Delectându-ne în Cuvântul lui Dumnezeu ca remediu pentru afecțiunile nesănătoase

Pentru cei dintre noi care suntem creștini de mai mult timp, 1 Ioan 2:15-17 este, fără îndoială, un pasaj familiar din Scriptură. Apostolul Ioan scrie: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume – pofta firii, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii – nu este de la Tatăl, ci este din lume. Iar lumea şi pofta ei trec, însă cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1 Ioan 2:15-17). Acest pasaj se adresează afecțiunilor noastre, în special afecțiunilor noastre, atunci când s-au îndepărtat de Dumnezeu. Ca ființe căzute, suntem adesea atrași departe de Dumnezeu și către lucrurile păcătoase. Când se întâmplă acest lucru, nu trebuie doar să ne îndreptăm privirea de la lucrurile păcătoase, ci trebuie să ne îndreptăm privirea către Domnul. Trebuie să ne reorientăm afecțiunile.

Thomas Chalmers, un pastor scoțian care a trăit între 1780 și 1847, a predicat despre acest pasaj, iar predica sa a devenit foarte cunoscută, intitulată „Puterea expulzivă a unei noi afecțiuni”. În ea, Chalmers abordează modul în care omul trebuie să se elibereze de iubirea pentru lume. El afirmă:

„Există două moduri în care un moralist practic poate încerca să înlăture din inima omului dragostea pentru lume: fie prin demonstrarea vanității lumii, astfel încât inima să fie convinsă pur și simplu să-și retragă atenția de la un obiect care nu este demn de ea; fie prin prezentarea unui alt obiect, chiar Dumnezeu, ca fiind mai demn de atașamentul ei, astfel încât inima să fie convinsă nu să renunțe la o veche afecțiune, care nu va avea nimic care să o înlocuiască, ci să schimbe o veche afecțiune cu una nouă… Dragostea pentru lume nu poate fi ștersă prin simpla demonstrare a lipsei de valoare a lumii. Dar nu poate fi înlocuită de dragostea pentru ceva mai demn decât ea însăși? Inima nu poate fi convinsă să se despartă de lume printr-un simplu act de renunțare. Dar nu poate fi oare inima convinsă să accepte în preferințele sale pe altcineva, care va subordona lumea și o va coborî de pe tronul ei obișnuit?¹

Aici, ceea ce Chalmers vrea să spună este că simpla încercare de a renunța la păcat, recunoscând că un anumit păcat este inutil sau zadarnic, nu va dura. Chiar dacă pare că obținem o victorie momentană asupra păcatului, acesta va apărea adesea în alte forme, deoarece nu am abordat problema inimii sau am lăsat un vid care poate fi umplut de o altă dorință păcătoasă. Așa cum a afirmat Calvin, „natura omului… este o fabrică perpetuă de idoli”. (John Calvin, Institutes of the Christian Religion, 1.11.8) Mintea noastră (inima noastră) este o fabrică nesfârșită care poate produce și se poate agăța de tot felul de obiecte pe care să ne concentrăm dorințele. Probabil că suntem cu toții prea familiarizați cu lupta de a umbla după idolii inimilor noastre în loc să umblăm după Dumnezeu. Nu este suficient să aruncăm un idol și să lăsăm un gol în locul lui. Chalmers recunoaște acest lucru și observă că un alt obiect trebuie să ne captiveze mintea și apoi „elimină prima influență”.

Această gândire este însă mai veche decât Chalmers și este fără îndoială familiară multora dintre noi. De fapt, apostolul Pavel a scris despre necesitatea înlocuirii biblice a dorințelor păcătoase, mai cunoscută sub numele de „principiul dezbrăcării/îmbrăcării” în Efeseni 4:22-24. Descrierea lui Pavel din acest pasaj ne oferă imaginea cuiva care își schimbă haina. Efesenilor, și credincioșilor de astăzi, li se spune să-și scoată haina veche, una a „pervertirii după poftele înșelătoare”, și să îmbrace o haină nouă „creată după chipul lui Dumnezeu, în dreptate și sfințenie”. Pavel nu vede înlăturarea primei haine ca rezultat, ci mai degrabă, după ce am înlăturat-o pe prima (vechiul eu), ni se spune că trebuie să îmbrăcăm haina nouă (noul eu). Pavel consideră că ambii pași sunt necesari. Totuși, aceasta nu este doar o schimbare superficială. Pavel menționează dorințele noastre. Ce ne dorim. Ce poftim. Ce ne pasionează. La baza acestui lucru se află o întrebare și mai importantă: Ce venerăm? Sau, pentru a o formula altfel, concentrându-ne asupra stării inimii noastre: În ce își găsește inima mea plăcerea?

