Şi consilierii au nevoie de consiliere

Ce se întâmplă când problema o constituie consilierul?

Cum se pune problema atunci când un consilier oferă sfaturi nepotrivite și nechibzuite care ar fi putut fi evitate? Am întâlnit oameni care au avut parte de astfel de experiențe. În cazul lor, consilierea sau darea de socoteală pentru sfaturile oferite altora ar fi putut preveni o parte din confuzia și durerea rezultate.

Consilierii nu sunt perfecți, însă uneori credem că sfaturile noastre sunt aproape de perfecțiune. Poate că nu afirmăm lucrurile așa, însă modul în care ne raportăm unor anumite cazuri de consiliere s-ar putea să comunice tocmai acest lucru. Poate că s-a redus timpul de pregătire a întâlnirilor, sau poate că am ajuns să facem presupuneri fără dovezi, sau poate consultarea altor consilieri a devenit o chestiune rară. Problema este că practicarea nebiblică a consilierii poate răni oameni și, mai periculos, poate portretiza Evanghelia într-un mod greșit. Este trist că, uneori, problema o constituie consilierul însuși și nu consilierea.

Consilierea este un proces intimidant, care cu trecerea timpului poate conduce la mulțumire de sine. În timp ce consilierii își pun încrederea în Dumnezeul care schimbă viețile oamenilor, conștientizează de asemenea greutatea responsabilității lor de a consilia. Cu toate acestea, după ceva timp, chestiunile de consiliere care altădată îi intimidau au devenit familiare până în punctul auto-suficienței, adică al neconsultării altor credincioși maturi.

Echilibrul dintre a oferi și a practica consilierea biblică

După mulți ani, am observat că descrierea consilierii biblice ca formă intensă de ucenicie în biserica locală a devenit o imagine de mare ajutor. Ucenicizarea, în general, implică o relație personală de purtare de grijă reciprocă dintre un creștin și un creștin mai matur spiritual (exemplu, relația lui Pavel faţă de Timotei și Titus). În contextul relației se solicită dare de socoteală și ea se bazează pe încrederea că cealaltă persoană va vorbi adevărul în dragoste.

Darea de socoteală nu este doar pentru cei care sunt consiliați, dar și pentru cel care consiliază și de asemenea pentru studenții implicați în consiliere. Consilierii nu sunt scutiți de problemele care i-au condus pe alții la consiliere: mânie, anxietate, probleme maritale sau familiale, ca să enumăr câteva dintre ele.

Consilierilor, în mod special liderilor lucrării de consiliere și pastorilor, li se reamintește constant de rolul lor în ajutorarea altora, dar ei pot uita de relevanța consilierii propriilor lor vieți. Se întâmplă subtil. Aceștia se separă pe ei înșiși de sfaturile pe care le oferă altora. De exemplu, s-ar putea să le ceară celor pe care îi consiliază să petreacă timp în rugăciune, dar să neglijeze rugăciunea în propria lor viață; sau să le spună celor pe care îi consiliază că mânia nedreaptă este păcătoasă, dar să nu abordeze propria lor mânie. Am auzit astfel de mărturisiri de la studenții mei, însă ele se aplică tuturor consilierilor.

Pericolul se ivește atunci când consilierul minimalizează problema, împiedicând progresul Evangheliei în propria sa viață și lucrare. Gânduri subtile, precum „sunt consilierul, în consecință expertul”, „am consiliat zeci de ani, așa că nu cred că am nevoie să dau socoteală cuiva” sau „am studiat pasajul aceasta din Scripturi sau problema respectivă, așa că interpretarea mea este probabil fără reproș”, îi păcălesc pe consilieri să asocieze nivelul cunoașterii lor cu suficiența în consiliere. Acest mod de gândire este caracterizat de mândrie și poate duce la sfaturi îndoielnice oferite altora.

Acest lucru apare de asemenea printre studenții care studiază consilierea. Mândria lor nu vine din anii de experiență în consiliere, ci din perspectiva greșită cu privire la rolul lor sau încrederea lor excesivă în lucrurile pe care le știu. Se văd pe ei înșiși ca pe niște mesageri de soluții sau doar ca unii care oferă ajutor, nu în poziția de a primi. Studenții au nevoie să li se aducă aminte că niciodată nu vor înceta a fi ucenici, în sensul în care vor avea nevoie sfat din partea creștinilor maturi. În mod practic, ei au nevoie să dea socoteală unui lider sau mentor. Cărțile de consiliere/teologie și discuțiile de la ore nu pot să înlocuiască darea de socoteală și ucenicia.

