Interpretarea întristării în conformitate cu adevărul lui Dumnezeu

Problema întristării

Dacă ți-aș spune că mâine, toată ziua, vei fi extrem de trist, cum ai reacționa? Ți-ar fi teamă la gândul că va trebui să te trezești? Ai ști ce să faci? Ai căuta bucuriile lumești? Înghețată, filmul tău preferat, o cafea cu lapte? De multe ori, suntem atât de dezgustați de ideea întristării și a mâhnirii în sine, încât adesea căutăm cea mai rapidă cale de ieșire posibilă. Într-o lume în care există o soluție rapidă pentru orice, există nenumărate soluții rapide lumești pentru emoțiile de nedorit.

După cinci luni de căsătorie, soția mea a suferit un avort spontan. A fi însărcinată nu era ceva la care ne așteptam, dar nu a fost nevoie de mult timp ca noi să ne umplem de bucurie și emoție pentru primul nostru copil. Dar, la fel de repede cum au apărut aceste emoții, ele au dispărut și au fost înlocuite cu zdrobire, confuzie și durere. De ce ne-ar da Dumnezeu ceva ce nu am cerut la momentul respectiv, să ne lase să ne bucurăm și să fim recunoscători, pentru ca apoi să ni-l ia la atât de scurt timp?

Firea mea striga: „Nu are sens!”. Nopțile nedormite, diminuarea plăcerii în activitățile normale și o vinovăție nepotrivită aveau să fie prea familiare în săptămânile următoare. Așa cum spune Solomon: „Chiar şi în mijlocul râsului inima poate fi îndurerată, iar bucuria poate sfârşi în întristare.” (Proverbe 14:13). Dar, prin harul Său, Dumnezeu ne-a dezvăluit că durerea și întristarea lăuntrică spuneau ceva mult mai adevărat despre lumea pe care a creat-o decât o față fericită în mod forțat. Și prin aceasta, Duhul Său ne-a ajutat să nu pierdem din vedere celelalte adevăruri despre Dumnezeu și voința Sa divină.

Darul întristării

Moartea nu a făcut niciodată parte din planul bun al lui Dumnezeu. Ea a venit prin păcat (Romani 5:12). Odată ce Dumnezeu mi-a reamintit acest adevăr, ura mea față de păcat a crescut. Păcatul a corupt atât de mult această lume și tânjim după ziua în care toate lucrurile vor fi complet noi. O zi în care Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii noștri și nu va mai fi moarte, nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere (Apocalipsa 21:4). Este o aducere aminte că această lume este pe cale să treacă, că întunericul și răul nu vor avea ultimul cuvânt (1 Ioan 2:17). Dragostea, speranța și încrederea mea în Dumnezeu sunt mai mari astăzi datorită acestei încercări.

Cu toate acestea, tot am fost triști. Tot am experimentat durerea. Nu este ca și cum, atunci când Dumnezeu îți descoperă un adevăr profund, tristețea și durerea ta dispar imediat. Înseamnă că El ne-a învățat cum să jelim într-un mod evlavios. Cum să fim mângâiați de El și să găsim bucurie în El, în timp ce ne plângeam pierderea. El a avut bunăvoința de a nu permite ca durerea să ne acapareze fiecare parte a inimii și a minții noastre, ci a lăsat loc și pentru speranța, pacea, bucuria și credința care pot fi găsite doar prin Hristos.

Pe măsură ce îți îndrepți mintea spre cele de sus (Coloseni 3:1-3), suferința ta începe să ți se pară din ce în ce mai ușoară și mai de o clipă, pentru că ceea ce ți se pregătește este o greutate veșnică de slavă (2 Corinteni 4:17). Lumea nu se schimbă, circumstanțele noastre poate că nu se schimbă, dar inimile noastre se pot schimba. Concentrându-te pe aici și acum și încercând să înțelegi suferința ta prin propriile forțe sau prin propria perspectivă duce la epuizare. Însă, atunci când intri în templul lui Dumnezeu și privești la lucrurile veșnice (Psalmul 73:17), vei fi umplut de speranță și pace.

Nu ni s-a promis o viață fără tristețe. Ni s-a promis o speranță de nemăsurat, un viitor sigur și un Dumnezeu și Mântuitor care te va mângâia în orice încercare (2 Corinteni 1:3-11). Tristețea și durerea sunt uneori evaluări oneste ale vieții. Ele spun că am gustat un dar bun de la Dumnezeu și acum s-a dus. El dă și ia, binecuvântat fie numele Domnului (Iov 1:21).

Adevărul întristării

Samuel Rutherford a spus odată: „Nu te gândi prea mult la furtuna de pe mare când Hristos este în corabie”. Suferința dureroasă ne poate tenta să ne gândim doar la furtună. La furtuna trecută, la furtuna prezentă și la modul în care furtuna va aduce întuneric în viitor. Dar Domnul ne cheamă să trecem dincolo de circumstanțe și de noi înșine și să ne gândim la El și la căile Sale, căci căile Sale sunt mai înalte decât căile noastre (Isaia 55:8-9). Isaia 26:3-4 ne îndeamnă în felul următor: „Celui cu mintea statornică Tu îi asiguri pacea – da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeţi-vă în Domnul pentru totdeauna, pentru că în Domnul, da, în Domnul, aveţi o stâncă veşnică!”

În Plângeri 3:17, Ieremia spune că sufletul său este lipsit de pace și că a uitat ce este fericirea. La ce spune el că se gândește și care duce la această situație? La necazul și la rătăcirea lui (Plângeri 3:19-20). Noi nu suntem definiți de ceea ce ni s-a făcut. Nu suntem definiți de ceea ce am făcut în trecut. Suntem definiți de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi și de cine suntem în Hristos. Hristos ne dă puterea de a îndura și o perspectivă împotriva culturii pentru a socoti totul ca o bucurie atunci când ne confruntăm cu diferite încercări (Iacov 1:2).

Întristarea continuă poate fi prezentă pentru ca tu să te oprești și să alergi mai mult spre Dumnezeu. Dar atât de des facem contrariul. Nu s-ar putea ca perseverența ta continuă în rugăciune și în implorarea lui Dumnezeu și în a merge la El mereu și mereu să producă mai multă roadă în tine decât dacă durerea ta ar dispărea?

Avem un Dumnezeu care ne vede durerile și necazurile și căruia îi pasă. El este aproape de cei cu inima frântă și El îi mântuiește pe cei zdrobiți în duh (Psalmul 34:18). Din marea Sa iubire pentru noi, El a trimis pe singurul Său Fiu să moară și să poarte asupra Sa păcatele noastre, care trăiește astăzi și care mijlocește pentru noi și lucrează pentru a șterge orice lacrimă din ochii noștri (Apocalipsa 21:3-4). De aceea, o întristare continuă și disproporționată în cazul unui creștin spune ceva neadevărat despre Dumnezeu și denotă o lipsă de credință în speranța escatologică care se găsește doar în El. Ca și credincioși, iată de ce suntem liberi să ne întristăm cu speranță (1 Tesaloniceni 4:13). Pentru că, după ce vom suferi puțin, Dumnezeul oricărui har, care ne-a chemat la slava Sa veșnică în Hristos, El Însuși ne va desăvârşi, ne va întări, ne va da putere şi ne va face neclintiţi (1 Petru 5:10).

Tradus cu permisiunea asociației ACBC. Traducătorul este responsabil de calitatea traducerii. Copyright© Association of Certified Biblical Counselors. Toate drepturile rezervate. Reproducerea, distribuirea sau traducerea fără permisiunea ACBC este interzisă.