Din nou, Chalmers, în predica sa, ne ajută să înțelegem încotro trebuie să mergem: „Nu cunoaștem altă cale de a ține iubirea lumii departe de inima noastră decât să păstrăm în inimile noastre iubirea lui Dumnezeu – și nici altă cale de a păstra inimile noastre în iubirea lui Dumnezeu decât să ne zidim pe credința noastră cea sfântă.” În acest punct, aș dori să adaug ceva la afirmația lui Chalmers. Unde mergem pentru a ne zidi pe noi înșine în credința noastră cea mai sfântă? A dori pe Dumnezeu mai presus de toate nu este un proces instantaneu. Nu este vorba despre a crede că, dacă vom aduna suficientă credință, dragostea noastră pentru lume va scădea. Din această perspectivă, credința devine ceva mistic, greu de cuantificat, dar ceva la care trebuie să lucrăm în noi înșine și cu propriile noastre puteri. O perspectivă biblică asupra sfințirii progresive ne învață că credința noastră va crește pe măsură ce vom ajunge să-L cunoaștem din ce în ce mai mult pe Hristos, care este obiectul credinței noastre, conform revelației lui Dumnezeu din paginile Scripturii.

Învățătura psalmistului din Psalmul 119

Există multe pasaje în Biblie la care ne-am putea îndrepta dacă am dori să ne trezim inimile cu dragoste pentru Dumnezeu și Cuvântul Său, dar poate că niciunul nu este mai potrivit decât Psalmul 119. Să aruncăm o scurtă privire asupra Psalmului 119, un fel de zbor la o înălțime de 6.000 de metri deasupra lui, concentrându-ne în mod special asupra unor expresii pe care psalmistul le folosește pe tot parcursul psalmului atunci când se adresează lui Dumnezeu și Cuvântului Său. Psalmistul ne oferă o descriere vie a ceea ce ar însemna să ne îndreptăm afecțiunea către Dumnezeu și nu către lucrurile acestei lumi care ne captivează și ne ispitesc atât de ușor. Psalmul 119 conține 176 de versete care exprimă dorința psalmistului de a „căuta pe Dumnezeu cu toată inima”, sau, după cum spune un autor, „este un poem care se bucură de faptul că Dumnezeu S-a revelat poporului Său”. El a vorbit, iar psalmistul anonim arată o devotament intens față de Cuvântul lui Dumnezeu. Atenția este concentrată pe Dumnezeu pe tot parcursul psalmului.” (Allan Harman, Psalms: A Mentor Commentary: Volume 2: Psalms 73-150, p. 841-842)

Psalmul 119 se concentrează asupra lui Dumnezeu prin poruncile Sale și multiplele sinonime ale acestora: preceptele Sale, Legea Sa, Cuvântul Său, căile Sale, statutele Sale, mărturiile Sale și rânduielile Sale. Studiul Cuvântului lui Dumnezeu nu trebuie să fie niciodată un simplu exercițiu intelectual. Așa cum ne spune psalmistul în versetul 2: „Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor.” Așadar, trebuie să ne propunem să-L căutăm pe Dumnezeu, să ne bucurăm de El și să ne delectăm cu El în timpul petrecut în Cuvânt.

Iată câteva dintre modurile în care psalmistul descrie concentrarea sa asupra Cuvântului lui Dumnezeu: la vederea tuturor poruncilor Tale (v. 6), te caut din toată inima mea (v. 10), când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile (v. 14), totdeauna mi se topeşte sufletul de dor
după legile Tale (v. 20), îmi întind mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc, şi vreau să mă gândesc adânc la orânduirile Tale (v. 48), orânduirile Tale sunt prilejul cântărilor mele (v. 54), învăţăturile Tale sunt moştenirea mea de veci, căci ele sunt bucuria inimii mele (v. 111). Din alegerea cuvintelor sale, este clar că psalmistul manifestă o dorință intensă de a-L cunoaște pe Dumnezeu prin Cuvântul Său. Cultivarea unei afecțiuni pentru Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum o manifestă psalmistul în acest psalm, ne va ajuta să alungăm afecțiunile pe care le putem avea față de lucruri mai puțin importante.

