Cum dorința noastră de a fi aprobați de oameni ne orbește față de păcat

Anul trecut, Lou Priolo, un prieten și mentor plin de har, s-a dus să fie cu Domnul.¹ Ulterior, am scos câteva dintre cărțile lui de pe raft și mi-am amintit cum Duhul Sfânt l-a folosit pentru a mă sfătui. O carte, în special, m-a ajutat să văd mai multe dovezi ale fricii de om din inima mea decât recunoscusem anterior. De aceea, vă împărtășesc o listă utilă din capitolul trei al cărții Pleasing People: How Not to Be an Approval Junkie (Cum să nu fii dependent de aprobarea altora). Capitolul se intitulează „Pericolele de a fi o persoană care vrea să mulțumească pe toți” și Lou prezintă șase moduri în care mândria (dorința de a fi aprobat de oameni) ne poate orbi față de păcatul nostru.

Mândria ne tentează să ne exagerăm virtuțile.

O persoană mândră este susceptibilă să supraevalueze cunoștințele, înțelepciunea, darurile, abilitățile, caracterul și maturitatea pe care Dumnezeu i le-a dat. Adesea uită că tot ce are bun și desăvârșit i-a fost dat de Dumnezeu (Iacov 1:17) și că fără Dumnezeu nu poate face nimic (Ioan 15:5). Mândrul rege Nebucadnețar se lăuda (cel puțin în sinea lui, dacă nu și în fața altora) cu realizările lui Dumnezeu, ca și cum ar fi fost rezultatul propriului său geniu și pricepere, când a întrebat: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care l-am construit eu ca reşedinţă împărătească, prin măreţia puterii mele şi pentru gloria maiestăţii mele?” (Daniel 4:30).

Mândria ne ispitește să ne minimalizăm defectele.

O persoană mândră poate minimiza grozăvia păcatului său din cauza unei viziuni exagerate asupra virtuților sale. „Nu sunt perfect”, gândește el în sinea sa, „dar am atâtea calități care mă răscumpără, încât Dumnezeu va trece cu vederea acest mic obicei al meu”. David a spus: „Căci se măguleşte prea mult în ochii săi ca să-şi mai găsească păcatul şi să-l urască.” (Psalmul 36:2). Creștinul umil este conștient de slăbiciunile sale, de păcătoșenia sa, de lipsa de credință și de nevoia de iertare și har din partea lui Dumnezeu, dar persoana mândră se flatează prea mult pentru a-și descoperi și urî păcatul.

Mândria ne ispitește să distorsionăm și să amplificăm gravitatea defectelor noastre.

Pe de altă parte, mândria poate determina o persoană să reacționeze exagerat la păcatele și imperfecțiunile din viața sa. O astfel de reacție nu este motivată de o preocupare sinceră pentru păcatul comis împotriva lui Dumnezeu, ci mai degrabă de dorința egoistă de a fi perfect. Tendințele perfecționiste² provin de obicei dintr-o dorință excesivă de a câștiga aprobarea celorlalți sau din teama de a fi respins de ei. Conștiința unui perfecționist a fost adesea programată nu de Cuvântul lui Dumnezeu, ci de dorința lui excesivă de a fi aprobat.

Mândria ne ispitește să ne schimbăm viața în funcție de prioritățile omului, mai degrabă decât de agenda Duhului Sfânt.

Persoana mândră este preocupată de schimbarea lucrurilor din viața sa care nu contează pentru Dumnezeu. În loc să se uite în Biblie pentru a vedea ce lucruri vrea Dumnezeu să renunțe și să îmbrace, persoana mândră face o prioritate din corectarea lucrurilor care ar putea să-i nemulțumească pe ceilalți, chiar dacă astfel de schimbări contează puțin pentru Dumnezeu. Făcând astfel, el pune mai multă încredere în raționamentele inimii sale decât în Scripturi. „Cel ce se încrede în inima lui este un prost, dar cine umblă în înţelepciune va fi salvat.” (Proverbe 28:26). Deoarece este mai preocupat să placă oamenilor decât să-L placă pe Dumnezeu, sistemul său de călăuzire spirituală este dereglat.

