Efectul păcatului asupra gândirii
Când ne gândim la efectele noetice1 ale păcatului este important să recunoaștem nevoia vitală a consilierii.
Este important să ne asigurăm că suntem conștienți de efectele pe care păcatul le are asupra gândirii oamenilor. Ce observăm este nevoia incredibilă de consiliere pe care toți oamenii o au. Din cauza efectului pe care păcatul îl are asupra minții noastre, cu toții avem nevoie de consiliere.
Vreau totuși să aduc ceva aminte acelora dintre voi care au trecut printr-o echipare de bază în consiliere: faptul că noi, încă de la început, am avut nevoie de consiliere. Pentru mine personal, o ilustrație a acestei nevoi ar fi o întâmplare petrecută cu fiul meu de patru ani. Stătea chiar în fața mea și deodată chipul lui capătă o privire extrem de ciudată. Apoi, dintr-o dată, începe să vomite. Stau acolo, uitându-mă la el şi gândind: „Ce faci? Nu știi că trebuie să te duci la toaletă? Așa ceva se face la toaletă sau afară!”. Însă mi-am dat seama că săracul copil nu avea nicio idee ce să facă. Nu știa! A avut starea aceea îngrozitoare în interiorul său, o stare pe care nu o mai simțise niciodată, a stat acolo nedumerit pentru că nu înțelegea ce se întâmplă. La acel moment, el nu a putut găsească niciun sens experienței sale.
Iar eu nu avusesem chibzuința de a-l sfătui înainte ca așa ceva să i se întâmple. Acel moment mi-a servit ca aducere aminte că încă din timpurile primordiale, de la creație, Adam și Eva au avut nevoie de consiliere. Aveau nevoie să înțeleagă cum să funcționeze și să interacționeze în circumstanțele date. Păcatul face această nevoie să fie mai mare. Atunci când medităm la efectele noetice ale păcatului, conștientizăm nevoia absolut vitală de consiliere.
Astfel citim în Isaia 55:8-9 „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.”
Este limpede că, pe măsură ce încercăm să ajutăm în procesul de distrugere a efectelor păcatului asupa minții unei persoane, chemăm persoana să aibă de-a face cu un Dumnezeu ale cărui gânduri sunt de neînțeles. Un răspuns pe care îl dau consiliaţilor sau ucenicilor, în cazul în care le dăm niște subiecte dificile la care să se gândească și la care inevitabil reacționează cu replica: „Asta chiar îmi da dureri de cap!”, este „Ei bine, nu vrei să slujești un Dumnezeu la care atunci când te gândești nu îți va da dureri de cap.” Dacă ai putea să Îl cuprinzi cu înțelegerea ta și ar fi și ușor, atunci s-ar putea să nu fie un Dumnezeu demn de închinare.
Atunci când începem să Il studiem pe Dumnezeu și începem să inversăm efectele păcatului şi să trăim mai mult în neprihănire, trebuie să admitem că aceasta poate fi un proces foarte dureros. Trebuie să ne asigurăm că facem toate acestea cu mult har. Atunci când ne gândim la efectele noetice ale păcatului, realizăm că gândurile umane sunt în antiteză cu gândurile lui Dumnezeu. Gândurile omului sunt în opoziție cu gândurile lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă de asemenea că sistemul de valori a lui Dumnezeu a fost inversat.
Așa cum Isaia 40 spune „Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna? Meşterul toarnă idolul şi argintarul îl îmbracă cu aur şi-i toarnă lănţişoare de argint. Iar cine este sărac alege că dar un lemn care nu putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit, că să facă un idol, care să nu se clatine. Nu şțiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului? El şade deasupra cercului pământului şi locuitorii lui sunt că nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile că o mahramă subţire şi le lăţeşte că un cort, că să locuiască în el.”
Ceea ce Dumnezeu prețuiește și ceea ce omul prețuiește este complet diferit. El trăiește în Înălțimi, El este Creatorul tuturor lucrurilor. Apoi se pune întrebarea „Cu cine voiți să Mă asemănați?” Nu există nimeni care să se poată compara cu Dumnezeu. Nimeni! Nici un lucru nu poate fi comparat cu El.
În Romani 3, Pavel scrie, „după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor că să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frică de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.”
