Bucurie în încercări… Chiar așa?

Când ajungi să pui această întrebare cu sinceritate, deoarece durerea și dificultățile acestei lumi ți-au secătuit bucuria vieții tale, atunci poți începe să descoperi ce este bucuria adevărată, biblică. Ea nu este superficială, banală sau bazată pe iluzii. Dumnezeu este pe deplin conștient de ceea ce simți, și El este serios în ceea ce l-a inspirat pe Iacov să scrie. Puteți (trebuie) „să priviţi ca o mare bucurie atunci când vă confruntaţi cu felurite încercări”. (Iacov 1:2)

Citeam din nou aceste cuvinte cunoscute: „să priviţi ca o mare bucurie”. Ele m-au oprit în loc. Mă gândeam: „Chiar așa, Iacov? Am zero bucurie în această încercare. Cum aș putea să fac asta?” Nu era vorba de scepticism. Prin harul lui Dumnezeu, am avut mijloacele necesare pentru a recunoaște că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat, iar problema nu este la Scriptură, ci la mine. Așa că următoarea mea întrebare a fost: „Bine, Iacov, dar cum?”.

Ce îți spui ție însuți?

Tristețea noastră este cel mai adesea legată de evenimente și situații foarte specifice: copilul tău prețios, căruia i-ai dăruit cei mai frumoși ani din viața și dragostea ta, este acum îndepărtat; soțul tău nu te iubește; părintele sau prietenul tău iubit a murit; ai cancer; biserica ta unicată (sau cel puțin așa credeai) s-a despărțit. Completează spațiul gol. Orice situație ar fi, Iacov o include. Aplicația este atotcuprinzătoare: „… atunci când vă confruntaţi cu felurite încercări” – majore, minore, intense sau ușoare. Asemenea unei tornade, încercările pot veni și pleca fără avertisment, lăsând în urmă o brazdă de probleme și dificultăți care schimbă viața. Alte încercări sunt mai degrabă ca oaspetele pe care l-ai lăsat să intre și care nu vrea să plece. Adică, încercarea nu este copleșitoare, dar devine constantă și persistentă, cu efecte cumulative. Întrebarea este: „Ce îți spui ție însuți despre ele?”.

Fii pregătit pentru încercări

Primul ajutor către bucurie pe care îl putem prelua de la Iacov este să fim pregătiți pentru încercări. Iov 5:7 ne spune că „omul e născut pentru necaz, după cum scânteia e născută pentru zbor.” Trebuie să gândim biblic și lucid cu privire la aceste dificultăți. Iacov ne spune că încercările sunt inevitabile. Observați că el scrie „când”, nu „dacă” vin încercările. De asemenea, Iacov se adresează tuturor creștinilor folosind pluralul, „frații mei”. Încercările nu sunt exclusiv pentru tine – cu toții le experimentăm. Petru a fost explicit în această privință: „Preaiubiţilor, nu fiţi surprinşi de încercarea de foc care are loc în mijlocul vostru, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva ciudat” (1 Petru 4:12). Există mângâiere în a conștientiza: „Nu sunt singurul” și „această dificultate (sau oricare alta) era de așteptat”.

Observați cum Iacov este, de asemenea, foarte direct în indicațiile sale de-a lungul întregului capitol. El începe cu porunca: „să priviți” (Iacov 1:2). Adică, gândește-te cu bucurie la încercarea ta. Cum? „căci știți….” Mai târziu ni se spune să ne rugăm „cu credinţă, fără să ne îndoim” (Iacov 1:6). El ne spune la ce ne putem „aștepta” atunci când ne îndoim. Cel care se îndoiește este „nehotărât şi nestatornic” (Iacov 1:8). Apoi, în Iacov 1:13, suntem îndemnați să nu avem gânduri rele despre Dumnezeu: „Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!“” De ce? „Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău şi El nu ispiteşte pe nimeni.” Așa cum explică Pavel, transformarea (adevărata schimbare la nivelul inimii) în asemănarea lui Hristos implică înnoirea minții (Romani 12:2). Trebuie să ne reînnoim mintea pentru a gândi corect despre cine este Dumnezeu, ce face El și cine suntem noi în încercări.