Natura dării de socoteală

Darea de socoteală se consumă în contexte diferite. Liderii bisericii se întâlnesc să discute probleme ecleziale, incluzând chestiuni de consiliere. Consilierii laici se întâlnesc cu liderul lor consilier. Pe lângă darea de socoteală la nivelul bisericii locale, unii consilieri se mai întâlnesc și cu un mentor, care frecventează o altă biserică. S-ar putea ca studenții să-și contacteze profesorul pentru întrebările pe care le au. În oricare dintre contexte, zidirea reciprocă și modelarea au loc (Proverbe 27:17) pe măsură ce se reflectă asupra principiilor scripturale, întrebările dificile sunt abordate, iar posibilele probleme sunt luate în considerare.

Sfera dării de socoteală variază de asemenea. Nu fiecare detaliu are nevoie de consultare, ci doar chestiunile mai complicate cer mai mult discernământ. După cum este întotdeauna valabil, înțelepciunea și discernământul trebuie să fie practicate pentru a se ști cât de mult să se împărtășească și cu cine. Într-un final sfatul este mai bun, iar consilierul mai întărit.

Natura dării de socoteală nu este limitată chestiunilor de consiliere. Aceasta cuprinde și abordarea condiției spirituale a consilierilor și a relațiilor lor familiale, a conflictelor lor în desfășurare sau a oricărei oportunități de rugăciune pentru creșterea lor spirituală și pentru cazuri de consiliere cu care se confruntă. Studenților li se scot în evidență regulat importanța examinării de sine și a dării de socoteală. Uneori, s-ar putea ca un student să aibă nevoie continuă de consiliere.

Confruntarea directă este o formă de dare de socoteală, în mod special când Evanghelia este în joc. În Vechiul Testament regăsim câteva astfel de ocazii: când profeții lui Dumnezeu mustrau poporul pentru păcatele lor (2 Regi 17:13; 2 Cronici 24:19; Neemia 9:30); când Natan l-a confruntat pe David (2 Samuel 12). Exemplele din Noul Testament includ: confruntarea unui frate sau soră în Cristos cu scopul restaurării (Matei 18); Isus care îi confruntă pe scribi și pe farisei pentru ipocrizia lor (Matei 23); Pavel care îl confruntă pe Petru (Galateni 2:11-16). Acest ultim exemplu este încurajator ținând cont că deși Dumnezeu îi folosea pe frați cu putere pentru Împărăția Sa, confruntările încă erau necesare. Conflictul de la părtășia la masă ne îndreaptă atenția către o problemă mult mai importantă ce avea de-a face cu Evanghelia (Galateni 3:13). (În același timp, Galateni 2:13 afirmă că unii dintre evrei și Barnaba, un alt lider, au urmat, în acel context, exemplul faptei lui Petru).

Consultarea cu alți lideri și consilieri nu arată incompetență sau slăbiciune. Mai degrabă, arată maniera prudentă a consilierului și atitudinea lui smerită. Arată că el sau ea nu sunt consilieri desăvârșiți, ci credincioși care la rândul lor au nevoie să fie consiliați.

Darea de socoteală nu previne regretele sau păcatele, ci îl protejează pe consilier de trecerea cu vederea a unor factori critici care ar putea influența sfatul pe care îl oferă. Slujește de asemenea scopurilor celui consiliat printr-o examinare mult mai profundă a problemei, și, nu în ultimul rând, Îl glorifică pe Dumnezeu. Consilierea este o povară mai grea atunci când este dusă solitar, fără Dumnezeu și fără oamenii Lui. Dacă consilierii devin conștienți de efectul distrugător al mândriei (Proverbe 11:2; 21:24) și de povara sarcinii consilierii, atunci vor căuta sfatul altor consilieri maturi și evlavioși.

Toți creștinii, inclusiv consilierii și studenții care se pregătesc pentru a consilia, au nevoie de dare de socoteală. Consultarea cu alți lideri și consilieri nu arată incompetență sau slăbiciune. Mai degrabă, arată maniera prudentă a consilierului și atitudinea lui smerită. Arată că el sau ea nu sunt consilieri desăvârșiți, ci credincioși care la rândul lor au nevoie să fie consiliați.