Perspectiva despre Dumnezeu

Transcript (Episodul 1 din seria „Diferențe dintre consilierea biblică și consilierea creștină”):

Sunt creștini care cred că Biblia nu ar avea în vedere unele dintre problemele actuale ale societății. Ei spun că Biblia este depășită în ceea ce privește anumite trăiri și anumite aspecte moderne ale omului societății secolului 21. Aceștia se văd nevoiți, spun ei, să se adreseze perspectivelor seculare – bineînțeles, în mod special, psihologiei – pentru a soluționa aceste sfere neatinse de pasajele și conceptele Scripturilor. De-a lungul ultimilor ani, aceștia au primit eticheta în creștinism de consilieri creștini sau consilieri integraționiști, uneori chiar și de psihologi creștini.

În această serie, ne vom uita la câteva diferențe majore dintre cele două filozofii: consilierea biblică și cea creștină. Sunt distincte. Cine privește în mod superficial la cele două ar putea fi tentat să spună că nu există diferențe, însă deosebirile sunt profunde, atât în practică, cât și în teorie. S-a născut în mine această dorință de a creiona seria aceasta în momentul în care am văzut pe rețelele de socializare ce păreri, ce afirmații și ce declarații greșite se fac despre consilierea biblică.

Așadar, care ar fi câteva dintre aceste perspective esențiale care creează acest gol, această diferență așa de mare între cele două? Vom aborda în câteva episoade aceste perspective. În episodul de astăzi ne vom uita la Perspectiva despre Dumnezeu.

E o practică comună printre credincioși de a accentua anumite fațete sau anumite atribute ale lui Dumnezeu. Și ideea este că ori de câte ori facem lucrul acesta, e dramatic: modelăm un alt Dumnezeu. Integraționiștii sau consilierii creștini, în general, ignoră anumite aspecte cu privire la Dumnezeu. Și poate că una dintre cauzele majore pentru care se ajunge la lucrul ăsta este tocmai centralitatea omului – centralitatea antropologică. Este problematic să te uiți și să îl înțelegi pe Dumnezeu, să vrei să ajungi să știi cine este Dumnezeu, cum să te raportezi la Dumnezeu, având în centru omul. Se naște mai mult decât un antropomorfism aici; se naște pericolul de a crea o imagine ireală despre cine este Dumnezeu.

De exemplu, una dintre temele preferate ale consilierilor creștini este aceea a dragostei paterne a lui Dumnezeu. Și în cele mai multe cazuri, ajunge să fie privită într-o lumină cu totul detașată de imaginea biblică a lui Dumnezeu. Dragostea pe care o prezintă ei de cele mai multe ori devine dragostea necondiționată a Marelui Consilier din Nori care sună în multe feluri asemănător teologiei liberale. În descrierea lor, de exemplu, mânia nu are loc. Însă tocmai aici este paradoxul Noului Testament: în vremea în care mânia lui Dumnezeu era peste noi, Dumnezeu ne-a iubit și L-a dat pe pe Fiul Său pentru noi, zdrobindu-L pe cruce prin mânia care trebuia să ne zdrobească pe noi. Și calea de ajunge la o definiție incorectă despre un atribut a lui Dumnezeu este foarte scurtă.

Cum de s-a ajuns aici? Pentru că este desconsiderat în practică Cuvântul lui Dumnezeu. Se tot discută despre a nu pune egal între Dumnezeu și Cuvântul Lui – fapt corect, o afirmație corectă. La fel cum nu poți să pui egal între Dumnezeu și dragoste. Nu tot ceea ce este dragoste este Dumnezeu. Dumnezeu e mai mult decât dragostea. În același timp, eu am trei copii. Și dacă ei nu ar crede ceea ce le spun eu, ar pune la îndoială integritatea persoanei mele. Ce vreau să spun? În momentul în care ne uităm la Cuvântul lui Dumnezeu și nu-l credem, nu-l respectăm și nu îi atribuim acest drept pe care îl are de a fi Cuvântul lui Dumnezeu, atunci de fapt punem la îndoială integritatea lui Dumnezeu. Foarte simplu.

Avem două texte care sunt foarte interesante, arhicunoscute: 2 Timotei 3:16 și 2 Petru 1:3. 2 Timotei 3:16 spune: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și de folos pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu (adică pentru ca fiecare creștin, fiecare copil al lui Dumnezeu) să fie desăvârșit și pe deplin echipat pentru orice lucrare bună.” Nu putem detașa lumea spirituală de lumea fizică. Lumea spirituală are loc în timp ce lumea fizică are loc. Noua creație este îmbinată cu vechea creație. Va fi o zi în care noua creație va fi detașată de vechea creație, pentru că vechea creație va avea un final. Însă în contextul acesta în care noi trăim, trăim fizic și spiritual. Nu le putem detașa. Dumnezeu ne-a oferit în Cuvântul Său toate resursele pentru a trăi un mod de viață duhovnicesc, pentru a fi desăvârșiți. Cuvântul rostit al lui Dumnezeu este îndeajuns – și dacă noi credem lucrul acesta, înseamnă că nu punem la îndoială integritatea lui Dumnezeu. Dar despre lucrul acesta vom discuta într-un episod viitor, atunci când ne vom uita la Perspectiva despre Cuvânt.