Care este esența? Dacă te gândeșți la o descriere a ceea ce sunt acești oameni, care este elementul cheie? Ei nu au frică de Dumnezeu. Întoarce-te la Proverbe și adu-ți aminte: Care este începutul înțelepciunii? Frica de Dumnezeu.
Atunci când vorbim cu oamenii, când îi consiliem și îi ucenicizăm, trebuie să abordăm acest subiect și să le evaluăm frica de Dumnezeu. Au ei un respect extraordinar pentru persoana Lui Dumnezeu? Înțeleg ei cine este El, având respect pentru viața lor de rugăciune și cea de închinare?
Solomon abordează acest subiect într-o manieră foarte potrivită atunci când spune: „Păzeşte-ţi piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu”. El vorbește despre faptul că trebuie să fii mai tăcut decât zgmotos. Nu te trezi vorbind orice și oricum lui Dumnezeu. Motivul pe care Solomon îl oferă este acela că Dumnezeu este superior. Dumnezeu este cu mult mai mare decât vedem noi. Și o spune în felul următor: Dumnezeu este sus și tu ești jos. Aceasta înseamnă că există o diferență infinită între Dumnezeu și noi.
Uneori avem oameni care își demonstrează lipsa de frică în felul următor: pe măsură ce trec prin plângerile la adresa vieții lor, ei se plâng Lui ca și cum ar fi un biet om în spatele unei tejghele într-un restaurant. Ei se descarcă pe El. Ați putea auzi chiar oameni care vor spune, „Ai nevoie, uneori, să îi arăți pumnul lui Dumnezeu! Dumnezeu este mare! Poate suporta!” Uneori auzim aceste cuvinte. Problema cu această atitudine este că nu respectăm onoarea lui Dumnezeu. Supralicităm onestitatea în detrimentul onoarei.
Îi învățăm pe consiliați și pe ucenici ceea ce înseamnă frica de Dumnezeu, ceea ce înseamnă a avea un respect extraordinar pentru El? Deoarece acesta este începutul înțelepciunii. Pe măsură ce ne ocupăm și abordăm efectele păcatului în mintea cuiva, trebuie să ne asigurăm că abordăm subiectul fricii de Dumnezeu. Aceasta este o componentă esențială!
De asemenea, trebuie să recunoaștem că perspectiva firească a omului asupra vieții este una narcisistă, în timp ce perspectiva lui Dumnezeu asupra omului este ca acesta să-și găsească satisfacția făcând Voia Sa. Nu ar trebui să surprindă pe nimeni că atunci când ne uităm la știri sau vedem pe oricine trăindu-și viața lumească de zi cu zi, ca aceștia să trăiască de fapt într-o manieră narcisistă.
Care este cea mai înaltă chemare a ucenicului? Să își nege sinele. Adesea spun că mi-aș dori atât de mult să ies afară din casă fără mine. Ar fi grozav! Atunci când Spiritul lui Dumnezeu vine în viața ta și îți schimbă întreaga natură, începe să nu îți mai placă de tine la fel de mult ca înainte.
Ar fi grozav ca pur și simplu să mă ridic, să plec și să mă las în urmă. Așa ceva nu se va întâmpla, şi va trebui să avem de-a face cu acest lucru câtă vreme trăim pe pământ, până în ziua în care Cristos va veni sau vom muri. Scriptura de asemenea descrie procesul de gândire firesc al omului ca fiind zadarnic, întunecat și mândru.
Așa cum Pavel spune în Efeseni 4:17-19, „Iată dar ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află din pricina împietririi inimii lor. Ei și-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie.”
Ceea ce ne transmite nouă, ca și consilieri și oameni care pregătesc ucenici, este că trebuie să avem compasiune pentru oamenii cărora le slujim. Meditează la cuvintele Apostolului Pavel atunci când spune „deşertăciunea gândurilor lor”, ei având înțelegerea întunecată, fiind înstrăinați de viața lui Dumnezeu din cauza ignoranței care se află în ei datorită împietririi inimii lor. În Ezechiel citim despre ceea ce avem nevoie. Ce anume avem nevoie? Avem nevoie de înlăturarea inimii de piatră și înlocuirea ei cu o inimă de carne.
