Cartea Iov și problema suferinței

Cartea Iov și problema suferinței

Când citim primele două capitole ale cărții Iov, putem vedea de ce Iov este adesea prezentat ca un model pentru modul în care un credincios ar trebui să înfrunte suferința. Iov își acceptă tragedia cu un har greu de imaginat. După ce și-a pierdut averea și copiii, el se închină și binecuvântează numele Domnului (Iov 1:20-21). Apoi, după ce a fost lovit cu răni dureroase, el își confruntă soția întrebând-o: „Să primim de la Dumnezeu doar binele şi să nu primim şi răul?” (Iov 2:10).

Cu toate acestea, începând cu capitolul 3 și până în capitolul 31, Iov are un răspuns foarte diferit. El Îl acuză pe Dumnezeu de tratament nedrept; își dorește să nu se fi născut niciodată; și își varsă unele dintre cele mai amare lamentații din Vechiul Testament. Prin urmare, este corect să ne întrebăm: este Iov un model pentru noi în ceea ce privește modul în care să facem față suferinței în viața noastră? Dacă da, cum reconciliem lamentările amare ale lui Iov în raport cu răspunsul său anterior din capitolele 1 și 2?

Ca un posibil răspuns, poate că cititorii nu ar trebui să juxtapună răspunsul lui Iov din capitolele 1 și 2 cu răspunsul său din capitolele 3 până la 31. Mai degrabă, cititorii ar trebui să privească răspunsurile lui Iov ca un întreg, deoarece răspunsurile lui Iov reflectă diferitele etape ale durerii prin care trecea. În plus, durerea lui Iov a fost exacerbată de răspunsurile nefolositoare pe care le primea de la soția și prietenii săi. Ca atare, aș susține că Iov este într-adevăr un model pentru noi în ceea ce privește modul de a face față suferinței, ceea ce este probabil cel puțin un motiv pentru care această carte de inspirație divină a fost inclusă în canonul Vechiului Testament.

Mai jos voi oferi șase puncte care, sper, vor aduce lumină asupra motivului pentru care cred că cartea lui Iov este un model pentru modul în care un credincios ar trebui să facă față suferinței în propria viață: 1) dorința lui Iov de a înțelege nu va fi împlinită de această parte a cerului; 2) decalajul dintre experiența noastră în ceea ce privește suferința și capacitatea lui Dumnezeu de a o răscumpăra în cele din urmă indică înțelepciunea lui Dumnezeu; 3) dreptatea lui Dumnezeu nu este în contradicție cu decretele Sale; 4) Dumnezeu i-a oferit lui Iov o viziune mai largă asupra Sa, nu răspunsuri specifice la suferința sa; 5) suferința nu este răzbunarea lui Dumnezeu față de noi; și 6) ar trebui să avem o recunoștință mai profundă față de Dumnezeu pentru toate darurile Sale bune.

În primul rând, trebuie să recunoaștem că dorința lui Iov de a-L înțelege pe Dumnezeu nu avea să fie pe deplin îndeplinită, și cu siguranță nu în această viață. Chiar și punctul în care Iov spune: „Urechea mea a auzit despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.” (Iov 42:5), nu aduce înțelegerea la care el spera. Și acest pasaj este din ultimul capitol al cărții.

În al doilea rând, trebuie să recunoaștem decalajul dintre experiența noastră în ceea ce privește suferința și capacitatea lui Dumnezeu de a o răscumpăra în cele din urmă. Dumnezeu este într-adevăr bun, iar scopurile Sale vor fi cu siguranță împlinite în cele din urmă. Pentru moment, însă, un astfel de răspuns s-ar putea să nu ne satisfacă pe deplin de această parte a cerului. Fără îndoială, cartea lui Iov ne reamintește că suferința va rămâne. Cu toate acestea, suferința ca vehicul folosit de Dumnezeu pentru sfințirea noastră ne dă o imagine a ceea ce face Dumnezeu în mijlocul suferinței noastre (vezi Iacov 5:11; Iacov 1:3-4; Romani 5:3-4; Romani 8:28).

Cercetătorul Vechiului Testament John Walton consideră că cartea lui Iov oferă o perspectivă biblică asupra suferinței și nu doar o explicație a suferinței. După cum descrie Walton:

Cartea lui Iov ne determină să luăm în considerare una dintre întrebările filosofice de bază ale existenței umane. S-a dovedit a fi o carte foarte practică, deoarece întrebările nu s-au schimbat prea mult în ultimii cinci mii de ani de istorie. Încă mai căutăm explicații pentru suferința personală și colectivă și ne întrebăm ce logică poate fi folosită pentru a înțelege experiențele noastre de viață. Andrew E. Hill și John H. Walton, A Survey of the Old Testament (Grand Rapids, MI: Zondervan, 2009), 403.

În al treilea rând, dilema prezentată în Iov vizează atributul dreptății lui Dumnezeu în raport cu suferința umană. Cum poate Dumnezeu să fie drept și totuși să le permită celor care Îl urmează să sufere – mai ales că cei răi par să prospere? (Iov 10:3). Cu alte cuvinte, Dumnezeu (și caracterul lui Dumnezeu) este cel care este pus la îndoială aici. Cartea Iov, prin urmare, ridică întrebări cu privire la natura lumii în care trăim, precum și la natura și caracterul lui Dumnezeu.

