Istoria mișcării consilierii biblice în America
Este evident că eforturile bisericii de a ajuta oamenii în probleme lor de zi cu zi nu au început odată cu mișcarea consilierii biblice din America. Fiecare generație a avut oamenii ei credincioși care au crezut în puterea și suficiența Scripturilor pentru vindecarea sufletelor umane. Apostolul Petru spunea explicit, încă de la începuturile bisericii comunității NL, că Dumnezeu a oferit prin Scripturi toate resursele necesare în vederea transformării lor (2 Pet 1:3-4). Petru și mulți din credincioșii Bisericii primare îmbrățișau fără ezitare suficiența Scripturilor. Spiritul acesta s-a perpetuat și s-a transmis în fiecare etapă istorică. Biserica ultimilor patruzeci de ani din America a devenit moștenitoarea acestui model practicat și validat de credincioși de-a lungul secolelor. Aceasta nu a descoperit ceva nou, ci a preluat și utilizat niște concepte prezente. De exemplu, pentru puritani, consilierea era un aspect important al vieții de credință și al relațiilor interfrățești și nu numai. Deși nu o numeau consiliere, era o practică care caracteriza slujirea lor personală. Providențial, experiențele și gândurile teologice ale multora dintre ei au fost surprinse în diferite tratate, care au rămas ca mărturie pentru epoca noastră. Opera lui Jonathan Edwards intitulată „A Treatise Concerning Religious Affections”, în care puritanul își exprimă confuzia intelectuală și spirituală cu privire la experiențele religioase1 ale unor din vremea lui. Când Edwards vorbește despre emoții, nu se referă la sentimente, afecțiuni sau pasiuni, ci descrie înclinația și voința sufletului de a accepta sau respinge fapte. Edwards face o distincție bună între înțelegerea sufletului, care este dependentă fie de speculație, fie de percepție și inclinația sufletului. Lucrarea, deși este un tratat pastoral, are presărate elemente psihologice aparte. Apoi, Richard Baxter, un pastor reformat în gândire și practică, a scris o carte, de fapt patru volume, despre problemele spirituale cu care se confruntă cei credincioși. Manualul este intitulat „The Christian Directory”. În 1648, William Bridge a expus o serie de treisprezece predici din Psalmul 41:11, care mai apoi au devenit conținutul cărții intitulate sugestiv „Lifting up for the Downcast”. Una dintre cele mai interesante lucrări ale acelei perioade istorice este cea a lui Ichabod Spencer, „A Pastor’s Sketches”, scrisă în anii 1850 și care repovestește conversații pe care autorul le-a purtat cu persoane din vremea lui, tulburate spiritual și emoțional. Lucrarea lui Spencer are multe neajunsuri, însă cu toate acestea, reprezintă o analiză creștină îngrijită și unică despre lucrarea interpersonală.
În afară de scrierea lui Spencer, celelalte menționate au vechime de 250-300 de ani. Acest fapt dovedește sărăcia secolelor al XIX-lea și al XX-lea, în care creștinii au pierdut aceste adevăruri și tradiții pe care le practicau. Powlison, făcând referire la aceste două secole, scria:
Biserica a pierdut componentul dibăciei pastorale care poate fi intitulată înțelepciune-de caz: înțelepciunea care știe oamenii, care cunoaște cum se schimbă ei și cum să-i ajute să se schimbe. Iscusința unui păstor este o artă și o știință aplicată; este o formă a dragostei care abundă în cunoașterea și discernământul de a lucra cu oamenii. Totuși, această abilitate de a aplica adevărul unor „cazuri” particulare s-a atrofiat. De fapt, pe la începutul secolului al XX-lea, teologia liberală și psihologia liberală erau ascendenții din sfera consilierii.2
Această moștenire practică și literară a fost dusă mai departe de Jay Edward Adams, considerat părintele mișcării consilierilor biblici din Statele Unite, care s-a remarcat prin scrierea a două lucrări controversate pentru contemporanii lui. Salutar, o mare parte din slujitorii evanghelici s-au regăsit în scrierile lui, deși niciunul nu avusese puterea și nici curajul să cuvânteze public cum a făcut-o el. Bob Kellemen, într-un articol dedicat lui Jay Adams, scria:
Puritanii erau mari arhitecți ai sufletului și modele de păstorire. De la ei încoace, puțini creștini au reușit să dezvolte o perspectivă biblică a omului, a problemelor și a soluțiilor fără precedent. Jay Adams a făcut asta … a construit din nimic, nu pe vreun model uzitat, ci doar pe Cuvântul lui Dumnezeu.3
Lumea evanghelică era saturată de psihologie și derapaje teologice în privința consilierii, însă cu toate acestea bisericile locale nu făceau nimic în privința aceasta. Jay Adams, într-una dintre primele lui scrieri, accentua relația inseparabilă dintre teologie și consiliere, declarând:
Orice fel de consiliere, prin natura ei, implică angajamente teologice din partea consilierului. El nu poate așa, pur și simplu, să se implice, încercând să schimbe credințele, valorile, atitudinile, relațiile și comportamentul fără a se scufunda adânc în apele teologice … Aceste consacrări teologice pot fi conștiente sau inconștiente, biblice sau eretice, sau pot avea o teologie bună sau rea, însă, oricum ele au o natură teologică … De aceea, relația dintre consiliere și teologie este naturală; consilierea nu poate fi făcută fără angajamente teologice. Fiecare acțiune, cuvânt (sau lipsa acestora) implică loialități teologice.4
Cine a fost Jay Edward Adams? Dr. Adams s-a născut pe 30 ianuarie 1929, în Baltimore, într-o familie fără interese și rădăcini religioase. La colț de stradă, într-o conversație neobișnuită cu un evanghelist stradal, Jay Adams, adolescent fiind, a fost provocat să citească Biblia. Mai târziu, după două luni, s-a apucat să citească NT, lecturare care l-a condus la credința în Isus. Dr. Adams a început să frecventeze o biserică prezbiteriană, unde a fost provocat de pastor să se înscrie la Seminarul Episcopal Reformat din Philadelphia, lucru pe care l-a și făcut. A terminat studiile cu o licență în teologie și una în arte, cea din urmă de la Johns Hopkins. La Hopkins a fost și primul lui contact cu psihologia, parcurgând câteva prelegeri introductive în domeniu. După terminarea studiilor, dr. Adams nu a pierdut vremea și s-a implicat imediat în slujire. Pentru început, timp de aproape doi ani, a fost director al organizației „Youth for Christ” (în română, „Tineri pentru Cristos”) din Baltimore, perioadă în care a slujit și în câteva biserici conservatoare prezbiteriene. Pe 10 octombrie 1952, a fost ordinat de cultul prezbiterian (The United Presbyterian Church). Prima biserică locală pe care a păstorit-o a fost „Mount Prospect” din Pittsburg, între anii 1952-1954. După ceva frământări, Dr. Adams a ajuns pastor la o biserică din New Jersey – „Covenant Bible Presbyterian”, însă pentru o perioadă relativ scurtă de doi ani. În perioada acesta a finalizat și un program de masterat în cadrul universității „Temple University School of Theology”. De aici avea să facă pasul, în 1958, spre poziția de secretar executiv al misiunii domestice din cadrul uniunii prezbiterienilor biblici (The Bible Presbyterian Church).
În toată această perioadă universitară și post universitară, trei persoane i-au influențat gândirea și practica: Robert Rudolf, președintele departamentului de teologie sistematică din cadrul seminarului, Orval Hobart Mowrer, un psiholog secular popular al vremii aceleia și Cornelius Van Til, un filozof pansiv și influent de la Westminster Theological Seminary. Despre influența lui Van Til asupra lui Adams, John Frame nota următoarele:
Cred că „consilierea noutetică” a lui Jay Adams, care continuă să fie dezvoltată de CCEF are o influență puternică de la Van Til, în mod special în relația de antiteză cu psihologia seculară și în hotărârea ei de a respecta afirmațiile biblicele reformate în toate teoriile de consiliere și practică.5
Dintre toți trei, dr. Mowrer a fost cel care a avut, poate, un impact cu consecințe semnificative pentru tot restul vieții. Dr. Mowrer a fost psiholog și profesor de psihologie la Universitatea din Illinois. A rămas cunoscut în istorie pentru terapia comportamentală în două etape. Dr. Mowrer a studiat la universitatea Yale, acolo unde a fost influențat de Clark Hull, un discipol a lui William James. William James este considerat de unii ca fiind părintele filozofic al lui B.F. Skinner. Se pare că Mowrer și Skinner aveau, într-o anumită măsură, aceleași rădăcini și moșteniri conceptuale.
