Diferența dintre vinovăție și vinovăție

Cardiologii calificați fac distincții clare în ceea ce privește diagnosticarea unui spectru larg al problemelor inimii. Consilierii calificați, în calitate de doctori ai inimii, ar trebui să facă același lucru. Să luăm în considerare trei diferențe biblice în ceea ce privește vinovăția.

Prima distincție – Vinovăția privind păcatele intenționale și păcatele fără intenție

Deși orice păcat este păcat, orice păcat își asumă vinovăția, și orice formă de vinovăție are nevoie de iertarea lui Dumnezeu, Biblia face diferența între păcatele deliberate și păcatele neintenționate (Lev. 4; Num. 15).

Allison, o femeie creștină, a ales să se căsătorească cu un bărbat necredincios. Ea știa că Biblia interzice credincioșilor să se căsătorească cu persoane necredincioase (de exemplu, 1 Cor. 7:39; 2 Cor. 6:14). Dar a ales să se căsătorească acționând împotriva conștiinței și obiecțiilor aduse de păstor și alți prieteni credincioși. Mai târziu s-a simțit vinovată până când un consilier biblic a ajutat-o pe Allison să își mărturisească păcatele și să primească iertarea lui Dumnezeu în Cristos.

Beth, și ea o creștină, de asemenea s-a căsătorit cu un bărbat necredincios încălcând la rândul ei legea lui Dumnezeu. Însă a făcut totul în necunoștință față de Cuvântul lui Dumnezeu. Beth nu a simțit nicio urmă de vinovăție. Doar când consilierul ei biblic i-a explicat ce spune Cuvântul lui Dumnezeu Beth s-a simțit vinovată. Beth de asemenea s-a pocăit și a găsit iertarea lui Dumnezeu în Cristos.

Deși, atât păcatul deliberat al lui Allison, cât și păcatul neștiut al lui Beth sunt ambele păcate și produc un sentiment de vinovăție înaintea lui Dumnezeu, totuși ajutorul oferit diferă în funcție de caz.

A doua distincție – Vinovăția obiectivă și vinovăția subiectivă

De asemenea ar trebuie să facem o diferență între vinovăția obiectivă înaintea lui Dumnezeu și vinovăția subiectivă. Vinovăția obiectivă implică acțiunile noastre care încalcă legea lui Dumnezeu. Ori de câte ori acționăm (sau gândim, dorim, vorbim, răspundem, etc,) contrar Cuvântului lui Dumnezeu, noi suntem vinovați înaintea lui Dumnezeu. Ori de câte ori facem ceea ce Dumnezeu ne interzice (păcate deliberate, 1 Ioan 3:4) sau eșuăm să facem ceea ce Dumnezeu ne cere (păcate prin omitere, Iacov 4:17) noi suntem vinovați înaintea lui Dumnezeu.

Vinovăția subiectivă implică sentimentele noastre de vinovăție subiective care apar atunci când deducem că nu am ascultat de Dumnezeu, indiferent dacă am făcut sau nu așa. Este un rol al conștiinței noastre – un sentiment interior de vinovăție. O conștiință sănătoasă este instruită biblic; se aliniază direct cu Cuvântul lui Dumnezeu. Pe bună dreptate ne simțim vinovați când încălcăm Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel că sentimentele de vinovăție sunt prietenele noastre. Ele ne avertizează că comportamentul nostru are nevoie de o introspecție care să ne ajute să descoperim de ce suntem vinovați.

Pe scurt, căsătoria cu un necredincios stârnește sentimente reale de vinovăție – vinovăție obiectivă înaintea lui Dumnezeu – fie că cineva în mod subiectiv se simte vinovat (asemenea lui Allison) sau nu (asemenea lui Beth, cel puțin nu la început).

Vinovăție falsă?

Terapiștii seculari, care neagă legea lui Dumnezeu, uneori ignoră ideea de vinovăție. Ei privesc orice formă de vinovăție ca fiind „vinovăție falsă.”

Nu există vinovăție obiectivă pentru că nu este nici un Dumnezeu care să ne impună vreo lege. Iar sentimentele de vinovăție subiectivă sunt tulburări ipotetice care trebuie să fie îndepărtate prin terapie. Însă consilierii biblici trebuie să respingă orice abordare care respinge realitatea vinovăției. Adevărata vinovăției nu este niciodată falsă.

Însă există o altă modalitate comună pe care unii creștini o folosesc pentru a vorbi despre „vinovăție falsă.”

Să o luăm în considerare pe Callie, o altă femeie creștină, care s-a căsătorit cu un bărbat creștin pe care îl cheamă Thomas. Amândoi îl iubesc și îl urmează pe Isus și sunt „înjugați la un jug potrivit” cum spun versetele biblice pe care le-am specificat înainte. Totuși Callie s-a simțit vinovată. De ce? Pentru că ea este albă, iar Thomas este negru, iar bunicii ei creștini au învățat-o (greșit) că Dumnezeu se opune căsătoriile interrasiale. Ea s-a căsătorit având o conștiință slabă și sentimente confuze de vinovăție. Acum se întreabă dacă a păcătuit pentru că s-a căsătorit cu un bărbat afro-american.