După cum explică în continuare John Walton, „Scopul cărții Iov este de a explora politicile lui Dumnezeu privind dreptatea, în special în ceea ce privește suferința celor drepți. Iov se întreabă cum este posibil ca Dumnezeu să permită ca o persoană neprihănită să sufere. Din nou, politicile lui Dumnezeu sunt puse la îndoială.” Ibidem, 408. Totuși, cartea lui Iov nu oferă răspunsuri ușoare sau simpliste.

Înțelegerea noastră despre Dumnezeu este în mod necesar limitată de propriile noastre noțiuni finite și imperfecte de echitate și dreptate. Ca atare, răspunsul nostru ar trebui să fie că nu este locul nostru să-L judecăm pe Dumnezeu în funcție de propriul nostru simț al echității și dreptății. În schimb, părerea noastră despre dreptatea lui Dumnezeu trebuie să se alinieze întotdeauna cu Scriptura, mai degrabă decât cu propria noastră estimare a modului în care noi percepem că Dumnezeu este (sau nu este) drept. Trebuie să acceptăm că Dumnezeu este drept, chiar și în domenii pe care le putem considera dificil de înțeles. Totalitatea Scripturii, nu sentimentele noastre personale, trebuie să fie ghidul și ancora noastră care ne informează cu privire la înțelegerea naturii lui Dumnezeu și a dreptății Sale.

În al patrulea rând, în loc ca dilema lui Iov privind durerea și suferința sa să fie rezolvată, el este provocat de Dumnezeu în timpul întâlnirii sale cu El. Înțelepciunea lui Dumnezeu, pe care Iov a fost în cele din urmă capabil să o discearnă, i-a permis să înțeleagă limitele capacității sale de a cunoaște toate misterele vieții umane, inclusiv planurile și scopurile suverane ale lui Dumnezeu (Iov 42:1-3).

După cum descrie Walton, „Rezoluția oferită de discursurile lui Dumnezeu este că dreptatea Sa trebuie dedusă din înțelepciunea Sa. Cauzele suferinței nu pot fi deduse în mod consecvent sau precis și nimeni nu are suficientă înțelepciune pentru a pune sub semnul întrebării dreptatea lui Dumnezeu.” Ibidem, 413. Cu toate acestea, „avem suficiente informații pentru a fi convinși de înțelepciunea Sa binevoitoare. Autoapărarea lui Dumnezeu, dacă poate fi numită astfel, este realizată prin stabilirea faptului că înțelepciunea Sa depășește orice înțelepciune umană.” Ibidem, 409. Aici, îmi amintesc de Doxologia din Romani 11:33-36. Acest pasaj reflectă, fără îndoială, sentimente similare pe care Iov le-a exprimat în urma propriei sale întâlniri cu Dumnezeu.

În al cincilea rând, trebuie să recunoaștem că suferința nu este neapărat un semn al mâniei lui Dumnezeu față de noi. Mai degrabă, suferința este un mijloc prin care Dumnezeu ni Se revelează mai tangibil și mai profund decât o face atunci când experimentăm siguranță și confort. Suferința lui Iov ne arată că trebuie să Îl iubim, să Îl onorăm și să ne încredem în Dumnezeu, indiferent de binecuvântările pe care Dumnezeu ni le-ar putea da, din moment ce nu ne sunt garantate sănătatea și siguranța perfectă în această viață.

În al șaselea și ultimul rând, ar trebui să învățăm (la fel ca Iov) că trebuie să înlăturăm orice idee că am câștigat cumva darurile bune pe care ni le-a făcut Dumnezeu sau că ni le-au acordat pe baza propriului nostru comportament bun. Mai mult, ar trebui să învățăm să cultivăm recunoștința pentru darurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dat, pentru că altfel vom fi tentați să facem idoli din aceste daruri în sine și să ne abatem atenția de la Dumnezeu, care ne-a binecuvântat cu acele daruri (Iacov 1:16-17).

În concluzie, Iov a fost un om neprihănit care a suferit mai mult decât vor suferi cei mai mulți dintre noi vreodată. El a suferit imperfect (așa cum am face și noi), dar totuși a experimentat harul lui Dumnezeu. Acest lucru se datorează faptului că Iov a ales să se încreadă în suveranitatea și bunătatea lui Dumnezeu. De asemenea, cu cât punem mai mult accentul pe Dumnezeul nostru iubitor și suveran în inima noastră, cu atât mai mult putem găsi speranța că Dumnezeu lucrează pentru binele nostru (Romani 8:28) și că „suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care urmează să ne fie descoperită” (Romani 8:18). În cele din urmă, cartea lui Iov ne îndreaptă spre Isus, cel care a suferit perfect, fără vină (1 Petru 1:19). Experiența lui Iov în ceea ce privește suferința și încrederea în Dumnezeu ne poate instrui în propria noastră suferință, în timp ce privim la Isus.


Tradus cu permisiunea asociației ACBC. Traducătorul este responsabil de calitatea traducerii. Copyright© Association of Certified Biblical Counselors. Toate drepturile rezervate. Reproducerea, distribuirea sau traducerea fără permisiunea ACBC este interzisă.

Doriți să activați notificările push, pentru a fi anunțat automat când apar resurse noi?
(Notificările nu funcționează în iOS, din cauza limitărilor de sistem.)