Ultima bătălie: ultimele cuvinte ale lui David Powlison

Cu puțin timp înainte de a finaliza cartea „În siguranță cu Dumnezeu”, dar și de a merge la Domnul, David Powlison a scris o scrisoare emoționantă și provocare. De menționat faptul că editura New Growth Press a publicat cartea după înmormântarea lui. Mai jos sunt rândurile scrisorii lui:

„Acum șase luni, am fost diagnosticat cu cancer pancreatic în stadiul patru. În timp ce scriu aceste rânduri, mă confrunt cu posibilitatea reală a propriului meu deces. Prin harul lui Dumnezeu, am reușit să continui să lucrez, însă o mare parte din munca mea are un gust dulce-amărui. Încredințez responsabilitățile și sarcinile altora. Sunt implicat în planificarea unui viitor la care probabil nu voi mai lua parte aici, pe pământ. Familia noastră continuă să se mărească cu nepoți. Mă întreb dacă voi mai fi aici să-mi cunosc următorul nepot. Cei pe care îi iubesc se află, de asemenea, alături de mine în mijlocul acestei lupte – soția mea, copiii, nepoții, familia extinsă, prietenii, colegii de la serviciu. Cu toții ne confruntăm cu răul morții și al bolii. În mijlocul acestei lupte, armele pe care ni le dă Hristos ne susțin și ne înarmează pentru a lupta împotriva ultimului dușman – moartea însăși.

Astăzi sunt chemat să duc această bătălie finală cu Isus ca armură și cu Duhul Său ca putere. Lumea ne spune că medicina este singura noastră speranță. Nu vrem să ne fixăm pe găsirea unui leac. Vrem să fim înțelepți. Așa că ne rugăm. Ne înarmăm cu adevărul că Domnul este aproape și va fi Păstorul nostru cel bun. Luăm sabia Duhului și ne amintim cuvintele lui Isus că „fiecare zi are destulă grijă de ea însăși” și cerem ajutor zi de zi (Matei 6:34).

Tentația de a aluneca în diverse evadări este, de asemenea, prezentă – televiziunea, sportul, mâncarea. Evadarea mea ia o întorsătură neobișnuită: îmi îngrop nasul într-o lungă biografie a lui Iosif Stalin. Nu e nimic rău în a citi! Dar ispita de a nu mă implica este prezentă. Totuși, aud vocea bunului meu Păstor. Îmi amintesc de Isus pe cruce, înfruntând moartea, dar totuși pe deplin implicat în viață – având grijă de mama Sa, rostind cuvinte de viață hoțului de lângă El – și pot rămâne și eu implicat. Pot să mă rog împreună cu și pentru soția mea, Nan; pentru familia mea; pentru prietenii mei; pentru cei cu care lucrez. Pot să încredințez grija lor marelui Păstor al oilor.

Tentația de a asculta minciunile lui Satan este, cu siguranță, încă prezentă.

Mi-am dedicat viața pentru a-i ajuta pe oameni să înțeleagă cât de esențial și relevant este Hristos și Cuvântul Său pentru problemele reale cu care se confruntă la nivel personal, interpersonal și situațional. Dar știu, de asemenea, câte alte voci strigă să atragă atenția oamenilor. Voci care strigă: „Noi îți putem explica anxietatea”, „Noi îți putem rezolva depresia” și „Îți putem da trei sfaturi care îți vor îmbunătăți comunicarea”. Știu că este ușor să asculți vocile lumii, ale cărnii și ale Diavolului. Știu că înțelegerea noastră asupra adevărului poate fi fragilă. Îmi doresc ca fidelitatea față de Scriptură să fie întruchipată, dusă mai departe și ca noi să facem un pas înainte și să abordăm următoarea serie de provocări într-un mod care să fie credincios lui Isus. Când îmi fac griji, mă îndrept spre Hristos. Mă încing cu centura adevărului și iau sabia Duhului, pentru că Isus este Cel care își zidește Biserica, iar porțile iadului nu o pot birui (Matei 16:18).