Trebuie să recunoaștem că trebuie să avem compasiune pentru cei cărora le slujim, din cauza condiției omului și a influenței păcatului asupra minții noastre. Această teologie, această doctrină a înțelegerii efectelor păcatului asupra minții, trebuie să ne conducă la mai multă compasiune și milă, atunci când înțelegem starea deficitară în care se află omul. Recunoaște că există un singur lucru care te poate face să judeci cât mai aproape de adevăr o situația particulară, și acesta este numai harul lui Dumnezeu. Nu există niciun alt motiv. Niciunul dintre noi nu are aceste abilități mentale incredibile prin care să deslușim universul și să aflăm cum să gândim rațional, fără harul lui Dumnezeu. Acesta este absolut necesar!
Omul este orb adevărului spiritual. El nu primește adevărul spiritual. Cum spune în 1 Corinteni 2:14, „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.” Ce anume înseamnă acest lucru? Poate omul natural să înțeleagă conceptele elementare ale Scripturii? Da, desigur. Dar ceea ce spune aici este că ei nu îl primesc aşa cum este. Pavel transmite Bisericii din Tesaloniceni, „ați primit Cuvântul aşa cum este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu…” (1 Tesaloniceni 2:13). Adevărul care are autoritate asupra vieții voastre. Cuvântul „acceptă” presupune a primi călduros pe cineva în casa ta. Presupune a fi ospitalier cu un musafir. Cu alte cuvinte, poți ști că cineva așteaptă la ușa ta. Ei bat, poți ști chiar și cine sunt ei, însă din punctul tău de vedere, ei pot sta la ușă mult și bine. Ei vor fi acceptați numai când îi vei primi călduros ca musafiri în casa ta – aceasta este ilustrația pe care Pavel o folosește. Omul firesc nu primește călduros Cuvântul lui Dumnezeu.
De asemenea, avem nevoie să recunoaștem că în consiliere, cât și în ucenizicare, o altă componentă implicită este refuzul. Uneori, sfatul tău va fi refuzat.
Cunosc niște oameni aici, în California de Sud. Iniţiam un program de consiliere, atunci când am început să slujesc la biserica de acolo. Îmi aduc aminte de un cuplu care a parcurs training-ul și aveau deja primul grup de consiliere. Când au lucrat cu primul lor cuplu, experiența a fost oribilă – cuplul a refuzat absolut tot ceea ce ei au avut de spus. Așa că le-am oferit un alt cuplu. Însă cuplul acesta a reacționa la fel ca primul și au refuzat tot ce au avut de spus. Mă întrebam dacă aveau să mai consilieze vreodată. Slavă lui Dumnezeu, prin harul Său, le-am oferit un al treilea cuplu și acela i-a ascultat. Din start, ei au învățat această lecție. Una din implicațiile efectelor noetice ale păcatului este că oamenii într-adevăr vor refuza ceea ce tu ai de spus.
Vă rog, cultivați o inimă care se frânge atunci când oamenii sunt zdrobiți. Fiți inconfortabili. Când vorbim despre o astfel de compasiune, fiți zdrobiți și digerați durerea aceasta. Fiți dispuși să recunoașteți că este cu adevărat un lucru îngrozitor, așa cum Scriptura ne amintește, că există o cale care îi pare bună omului, dar care duce numai la moarte. (Proverbe 14:12)
Atunci când vedem oameni care refuză Cuvântul lui Dumnezeu, de fapt îi urmărim cum în mod voit ei iau decizia de a merge pe calea care duce numai la moarte. Lucrul acesta ar trebui să zdrobească inima oricui iubește un alt om. Îmi aduc aminte de o femeie care venea la consiliere şi care avea un fiu risipitor. A venit la mine și acesta era unicul lucru cu care dorea să o ajut: „Vă rog, faceți ca această durere să treacă.” Și am privit-o cu atât de multă compasiune câtă am putut eu să ofer și am spus: „Nici nu pot și nici nu voi face asta. Cred că este minunat că inima dumneavoastră este zdrobită pentru copilul dumneavostră. Cred că este minunat că vă iubiți fiul atât de mult încât vă zdrobeşte faptul că el se îndepărtează de Dumnezeu. Nu vreau să vă doriți să nu mai simțiți durerea, dar cu siguranță vreau să vă însoțesc pe acest drum și să vă ajut să vă sprijiniți pe Cristos în acest proces, și să știți că Dumnezeu va merge cu dumneavoastră în mijlocul durerii.” Fie ca noi să fim zdrobiți pentru un astfel de motiv.
