținut de comentarii și lucrări teologice: Grudem, 442-450; Lambert, Theology [Teologie], 184-91; Anthony Hoekema, Created In God’s Image [Creați după imaginea lui Dumnezeu] (Grand Rapids: Eerdmans, 1986); Millard Erickson, Christian Theology [Teologie Creștină] (Grand Rapids: Baker, 1983), 517-536; Jay Adams, A Theology of Christian Counseling [O Teologie a Consilierii Creștine] (Grand Rapids: Zondervan, 1979), 118-120; Louis Berkhof, Systematic Theology [Teologie Sistematică], New Com. Ed. (Grand Rapids: Eerdmans, 1996), 202-210.

³⁵ Roberts & Watson, Five Views [Cinci perspective], 158-64. Powlison a criticat de asemenea expunerea lui Roberts și Watson din Five Views, 196-8. Felul în care Roberts face uz de vocabularul paulin pentru „psihoterapie” (sanctificare) în articolul său „Outlines of Pauline Psychotherapy” [Perspectivă de ansamblu asupra Psihoterapiei Pauline] reprezintă o interpretare mult mai puternică a textului biblic (Care for the Soul [Grijă pentru Suflet], 137-44). În scopul comparației, puneți în contrast explicațiile lui Roberts și Watson asupra Predicii de pe munte cu un comentariu evanghelic standard, precum D.A. Carson, “Mathew” [„Matei”] în Expositors Bible Commentary [Comentariul Biblic Expozitiv], Frank E. Gaebelin, ed. (Grand Rapids: Zondervan, 1984); or John MacArthur, Matthew 1-7: The MacArthur New Testament Commentary [Matei 1-7: Comentariul MacArthur asupra Noului Testament] (Chicago: Moody, 1985).

³⁶ În cartea sa, The Pressure’s Off [Presiunea a dispărut], Crabb confundă justificarea cu sanctificarea când interpretează cele două pasaje cheie: Romani 7:6 și Evrei 7:18-19 (27). Într-un al treilea text, Galateni 4:3-9, confundă „erezia iudaizatorilor din Galatia” cu ceea ce el numește „legea liniarității” (35-36). El confundă încă o dată justificarea cu sanctificarea în aplicarea acestui text la ceea ce el numește „Iudaizatori moderni.” (55-7). Cel mai tulburător este faptul că Crabb pretinde faptul că Duhul Sfânt i-a vorbit audibil și l-a purtat către aceste pasaje și concluzii (67-68).

³⁷ Societatea de Psihologie Creștină, “Amplification of the Mission Statement” [„Declarație de misiune detaliată”] [online]; accesată pe 12 octombrie 2016; disponibilă pe http://www.christianpsych.org/. Declarația de credință a societății este reprezentată de Crezul de la Niceea.

³⁸ Jurnalul a fost intitulat Edification. [Edificare sau Zidire] Vezi  Edification 3.1 (2009) și  Edification 6.2 (2012). Într-o altă ediție, (Christian Psychology [Psihologie Creștină] 7.1 (2013)), Brent D. Slife, membru de al comitetului de referință al Societății de Psihologie, co-autorul unui articol despre psihologia teistă, alături de psihologul mormon Jeffrey Reber. Doctrina mormonă este inconsistentă cu declarația doctrinară a Societății iar o cooperare la acest nivel, între doi oameni instruiți ce reprezintă fiecare sisteme teologice foarte diferite, creează motive de îngrijorare cu privire la ecumenismul psihologiei creștine ca mișcare. Dacă scopul PC este o psihologie distinctiv „biblică” bazată pe creștinismul istoric, eforturi de felul acesta creează numai confuzie și demonstrează adesea că lucrarea de dezvoltare a acestei mișcări este îndreptată de multe ori într-o direcție greșită.

³⁹  Pentru comparația doctrinei Romano-Catolice a justificării cu cea Protestantă (biblică), vezi Grudem, 727-9 și James G. McCarthy, The Gospel According to Rome [Evanghelia după Roma] (Eugene: Harvest House, 1995), 21-124.