Dr. Mowrer, deși se pare că nu a dezvoltat niciun interes pentru creștinismul evanghelic, a început prin anii 60 „să conteste teoria freudiană, să-i descrie pe oameni ca fiind responsabili moral și să numească tulburarea sau unele tulburări comportamentale păcat.”6 Deși dr. Mowrer nu i-a fost mentor lui Jay Adams, l-a ajutat pe acesta să se debaraseze complet de Freud și amicii lui și să devină cu totul sceptic față de metodologia specialiștilor în sănătate mintală.7 Jay Adams a corespondat cu dr. Mowrer, iar în vara lui 1965, s-a dus să facă practică câteva săptămâni sub supravegherea acestuia. Legat de această interacțiune, Adams spunea, „A fost o experiență de neuitat, pentru care voi rămâne veșnic recunoscător.”8 Jay Adams a preluat toate întrebările și frământările lui dr. Mowrer cu privire la bolile mentale, la responsabilitatea morală, la înțelegerea modelului medical și le-a aprofundat cu Scripturile în față. Procesul acesta de aprofundare și de studiu i-au oferit lui Jay Adams contururile unui șablon pionier de consiliere și l-au pus în mișcare. Între anii 1965-66, Adams a început să implementeze experimental cele învățate în contextul bisericii lui locale. Toate orele de consiliere l-au format și l-au ajutat să-și ajusteze înțelegerile teoretice cu privire la ceea ce este consilierea și cum se consumă în contextul unei biserici locale.
În luna iunie a anului 1966, Jay Adams a fost desemnat profesor asistent de teologie practică la Westminster, lucru care l-a împins și mai mult să-și profileze gândurile și principiile în forme academice. Prin 1967, se descifra un sistem organizat și practic de consiliere, iar prin 1968, avea să iasă de sub condeiul lui Adams primul curs. În această perioadă de așezare informațională și metodologică, providența lui Dumnezeu a ordonat lucrurile repede și la nivel de centre de instruire și consiliere biblică. Tot în anul 1968 a luat ființă în Hatboro, Pennsylvania, CCEF, iar unul dintre primii pastori instruiți a fost John Bettler, care avea să-i devină lui Jay Adams, în anii următori, un ajutor și asistent de nădejde, jucând un rol vital în progresul mișcării de consiliere nouthetică. CCEF s-a născut, în mod special, din preocuparea lui Jay Adams de a oferi pastorilor o locație în care să învețe și să vadă cum se face consiliere, iar mai apoi să se întoarcă în congregațiile lor pentru a pune în practică cele învățate.
În 1970, a fost publicată cartea „Competent to Counsel”, care s-a dovedit un stimul serios pentru toată mișcarea de consiliere creștină. Personaje importante, din sfera a ceea ce avea să devină consiliere integraționistă sau creștină, s-au văzut deodată stârnite la analiză. În următoarea decadă s-au publicat și scris multe materiale ca răspuns la noua abordare propusă de dr. Adams. Unii dintre oponenții cei mai însemnați a fost Larry Crabb, personaj foarte celebru pe meleagurile românești. În 1975, acesta a scris o cartea intitulată „Basic Principles of Biblical Counseling”, care ar fi trebuit să fie o reacție oficială la cartea lui Adams. Larry Crabb s-a încăpățânat permanent să se autointituleze consilier biblic, însă tocmai propriile scrieri stau martore, contrazicându-l.
În decada respectivă lucrurile s-au conturat și mai bine pentru mișcarea consilierilor biblici. În 1973 a luat ființă lucrarea de consiliere a bisericii baptiste „Faith”, în 1974 s-a născut „Biblical Counseling Fundation” inițiată de John Broger, în 1976 s-a format prima asociație a consilierilor biblici cu zece membri – NANC, iar în 1977 s-a demarat publicarea jurnalului „Practica pastorală” (în engleză, „The Journal of Pastoral Practice”).