Psalmistul folosește, de asemenea, un limbaj viu pentru a descrie modul în care dorește să se raporteze la Cuvântul lui Dumnezeu. Observați limbajul pe care îl folosește și imaginea pe care cuvintele o creează în mintea voastră: mă alipesc de mărturiile Tale (v. 31), alerg pe calea poruncilor Tale (v. 32), ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele, mai dulci decât mierea pentru gura mea! (v. 103), îmi deschid gura şi oftez, căci tânjesc după poruncile Tale (v. 131), dar inima mea tremură doar la Cuvântul Tău (v. 161). Psalmistul se agață. El aleargă. Cuvintele lui Dumnezeu sunt dulci pentru el. El tânjește după ele. El este uimit de ele. Întrebarea care se pune este: Ne agățăm noi de Cuvântul lui Dumnezeu, alergăm după el, dorim gustul lui dulce, tânjim după el și suntem uimiți de el în fiecare zi a vieții noastre? Sau lucrurile acestei lumi ne stârnesc afecțiunile și ne stăpânesc dorințele? Dacă vrem să biruim păcatele care ne prind atât de ușor în capcană, trebuie să ne reorientăm constant afecțiunile de la lucrurile acestei lumi către Creatorul acestei lumi și Cuvântul pe care El ni L-a dat, pentru ca noi să-L cunoaștem mai bine pe El și căile Lui.

Un Dumnezeu care Își împuternicește poporul

În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, psalmistul face acest lucru pe baza propriilor sale puteri? Găsește el în sine capacitatea de a trezi aceste sentimente pentru Dumnezeu? Psalmistul răspunde la aceste întrebări în felul următor: nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale (v. 10), învaţă-mă orânduirile Tale (v. 12), fă bine robului Tău (v. 17), deschide-mi ochii, ca să văd minunile din Legea Ta! (v. 18), nu-Ţi ascunde de mine poruncile Tale (v. 19), înviorează-mă, după Cuvântul Tău! (v. 25), deprinde-mă cu hotărârile Tale (v. 27), ridică-mă, după Cuvântul Tău! (v. 28), ține-mă departe de calea înşelăciunii (v. 29), dă-mi pricepere (v. 34), condu-mă pe cărarea poruncilor tale (v. 35), apleacă-mi inima spre mărturiile tale (v. 36), abate-mi privirea de la vederea lucrurilor deşarte (v. 37). Cuvintele psalmistului reflectă clar înțelegerea lui despre Dumnezeu care lucrează suveran această dorință în el și nevoia lui constantă ca Domnul să lucreze în el și pentru el. Așadar, găsim în psalmist o inimă care seamănă izbitor cu înțelegerea apostolului Pavel despre lucrarea lui și despre Dumnezeu care lucrează în el (Filipeni 2:12-13). Psalmistul este sârguincios în a-și cultiva afecțiunea față de Domnul, știind totodată că Dumnezeu este Cel care trebuie să lucreze în el pentru a-i da dorința de a-L căuta.

La fel ca în restul creșterii noastre în viața creștină, trebuie să depunem eforturi. Trebuie să ne străduim să-L cunoaștem mai mult pe Dumnezeu, bucurându-ne de Cuvântul Său. Trebuie să-L dorim mai mult decât dorințele cărnii, dorințele ochilor și mândria vieții. Trebuie să luptăm să fim sfinți, iubind adevărul Său mai mult decât afirmațiile false pe care lumea, carnea și diavolul ni le prezintă în fiecare zi. Și facem acest lucru știind că orice victorie pe care o avem în alungarea afecțiunilor păcătoase și înlocuirea lor cu afecțiuni pentru Dumnezeu se realizează numai prin Duhul și prin puterea Lui. De la nașterea noastră din Duhul Sfânt, ni s-a dat o inimă nouă, o minte nouă și un duh nou (Ezechiel 36:26-27). Afecțiunea noastră crescândă pentru Dumnezeu și Cuvântul Său va fi întotdeauna alimentată de har și împuternicită de Duhul, nu o dorință naturală pe care o avem în noi înșine. Prin urmare, ar trebui să ne rugăm, ca psalmistul, ca Dumnezeu să ne încline inimile spre mărturiile Sale, ca să găsim în Dumnezeu și în Cuvântul Său bucuria noastră supremă și ca inimile noastre să fie stăpânite de dragostea lui Hristos, astfel încât să nu mai trăim pentru noi înșine, ci pentru Cel care a murit și a înviat pentru noi (2 Corinteni 5:14-15).

Lecturi suplimentare:

• Spiritual Mindedness (Gândirea spirituală) de John Owen
• The Love of Christ (Dragostea lui Hristos) de Richard Sibbes
• Religious Affections (Emoțiile religioase) de Jonathan Edwards

Vezi blogul original Reorientarea dorințelor noastre.

¹ Thomas Chalmers, Puterea expulzivă a unei afecțiuni noi.

Tradus cu permisiunea asociației ACBC. Traducătorul este responsabil de calitatea traducerii. Copyright© Association of Certified Biblical Counselors. Toate drepturile rezervate. Reproducerea, distribuirea sau traducerea fără permisiunea ACBC este interzisă.