În comparație cu omniscienţa absolută a lui Dumnezeu, putem oare afirma că omul și efectul noetic al păcatului asupra minții sunt stupid și lipsit de cunoaștere? Iată ce spune Ieremia în Ieremia 10:14, „Toți oamenii sunt proști și fără cunoștință; fiecare aurar este făcut de rușine de chipul cioplit. Căci chipurile lui turnate sunt doar o minciună și n‑au nicio suflare în ele.” (NTR)
Omul se înșeală singur crezând că este autonom, sigur pe el și independent de Dumnezeu. Vedem asta în Ieremia 17:9, unde spune că „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?”
Omul crede că deține inteligența și abilitatea de a-şi fi propriul salvator. Sub influența mentală a păcatului, oamenii chiar cred că ei se pot salva pe ei înșiși. Această încredere nebunească în sine a omului este înrădăcinată în iubirea fundamentală pentru sine, realitatea tuturor oamenilor. Toate amintirile și gândurile omului despre faptele sale sunt de auto-favorizante.
Impicația acestui adevăr este că trebuie să ne uităm atent la subiectul memoriei. Efectul păcatului în viața noastră ne-a afectat și memoria. De pildă, tot ce trebuie să spun este „ochelari”, „chei” sau „telecomandă” și cu toții veți recunoaște faptul – amintirea lucrurilor este dificilă și suntem predispuşi la uitare.
Atunci când am devenit credincios mă întrebam adesea „De ce avem Cina Domnului? Nu înțeleg. De ce altfel mai existăm decât datorită mântuirii lui Cristos? Așa că, de ce trebuie să facem acest lucru din nou şi din nou şi din nou?” Este una din întrebările naive pe care le pune un nou credincios. De ce? Pentru că suntem predispuși să uităm. Suntem predispuși să uităm chiar motivul existenței noastre, acesta fiind sângele lui Cristos. Ar fi interesant să studiem și să căutăm prin Scriptură, mai ales dacă folosim un plan de citire al întregei Scripturi, urmărind cuvântul „pomenire” sau „amintire” sau „aminteşte-ţi” fiind prezent peste tot în Scripturi. Multe din cărţile Scripturii repetă principiile cărţilor anterioare şi astfel observăm expresiile „Nu ai auzit că s-a spus?”, „Nu ai văzut?” O mare parte din ceea avem nevoie este o reamintire.
Uneori aud oameni care ies de la o predică spunând, „Da, știi… am mai studiat pasajul acela. Deja îl știu. Am mai ascultat o predică despre pasajul acesta. Nu mai am nevoie.” Cred că această manieră de a gândi este prostească, deoarece avem nevoie să ne reamintim. Eclesiastul, nu? Nimic nou sub soare. Oare de ce gândim că ceva ar fi nou? Pentru că uităm! Exact asta spune și Solomon – uităm ceea ce deja a fost și când ne uităm acum, spunem: „Uau! Acest lucru este total nou! Am făcut ceva inovator, ceva ce nu a mai fost făcut înainte.” Cel mai probabil, a fost făcut.
Reamintirea este extrem de importantă și are un impact major în privința efectului noetic al păcatului. Din acest motiv, uitarea influențează felul în care consiliem, motiv pentru care folosim instruirea și tema pentru acasă. Oferim uneori oamenilor prea mult? Altfel spus, în consiliere, putem să îi suprasolicităm pe cei consiliați cu diferite instrucțiuni. Tocmai le-am dat și o multitudine de versete biblice. Există însă situații în care multitudinea de versete chiar poate fi de ajutor.