⁴⁰ Jones, Five Views [Cinci perspective], 184-7.

⁴¹ Johnson, Foundations [Fundamente], 218-9. Mărturisirea lui Johnson este deruntantă și, mai presus de orice, grăitoare. În cele din urmă, Johnson pare să fie mai degrabă devotat diversității și dialogului doar de dragul acestuia în detrimentul studiului biblic și teologic serios al materialelor despre îngrijirea sufletului din Scriptură, pentru a construi o adevărată psihologie creștină.

⁴² Johnson, Five Views [Cinci perspective], 36.

⁴³  Langberg, Five Approaches [Cinci abordări], 110-31. Cazul prezentat în această lucrare este ipotetic, însă tot este de ajutor pentru a demonstra cum diverse abordări creștine ale consilierii se concretizează în practica de consiliere reală.

⁴⁴ Idem., 111.

⁴⁵ Lambert, Theology [Teologie], 57. Langberg remarcă faptul că mai târziu, în procesul de consiliere, folosirea Scripturilor va fi introdusă (125, 127), însă nu inițial. Mai mult, „utilizarea” limitată în consiliere a Scripturii, așa cum este dezvăluit în cartea sa, Counseling Survivors of Sexual Abuse [Consiliind Supraviețuitori ai Abuzului Sexual], dezvăluie un angajament pentru evanghelia terapeutică. Răscumpărarea biblică este redefinită ca acceptare emoțională și dragoste necondiționată (58, 128). Felul în care redă Isaia 53 reproiectează păcatul împotriva lui Dumnezeu ca „rană” psihologică și ajunge aproape de granița periculoasă unde Dumnezeu Tatăl devine tatăl abuziv a lui Cristos, transformându-l pe Isus într-o victimă a abuzului și face ca mesajul central al „Evangheliei” să fie despre Isus care a fost abuzat astfel ca El să se poată identifica cu abuzul altora (150-153). Chiar dacă Isus se identifică cu oamenii în suferința lor (Evrei 4:15, Filipeni 3:10), este clar că „abuzul” lui Cristos menționat în Isaia 53 se datorează „fărădelegilor noastre” și „păcatelor noastre”, Cristos luând asupra Sa pedeapsa, nefiind o victimă a abuzului fără sens. Pentru o abordare mai biblică și care exemplifică utilizarea corectă a Scripturilor, cu privire la consilierea supraviețuitorilor abuzului, vezi Laura Hendrickson, “‘Mariana’ and Surviving Sexual Abuse” [„Mariana și Supraviețuirea după abuzul sexual”] în Counseling the Hard Cases [Consilierea cazurilor dificile], Heath Lambert and Stuart Scott, eds. (Nashville: B&H Academic, 2012), 25-56.

⁴⁶ În aceeași lucrare, acest caz este tratat dintr-o perspectiva biblică, unde Biblia deține un astfel de control funcțional. Vezi Stuart Scott, “A Biblical Counseling Approach” [„O abordare a consilierii biblice”] în Counseling and Christianity: Five Approaches [Consilierea și creștinismul: Cinci abordări], Stephen P. Greggo and Timothy A. Sisemore, eds. (Downers Grove: IVP Academic, 2012), 157-83.

⁴⁷ Langberg, Five Approaches [Cinci abordări], 122. Puneți în contrast perspectiva lui Langberg cu Psalmul 18:2 „Doamne, Tu ești stânca mea, cetățuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu ești stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă și întăritura mea!”. Sau cu Isus : „Veniți la Mine, toți cei truditi și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.” (Matei 1:28-30)

⁴⁸ Langberg, Counseling Survivors [Consiliind supraviețuitori], 55, 57, 105, 150, 158.

⁴⁹ Ibid., 79, 108, 123, 128, 134, 137, 158.

⁵⁰ Ibid., 134.