Influența unei soții evlavioase
Deci, crezi că știi să dansezi? Atunci, dansează chiar dacă partenerul tău are prea multe degete la picioare.
Petru se adresează femeilor căsătorite cu soți necredincioși care „nu ascultă cuvântul”.
El le poruncește: „La fel şi voi, soţiilor, supuneţi-vă soţilor voştri” (1 Petru 3:1). Ea se supune mai întâi lui Hristos înainte de a se supune soțului ei. La fel ca Hristos, ea nu va răspunde prin acțiuni păcătoase și nu va răspunde la injurii cu amenințări furioase. Ea va muri față de propriul ei păcat și va trăi pentru neprihănire în timp ce se supune prin credință „Păstorului și Supraveghetorului” sufletului ei (1 Petru 2:22-25). Supunerea ei nu depinde de caracterul soțului ei, pentru că ea se supune mai întâi lui Hristos.
În primul secol, soțiile creștine erau o sursă de probleme pentru soții păgâni, deoarece se închinau unui Dumnezeu străin și trăiau după standardele morale biblice. Așadar, Petru le cheamă să se plaseze sub autoritatea soților lor pentru ca „ei să fie câştigaţi fără Cuvânt, prin purtarea soţiilor lor, văzând felul vostru de viaţă curat şi în reverenţă” (1 Petru 3:1b-2). Soție creștină, lasă acțiunile să traducă Evanghelia într-o limbă pe care soțul tău o înțelege (1 Petru 2:12). Cucerește-i privirea înainte de a-i câștiga urechea. Nu înceta niciodată să-L vestești pe Hristos (v. 9), dar dobândește discernământ în rugăciune pentru a vorbi despre Isus fără cuvinte excesive, cicălitoare, pline de presiune. Niciun soț necredincios nu intră cu forța în cer.
O soție creștină rămâne „curată şi în reverenţă” în timp ce se supune soțului ei cu frică de Domnul. Sfințenia ei contracarează necredința lui. Ea nu critică, nu se ceartă și nu-l înjură la rândul ei. Ea nu păcătuiește dacă el îi spune să păcătuiască și nici nu tolerează abuzurile. Supunerea nu înseamnă că îți lași creierul la altar sau că pui voința lui înaintea voinței lui Hristos. Isus trebuie să fie Domnul tău, așa că nu-L înlocui cu soțul tău. În schimb, împodobește Evanghelia cu „un duh blând și liniștit”, pentru că felul în care îți tratezi soțul dezvăluie cât de bine Îl iubești pe Domnul.
Petru continuă: „Frumuseţea voastră să nu constea în împodobirea exterioară prin împletirea părului, purtarea de bijuterii de aur sau îmbrăcarea de haine fine, ci în omul ascuns al inimii, în caracterul nepieritor al unui duh blând şi liniştit, care este foarte preţios înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3:3-4). Femeile greco-romane din vremea lui Petru se îmbrăcau seducător și își făceau coafuri ostentative. Cu toate acestea, ele aveau multe nesiguranțe și obsesii cu privire la frumusețea exterioară, așa cum au adesea femeile din zilele noastre. Unele chiar echivalau atractivitatea fizică cu măsura iubirii soțului lor.
Petru se adresează soției creștine: „Nu te concentra asupra podoabei exterioare și nu crede că cel mai bun mod de a-i face pe plac soțului tău este să-ți petreci toată ziua la salonul de înfrumusețare”. El nu spune că astfel de podoabe sunt interzise sau că femeile ar trebui să fie sumbre pentru Isus. Dacă stai în pijama toată ziua și îți neglijezi igiena personală, s-ar putea să-ți îndepărtezi soțul nu doar de tine, ci și de Hristos. Petru avertizează pur și simplu împotriva încrederii în accesorii ca mijloc pentru o căsnicie fericită pentru că, la un moment dat, banii se termină, moda se schimbă sau femeia îmbătrânește. Chiar dacă le are pe toate, s-ar putea să nu-l satisfacă pe soțul ei. Așadar, cultivează frumusețea care nu se vede, dar care nu piere niciodată. Îmbracă-te în fiecare zi din interior spre exterior și devino mai frumoasă cu vârsta, pe măsură ce crești în evlavie. „Podoaba” ta va fi machiajul care Îl face pe Dumnezeu încântător pentru soțul tău. Blândețea ta va arăta roada Duhului, iar speranța ta persistentă poate câștiga inima soțului tău (vv. 15-16). Mai valoros decât aurul, bijuteriile și hainele elegante, Domnul se bucură să primească încrederea deplină a fiicelor Sale iubite.