În momentul acesta, unii consilieri creștini s-ar putea să eticheteze sentimentul de vinovăție al lui Callie ca fiind „vinovăție falsă” și să o sfătuiască, „Callie, nu te mai simți vinovată. Nu ai făcut nimic greșit. Alegerea pe care ai făcut-o a fost una biblică. Ceea ce simți tu este o vinovăție falsă.”

Însă apar două probleme dacă vom numi această luptă interioară a lui Callie „vinovăție falsă.” În primul rând, termenul de „fals” s-ar putea să îi sugereze lui Callie că minimizăm sentimentele ei și negăm luptele ei interioare. Ultima impresie pe care ne-am dori să o oferim celor pe care îi consiliem este respingerea sentimentelor, indiferent cât de confuze ar părea acele sentimente (și judecățile morale care le sprijină).

În al doilea rând, etichetând-o „vinovăție falsă” vom înlătura componenta vinovăției obiective care încă este prezentă. Callie nu a încălcat standardele lui Dumnezeu cu privire la căsătoria creștinilor așa cum au făcut Allison și Beth. Biblia nu interzice căsătoriile interrasiale.

Atunci, în ce fel este Callie vinovată?

A treia distincție – Vinovăția clară și vinovăția confuză

Deși Biblia nu folosește această terminologie, „vinovăție clară” și „vinovăție confuză”, acești termini ne pot ajuta să distingem diferențele pe care Biblia le face și ne pot ajuta să examinăm și consilia pe Allison, Beth și Callie într-un mod cât mai înțelept.

Vinovăția clară apare atunci când încălcăm legea lui Dumnezeu revelată în Biblie, fie că este intenționat (Allison) sau neintenționat (Beth), așa cum s-a explicat mai sus, în prima distincție. Iar dacă conștiința noastră operează biblic atunci vom experimenta vinovăția subiectivă, explicată în cea de-a doua distincție.

Pe de cealaltă parte, vinovăția confuză vine atunci când permitem unui alt standard, în afara celui oferit de legea lui Dumnezeu, să controleze conștiința noastră. Standardul poate fi interpretarea sau aplicarea greșită a unui pasaj biblic (ex. legea mozaică care a fost împlinită în Cristos) sau o „lege” făcută de om (ex. interzicerea căsătoriilor interrasiale). Atunci când încălcăm legea noastră proprie suntem în mod obiectiv vinovați înaintea lui Dumnezeu pentru că am permis conștiinței noastre să se supună unui alt standard și nu legii lui Dumnezeu și pentru că într-un mod egoist încălcăm ceea ce am crezut că este plăcut înaintea lui Dumnezeu. (vezi Romani 14 și 1 Corinteni 8-10 unde Pavel descrie adevărații credincioși cu conștiință slabă – bărbați și femei ale căror conștiințe sunt controlate de legi care nu sunt de fapt legea lui Dumnezeu.)

Acțiunile maritale ale lui Callie au încălcat conștiința ei. Ea a făcut (eronat) ceea ce a crezut că este greșit. Atunci când încălcăm aceste pseudo-legi, nu numai că ne vom simți vinovați, dar chiar ar trebui să ne simțim astfel. Pavel ne spune că „dacă cineva consideră un lucru ca fiind necurat, atunci pentru el este necurat” și că „orice lucru care nu vine din convingere este păcat.” (Romani 14: 14, 23). Callie nu a căutat să îi placă lui Dumnezeu, însă în mod greșit a făcut ceva ce a crezut că Dumnezeu nu ar vrea ca ea să facă. Ceea ce trebuie schimbat este ca ea să ajungă să se plaseze sub legea lui Dumnezeu revelată în Scriptură și nu sub propria ei lege.

Să luăm în considerare un al exemplu de vinovăție confuză: dacă soțul lui Allison (sau al lui Beth sau Callie) ar părăsi-o și ea se simte responsabilă pentru decizia pe care el a luat-o, atunci Allison se va confrunta cu o formă paralizantă de vinovăție confuză. Un astfel de sentiment de vinovăție izvorăște din faptul că ea s-a plasat sub propria lege (ex: „trebuie să am grijă ca soțul meu să fie fidel; trebuie să îl fac să mă iubească”) care nu este legea lui Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu îi cere ei să fie credincioasă legămintelor maritale și să îl iubească pe soțul ei, dar nu ea este responsabilă înainte lui Dumnezeu să salveze căsătoria lor în mod unilateral (Romani 12:18).

Din fericire, fie că vina noastră și orice alte sentimente de vinovăție aferente sunt intenționate sau neintenționate, fie că sunt clare sau confuze, rămâne doar un singur remediu: crucea lui Isus Cristos, Salvatorul care „ne va ierta păcatele și ne va curăța de orice nedreptate” (1 Ioan 1:9).

Translated with permission from the Biblical Counseling Coalition (BCC). Copyright © 2020 Biblical Counseling Coalition. All rights reserved.