Vă voi povesti puțin despre Dr. Mack. Dr. Wayne Mack a fost primul meu profesor la Masters College, în programul MABC și Dr. Mack a scos untul din noi. Eram în anul 1998 și programul de abia începuse. Era în formatul de studiu de 1 an. Era chiar primul an în care programul începea pe timpul verii. De abia ce fusese acreditat. Tocmai primisem temele înainte de a ajunge la cursuri și deja trebuia să le predăm. În prima săptămână, cu toții eram în clasă de la 8 la 5. Apoi fiecare ne duceam în camerele noastre și lucram până la miezul nopții. O mare parte din munca respectivă se datora faptului că Dr. Mack ne dădea între 50 și 100 de versete pe un subiect din Scriptură.
Tot ce pot să vă spun este că a fost grozav! A fost extraordinar pentru că mintea noastră era saturată cu tot ceea ce Scriptura avea să spună despre un subiect anume. În acest caz, a fost foarte util. Trebuie să termin povestea sau veți rămâne în suspans… Am continuat în ritmul acela întreaga săptămână. Am început într-o luni dimineață și eram morți pentru restul lumii. Aveam ore cu Dr. Mack dimineață. Mergeam cu toții în pauza de prânz și ne întorceam după-amiază. Stuart Scott intră și se uită la noi toți, gândind „Dar ce s-a întâmplat cu voi?” şi ne-a spus: „Ce se întâmplă?”. Eram doar 12.
Apoi, dintr-o dată, izbucnim. Unul din colegi spune „Sunt treaz de la ora 3 dimineață. Mă culc în fiecare noapte la ora 1.” O altă persoană spune „Nu am dormit toată săptămâna.” Apoi ne întreabă „Ce faceți aici?”. Îi spunem ce facem și vine la noi după pauza din acea după amiază şi ne spune: „Băieți, vreau să vă spun să lucrați tot ce puteți lucra numai până la 10 seara.” Stuart Scott a devenit salvatorul nostru. A contat foarte mult! Aceasta este povestea. Singurul lucru pe care am dorit să îl știți din această poveste este că există situații în care transmiterea unui bagaj semnificativ din Scriptură, dintr-o dată, este justificată și poate fi foarte puternică. Însă trebuie să fie întemeiată, pentru un motiv specific și în mod normal este bine să fie și pe un subiect esențial.
Pe de altă parte, este important ca pe măsură ce lucrăm cu oamenii, să le dăm câte puțin, atât cât este necesar ca Scriptura să le pătrundă în inimă și minte și să îi aducă în punctul acela în care nu numai că se vor gândi la semnificația versetelor, dar vor și medita la ele suficient de profund cât să le poată aplica în viața lor, ba mai mult, să le transmită și altor oameni. Dați oamenilor Scriptura astfel încât Cuvântul Domnului să se îmbibe în viața lor de zi cu zi, astfel încât ei să se poată întoarce la voi și să vă învețe, și astfel veți recunoaște că i-au înțeles semnificația.
Toate aceste lucruri sunt vitale pentru că înţelegem efectele noetice ale păcatului. Știm că oamenii sunt predispuși la uitare. Mai știm că oamenii sunt predispuși să interpreteze greşit ceea ce spunem. De câte ori ați avut o conversație cu cineva, apoi pleacă şi fac ceva, sau se întorc și îți spun ceva și stai și te gândești „De unde ai înțeles asta?” și-ți spun „Păi, asta mi-ai spus.” … Nu țin minte să fi spus așa ceva. Persoana a interpretat total eronat ceea ce ai spus. Aceasta este una din consecințele efectului noetic al păcatului.
Implicit, aceasta înseamnă că trebuie să ne asigurăm că atunci când consiliem și oferim instrucțiuni, oamenii vor înțelege deplin ceea ce am transmis, în modul în care am intenționat ca ei să înțeleagă mesajul nostru. Haideţi să nu uităm această componentă vitală. Învățăm această componentă atunci când discutăm cu cuplurile căsătorite despre comunicare sau atunci când discutăm despre comunicarea în relație. Comunicarea nu presupune numai acțiunea de a fi spus ceva. Ci presupune că ai transmis ideea iar oamenii au înțeles-o așa cum ai intenționat să fie înțeleasă. Trebuie să ne asigurăm că aplicăm și acest aspect în consiliere. Acestea sunt implicațiile efectelor noetice ale păcatului.
Dacă aceste consecințe ale păcatului sunt reale în viețile oamenilor, atunci vrem să ne asigurăm că metodologia noastră de consiliere și tot ceea ce facem, ajută în contracararea acestor efecte.