Petru evidențiază apoi femeile din Vechiul Testament a căror frumusețe interioară le deosebea ca fiind sfinte: „Căci astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, fiind supuse soţilor lor, precum Sara, care a ascultat de Avraam şi l-a numit „domn“. Copilele ei aţi devenit voi, când faceţi binele şi nu vă este frică de nici o intimidare.” (1 Petru 3:5-6). Aceste femei și-au pus nădejdea în Dumnezeu – nu în forța, intelectul sau calitățile spirituale ale soților lor. Iar exemplul principal al lui Petru a fost cel al Sarei. Deși nu este paradigma supunerii pe care mulți ar fi ales-o, Sara s-a căsătorit cu tatăl poporului legământului lui Dumnezeu. Astfel, orice bărbat credincios este „fiul lui Avraam” și orice femeie credincioasă este „fiica Sarei”.
Petru își amintește cum Domnul tocmai îl anunțase pe Avraam că va deveni tată pentru prima dată la vârsta înaintată de 100 de ani. În timp ce Sara trăgea cu urechea, gândul unei sarcini la 90 de ani i s-a părut atât de ridicol încât „a râs în sinea ei, zicând: „Acum că am îmbătrânit, iar stăpânul meu este bătrân, să mai am plăcerea aceasta?“” (Geneza 18:12). Anumite lucruri pur și simplu nu le poți face când ai 90 de ani. Sarah știe că trupul ei este obosit, iar soțul ei este bătrân, dar cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile. Așadar, deși povestea reflectă o lipsă de credință, Dumnezeu i-a binecuvântat pe Avraam și pe Sara ca primii părinți ai poporului Său de legământ. Petru scoate în evidență atitudinea de supunere a Sarei față de soțul ei. Îi lipsea credința, dar totuși l-a numit „stăpân” – un termen de onoare și respect. În această remarcă ocazională, improvizată, neîngrădită față de ea însăși, tendința ei naturală era să-l vorbească de bine. Și chiar dacă a râs, Sara a născut un fiu pe care ea și soțul ei îl vor numi „Râsul”, ca o glumă personală. Sara și-a ascultat soțul așa cum L-a ascultat pe Domnul și a devenit „prima doamnă” a poporului legământului lui Dumnezeu – bunica lor spirituală.
Motivația soției evlavioase începe cu speranța în Dumnezeu, care duce la sfințenie, deoarece ea Îi aparține lui Dumnezeu. Din acest motiv, ea trăiește cu o frică de Dumnezeu mai mare decât frica ei de om. Inima ei este liniștită în fața groazei și dispoziția ei implicită este să își lase soțul să conducă. Acest lucru îi acordă apoi libertatea de a face fapte bune care îi vor binecuvânta întreaga familie (Proverbe 31:28).
Nu te concentra asupra defectelor soțului tău, deoarece supunerea ta nu depinde de el. În schimb, concentrează-te pe Dumnezeul tău bun și suveran, până când supunerea față de soțul tău izvorăște din supunerea față de Hristos.
Așadar, cum pot soțiile creștine să pună în practică acest lucru în lumea modernă? În primul rând, nu te concentra asupra defectelor soțului tău, deoarece supunerea ta nu depinde de el. În schimb, concentrează-te pe Dumnezeul tău bun și suveran, până când supunerea față de soțul tău izvorăște din supunerea față de Hristos. În fiecare zi, vino în fața Cuvântului lui Dumnezeu și cere în rugăciune: „Doamne, învață-mă să te reprezint bine în căsnicia mea și în familia mea”.
Apoi, onorează-ți soțul în fiecare zi, atât în vorbire, cât și în acțiune. Fii înțeleaptă în ceea ce spui, sfântă în modul în care acționezi, și toate acestea cu un spirit blând și liniștit. Acest lucru nu înseamnă că nu poți fi gălăgioasă, amuzantă sau plină de viață la exterior. Mai degrabă, înseamnă că nu ești gălăgioasă pe dinăuntru. Când soțul tău face ceva ce nu-ți place, răspunsul tău imediat nu este de mânie, ci de pace cu Dumnezeu și dorința de a face pace cu soțul tău. Când te sperie, nu trebuie să te temi de el mai mult decât te temi de Domnul. Când el îți face rău, tu continuă să faci bine. Chiar și atunci când ești singură cu gândurile tale, îl respecți în inima ta.
Supunerea este uneori ca și cum ai dansa cu un partener neîndemânatic. Trebuie să fii înțelept și să știi când să îți deschizi gura și când să o ții închisă. Trebuie să te păzești să nu preiei conducerea decât în situații de criză. Cu siguranță că nu-ți ridici mâinile și nu pleci de pe ringul de dans pentru că el te-a călcat pe picioare de prea multe ori. Angajându-te în căsătorie, te-ai făcut vulnerabilă în fața unui bărbat care nu este întotdeauna pe măsură. Doar prin împuternicirea și exemplul lui Hristos, Omul perfect, o soție creștină își poate lăsa soțul să conducă.
Tradus cu permisiunea asociației ACBC. Traducătorul este responsabil de calitatea traducerii. Copyright© Association of Certified Biblical Counselors. Toate drepturile rezervate. Reproducerea, distribuirea sau traducerea fără permisiunea ACBC este interzisă.