Ironic, ACC (Asociația Consilierilor Creștini) în America s-a dezvoltat relativ târziu comparativ cu mișcarea consilierilor biblici. Pare că aceasta a apărut mai degrabă ca un răspuns la nevoia de alternativă oficială și formală la mișcarea consilierilor biblici. Deși, în toate aceste decade, majoritatea bisericilor evanghelice erau practicante de psihoterapie și metode seculare, nu exista o asociație națională care să înglobeze toți adepții. Pe la sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90, în Atlanta, Georgia, Gary Collins a organizat două congrese de mare succes care au atras mii de specialiști în sănătate mentală. ACC America a rezultat din acestea inițiativă disperată. Imediat, s-a început publicarea unui alt jurnal integraționist intitulat „The Christian Counselor”.9 Lucrurile s-au mișcat repede pentru ACC, care în 1995 ajungea să depășească numărul de 17.000 de membri.10
În ultimele două decenii, în ciuda creșterii popularității psihologiei în rândul oamenilor de rând, a progresat și mișcarea consilierilor biblici. O parte semnificativă a mișcării evanghelice conservatoare din America a dezvoltat un apetit pentru centralitatea Scripturilor în așa zisele probleme „psihice” ale oamenilor. John MacArthur, după o experiență neplăcută venită pe fondul acesta al consilierii, a fost unul dintre cei care s-au înscris pe lista promotorilor mișcării consilierilor biblici. El a scris numeroase cărți în mod special pe această temă vitală a suficienței Cuvântului lui Dumnezeu în împlinirea nevoilor umane. Sub îndrumarea partenerului și bunului său prieten Wayne Mack, în cadrul colegiului și seminarului „Master”, a luat naștere un program solid de instruire în consiliere biblică. Pe la mijlocul anilor 2000, apărea „Coaliția Consilierilor Biblici”, având ca director executiv pe Bob Kellemen, care dorea a însuma toate asociațiile și slujirile din această zonă a consilierii. Astăzi, pe teritoriul Statelor Unite, sunt cam șaptezeci de centre certificate de instruire în consiliere biblică și aproape 1300 de consilieri certificați. Procesul nu este unul simplu, ceea ce descurajează participarea și implicarea mai multor credincioși.
În această ultimă generația a consilierilor biblici, David Powlison a fost, probabil, unul dintre cei care a început să evalueze mișcarea într-un mod realist. Un absolvent al școlii de psihologie de la Harvard, un fost psihiatru în sfera privată pentru câțiva ani, Powlison, deznădăjduit de sistemul de sănătate mental neputincios, L-a cunoscut pe Singurul care poată să vindece sufletul uman. Dr. Powlison a ajuns, în scurt timp, să fie unul dintre pionii importanți ai mișcării. Sub influența lui și a altora, s-a făcut un progres considerabil în structura conceptuală, în filozofia practicii și în apologie. Dr. Adams construise un model care nu intra sau dacă intra în dialog cu alte modele, o făcea cu dificultate. Ultima generație a consilierilor biblici a devenit una mai apologetică și pe fondul deschiderii la conversație.
Heath Lambert, o voce a acestei ultime generații de consilieri biblici spunea despre Adams: „Adams a fost unul dintre mai consecvenți oameni din istoria bisericii din ultimii 150 de ani. Lucrarea lui a revoluționat modul în care mii de oamenii slujesc.”11
1Termenul religios postmodernism a fost înlocuit mai degrabă cu spiritual. Religios are mai degrabă fie conotații legaliste, fie radicale. Expresia spiritual pare să fie varianta culturală mai bună a termenului religios contemporan lui Edwards.
2David Powlison, Biblical Counseling in Recent Times”, în Counseling: How to Counsel Biblically, ed. John F. MacArthur, Wayne A. Mack și The Master’s College Faculty (Nashville: Thomas Nelson, 2005), 18.
3Bob Kellemen, Jay Adams is Deep and Compassionate (publicat pe 13 Februarie 2012, accesat pe 4 decembrie 2019), https://www.biblicalcounselingcoalition.org/2012/02/13/jay-adams-is-deep-and-compassionate/.
4Jay Adams, A theology of Christian Counseling (Grand Rapids, MI: Zondervan, 1979), 13.
5John Frame, Cornelius Van Til: An Analysis of His Thought (Phillipsburg, NJ: P&R, 1995), 394.
6David Powlison, The Biblical Counseling Movement: History and Context (Greensboro, N.C: New Growth Press, 2010), 35.
7Powlison, The Biblical Counseling Movement: History and Context, 36.
8Jay Adams, Competent to Counsel (Grand Rapids: Baker, 1970), xi.
9Până la publicarea acestui jurnal mai existau alte două pe continentul American: „The Journal of Psychology and Theology” și „The Journal of Psychology and Christianity”, considerate de cei mai mulți fie prea academice, fie prea liberale. De aceea, în viziunea lui Collins era nevoie de acest jurnal, respectiv „The Christian Counselor”, pentru fi oferită o alternativă bună și profesională pentru toată lumea.
10Powlison, The Biblical Counseling Movement: History and Context, 205.
11Heath Lambert, The Biblical Counseling Movement after Adams, 46.