Când reflectez la această ultimă bătălie, îmi dau seama că Domnul m-a pregătit pentru ea de-a lungul întregii mele vieți…

În mijlocul confuziei, al necredinței și al fricii de moarte, Dumnezeu S-a folosit de Ezechiel 36:25-27 pentru a mă aduce la credință. A fost prima mea întâlnire cu centura adevărului pe care Isus o dă poporului Său. A fost prima mea întâlnire cu sabia Duhului care dezvăluie și vindecă. În acel moment, am înțeles adevărul cuvintelor pe care Pavel le-a scris corintenilor: „Căci Dumnezeu, care a zis: «Să strălucească lumina din întuneric», a strălucit în inimile noastre, ca să ne dea lumina cunoașterii slavei lui Dumnezeu pe chipul lui Isus Hristos” (2 Cor. 4:6). Dumnezeu a fost Cel care Și-a revărsat lumina în inima mea și m-a trezit din somnul păcatului și al morții.

Acum, după mai bine de patru decenii, privesc moartea în față. În loc ca credința mea să se clatine, promisiunea unei inimi noi se împlinește. Dumnezeu încă luminează întunericul inimii mele pentru a-mi da cunoașterea slavei Lui în chipul lui Hristos. Realitatea morții a făcut ca adevărul Cuvântului lui Dumnezeu să prindă viață pentru mine. Acum trăiesc ceea ce spune finalul versetului din 2 Corinteni 4:16-18:

„De aceea nu ne descurajăm. Chiar dacă omul nostru exterior se destramă, omul nostru interior se înnoiește zi de zi. Căci această ușoară și scurtă suferință ne pregătește o glorie veșnică, de necomparat, pe care o așteptăm, privind nu la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd. Căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, dar cele nevăzute sunt veșnice.”

Uneori sunt ispitit să-mi pierd curajul. Dar Păstorul meu cel bun mă călăuzește spre viață, nu spre moarte. Unul dintre imnurile mele preferate este „My Song Is Love Unknown” („Cântecul meu este iubirea necunoscută”), scris de Samuel Crossman în secolul al XVII-lea. Acesta începe astfel: „Iubire arătată celor lipsiți de iubire, ca să poată deveni iubitori.” Și apoi continuă: „O, prietenul meu, prietenul meu adevărat, care, la nevoia mea, și-a dat viața.”

Încă din prima zi în care Domnul mi-a umplut inima cu mila și harul Său, nu am pierdut niciodată acel sentiment al prieteniei lui Isus – faptul că El a arătat iubire celor lipsiți de iubire pentru a-i face iubitori, că S-a împrietenit cu cei fără prieteni, că S-a împrietenit cu cei neprietenoși, care erau absorbiți de sine și preocupați doar de ei înșiși. Aceasta este Evanghelia păcii. Picioarele mele sunt pregătite pentru această luptă cu dușmanul meu final. Așa că nu-mi pierd curajul. Când eu și Nan ne rugăm împreună, nu ne pierdem curajul. Și chiar dacă eu mi l-as pierde sau ea și l-ar pierde, mila și harul lui Dumnezeu ar rămâne neschimbate. Ne putem întoarce întotdeauna și putem cere ajutor în momentele de nevoie. El este mereu aproape.

Despre asta este vorba în întreaga Biblie. Este vorba despre viață și moarte; este vorba despre ce se va întâmpla cu tine când vei muri; este vorba despre bine și rău, adevăr și minciună, speranță și disperare, ascultare și nesăbuință, credință și idolatrie. Aceasta este drama în care trăim noi și cei cărora le slujim. Iar miracolul este că ni se dă o inimă nouă, o inimă de carne, și un duh nou, astfel încât să putem trăi veșnic. Ce privilegiu a fost pentru mine să-L slujesc pe Mântuitorul meu credincios în toți acești ani!

Ce privilegiu a fost să merg alături de cei aflați în nevoie!

Și ce bucurie va fi să-L văd față în față!”