Mândria ne concentrează atenția asupra schimbării omului exterior mai mult decât asupra omului interior.

Schimbările făcute de cei dependenți de aprobare sunt adesea aspecte exterioare care au puțin de-a face cu caracterul. Persoana mândră vrea să curețe exteriorul paharului și al vasului pentru a părea demnă sau respectabilă. Aceste lucruri (îmbrăcămintea, aspectul fizic, abilitățile atletice, inteligența, tipul de mașină condusă, tipul de casă deținută, funcția, averea personală), atunci când sunt puse pe cântarul lui Dumnezeu și comparate cu caracterul, nu cântăresc nimic. Dumnezeu ne dăruiește toate aceste lucruri și se așteaptă ca noi să le folosim pentru slava Lui. El nu ne dăruiește lucruri pentru a le folosi în interesul nostru egoist și pentru a ne îndeplini planurile. Acestea sunt temporare. Caracterul este veșnic (vezi 1 Timotei 4:7-8).

Dragostea de a fi lăudat ne tentează să credem mai mult în părerea oamenilor despre noi înșine decât în părerea lui Dumnezeu.

Isus a atribuit una dintre cauzele necredinței faptului că noi căutăm cinstea oamenilor în loc să o căutăm pe a lui Dumnezeu. Vorbind unor iudei care voiau să-L omoare „fiindcă nu numai că dezlega Sabatul, ci şi vorbea despre Dumnezeu ca despre Tatăl Său, făcându-Se astfel egal cu Dumnezeu” (Ioan 5:18), Domnul a spus: „Cum puteţi crede voi, care căutaţi slavă unii de la alţii şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu?!” (Ioan 5:44) Acești oameni mândri și ambițioși căutau să primească cinste unii de la alții, în loc să o primească de la Dumnezeu. Ei îl disprețuiau pe Hristos pentru că se prețuiau pe ei înșiși. Nu dădeau valoare lucrurilor pe care El le spunea, pentru că acordau prea multă valoare propriilor lor opinii.

În măsura în care căutăm să mulțumim mai mult pe alții decât pe Dumnezeu, vom prețui mai mult opinia oamenilor supuși greșelii decât pe cea a Dumnezeului infailibil. Dacă ceilalți ne percep ca fiind mai buni decât suntem, vom avea încredere în judecata lor mai mult decât în conștiința noastră. Dacă ei ne percep ca fiind inadecvați într-un domeniu al vieții pe care Dumnezeu nu îl consideră inadecvat din punct de vedere biblic (nu este un păcat), ne vom grăbi să îl schimbăm cu orice preț, chiar dacă știm că Domnul ar prefera să ne odihnim în acceptarea noastră în Hristos.

*Extras din Pleasing People: How Not to Be an Approval Junkie (Cum să nu fii dependent de aprobarea altora) de Lou Priolo, care a plecat la Domnul anul trecut.

¹ Acest articol a fost publicat inițial pe 14 octombrie 2024.

² Dacă te lupți cu perfecționismul, vei găsi ajutor în ultima carte a lui Lou, pe care a terminat-o înainte de a muri. Este o carte de meditații pentru 31 de zile intitulată Perfectionism: Pursuing Excellence with Wisdom (Perfecționismul: în căutarea excelenței cu înțelepciune).

Cum dorința noastră de a fi aprobați de oameni ne orbește față de păcat a fost publicat inițial pe Counseling One Another.

Tradus cu permisiunea asociației ACBC. Traducătorul este responsabil de calitatea traducerii. Copyright© Association of Certified Biblical Counselors. Toate drepturile rezervate. Reproducerea, distribuirea sau traducerea fără permisiunea ACBC este interzisă.