Încercările au un scop

Iacov 1:2-4 este o progresie succintă de gânduri care culminează cu motivul final pentru care încercările pot (trebuie) să fie însoțite de bucurie. „Să priviţi ca o mare bucurie atunci când vă confruntaţi cu felurite încercări, căci ştiţi”. Știți ce? „Că încercarea credinţei voastre produce răbdare.” Observați că Iacov face un fel de echivoc aici. Printr-o ușoară manevră literară, el schimbă termenii, modelându-ne astfel gândirea. El redefinește problema fără a da explicații pentru a face acest lucru. El trece pur și simplu de la „încercări” la „încercarea credinței voastre”. Încercarea este o testare a credinței noastre. O „încercare” indică scopul și intenția celui care testează. Desigur, știm că Iacov vrea să spună că Dumnezeu este în spatele acestei încercări. Și știm că Dumnezeu are un scop spiritual, pentru că este o încercare a credinței noastre.

Timpul și spațiul mă împiedică să continui expunerea, dar există aici un adevăr amplu pentru a porni pe drumul spre bucurie. Trebuie să știi acest lucru: Dumnezeu a orchestrat aceste încercări felurite. Dumnezeu nu numai că este în ele, dar le și provoacă. Ne putem bucura și numai pentru asta, dacă avem o înțelegere corectă asupra lui Dumnezeu. Trebuie să gândim corect cu privire la caracterul lui Dumnezeu. Încercările sunt orchestrate pentru noi de un Dumnezeu atotștiutor, atotputernic și bun. Prin urmare, putem spune: „Tot ceea ce rânduiește Dumnezeul meu este potrivit”.

Iacov nu se oprește aici. În continuare, el ne spune că această încercare produce răbdare, o perseverență spirituală. Confesiunile istorice de credință identifică această doctrină drept „perseverența sfinților”. Ca și în sport, antrenamentul de rezistență (încercările) este ceea ce produce putere și anduranță. Dar anduranța este în sine un mijloc pentru atingerea scopului. Noi nu răbdăm de dragul de a răbda.

Teologia nu se învață pe o cale pașnică sau printr-o reflecție liniștită: ea se dobândește prin suferințe.

Martin Luther

Rezultatul răbdării în fața încercărilor spirituale este perfecțiunea. „Dar răbdarea trebuie să-şi ducă la desăvârşire lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, fără să vă lipsească nimic.” (Iacov 1:4). Iacov nu se referă la o perfecțiune fără păcat. Cuvântul pe care îl folosește este teleios, care poate fi tradus și prin „matur”. Maturitatea denotă împlinirea scopului, scopul pentru care a fost conceput ceva. Un pom fructifer se maturizează atunci când dă roade. Maturitatea biblică este sfințirea, prin care suntem făcuți după asemănarea lui Hristos – manifestând un caracter asemănător cu cel al lui Hristos în contextul persoanei pe care Dumnezeu te-a făcut să fii. După cum a spus atât de bine Martin Luther: „Teologia nu se învață pe o cale pașnică sau printr-o reflecție liniștită: ea se dobândește prin suferințe. Acesta nu este un lucru pe care credinciosul îl alege vreodată pentru el însuși, dar rezultatul acestor încercări, totuși, nu este acela de a-l distruge pe credincios, ci de a-l face un adevărat teolog: unul care Îl cunoaște pe Dumnezeu și care este modelat după chipul lui Dumnezeu.”

Concluzia

Iacov trece de la experiență la scop – de la încercare la testare, la rezistență, la perfecțiune sau maturitate. În ciuda încercărilor profunde prin care trebuie să trecem, putem fi umpluți de bucurie de rezultatul lor – știind că credința noastră este demonstrată și dovedită ca având ca rezultat lauda, gloria și onoarea la descoperirea lui Isus Hristos. Într-adevăr, putem avea credința că plânsul durează toată noaptea, dar bucuria vine odată cu dimineața, deoarece Dumnezeu ne sfințește în prezent și ne pregătește o greutate veșnică de slavă la revenirea lui Hristos. Cu ochii credinței, putem privi totul ca pe o bucurie dacă prețuim ceea ce prețuiește Dumnezeu atunci când ne confruntăm cu diferite încercări.

Tradus cu permisiunea asociației ACBC. Traducătorul este responsabil de calitatea traducerii. Copyright© Association of Certified Biblical Counselors. Toate drepturile rezervate. Reproducerea, distribuirea sau traducerea fără permisiunea ACBC este interzisă.