Am vorbit deja despre câteva din implicaţiile efectelor noetice ale păcatului, dar haideţi să continuăm acest subiect. Când facem referire la implicațiile efectelor noetice ale păcatului și la grija oamenilor, să ne amintim că principala funcție în viață devine căutarea fericirii și a plăcerii. Acesta este motivul cel mai frecvent cu care oamenii vin la noi pentru a fi consiliați. Nu întotdeauna, dar adesea.
Trebuie să ne asigurăm că atunci când oamenii vin la noi și vor să schimbe un anumit lucru în viețile lor, vrem să fim siguri că sunt motivați corect. Atunci când abordăm problemele curente ale vieții, oamenii încearcă să își satisfacă propria dorință. Ei nu sunt preocupaţi de aproapele lor așa cum sunt de ei înșiși. Am văzut asta deja. Ei folosesc logica umană pentru a rezolva aspectele profunde ale vieții și inevitabil se vor confrunta cu frustrarea pentru că au soluția corectă însoțită de metoda sau motivul greșit. Aceste aspecte sunt foarte importante atunci când ne confruntăm cu efectele noetice ale păcatului.
Atunci când avem în vedere principiile biblice, adesea, datorită efectului păcatului asupra minţii noastre, oamenii le vor considera nebunești. Gândiți-vă la o persoană care a fost profund jignită. Apoi, spune-i ceva de genul „În cele din urmă, va trebui să îi ierți.” Replica lor imediată va fi „Ce? Vorbeșți serios? Glumești? Tu știi ce mi-au făcut?” Acesta este, de asemenea, efectul păcatului în viața noastră – pe măsură ce amplificăm ceea ce ne-au făcut alți oameni, minimizăm ceea ce noi am făcut altora.
Copiii mei sunt un exemplu grozav în privința aceasta. Adesea ofer ilustrații cu ei atunci când vă dau exemple despre păcat. Atunci când unul dintre copiii mei vine la mine, o face, cel mai probabil, deoarece unul din frații ei au făcut ceva prin care a rănit-o. Și când vin, sunt agitați. Ea ne spune tot ce s-a întâmplat. „A scuipat pe mine! Mi-a tras una și apoi mi-a luat bicicleta!” Gesticulează, este agitată. Ameninţă. Este dramatică. Toată această tiradă durează cam douăzeci de minute. Apoi întrebăm întotdeauna – deoarece sunt consilier biblic bun și pentru că am învățat din Proverbe 18 că prima persoană care își pledează cazul întotdeauna pare că are dreptate până când cineva o examinează – așa că îi pun o întrebare simplă „Dar tu ce ai făcut?”
Dintr-o dată, are loc o transformare fantastică. Copilul încetează să mai fie dramatic. Dintr-o dată, ei devin foarte zen. Sunt calmi și liniștiți și întrebarea este „ Dar tu, ce ai făcut?”
„I-am luat prăjitura.”
„Asta e tot ce ai făcut?”
„I-am cam strivit prăjitura în față.”
Asta e. E tot ce vor să spună despre conflictul lor. Acesta este efectul păcatului asupra minții noastre. Credem că ceea oamenii ne-au făcut nouă este imens, monumental. Credem că ceea ce noi i-am făcut cuiva este o nimica toată. Ar fi trebuit să treacă peste incident.
De aceea Dumnezeu ne-a lăsat cuvintele din Matei 7. Haideți să scoatem bârna din ochii noștri ca să vedem clar paiul din ochiul fratelui nostru. Acela este efectul. Așadar, o latură a consilierii este de a-i ajuta pe oameni să vadă și să privească diferit situația cu care se confruntă, în special atunci când avem de-a face cu conflicte în care oamenii au fost denigraţi. Atunci când oamenii ne povestesc o întâmplare în care au fost denigraţi, este inevitabil să nu fii suspicios în legătură cu ceea ce spun. Vrem să credem că ceea ce relatează este exact ceea ce pare a fi, însă oricum ar îmbrăca adevărul, știm că sunt mai predispuși să modifice relatarea în favoarea lor. Trebuie să fim conștienți de aspectul acesta.
Asta nu înseamnă că atunci când cineva ne povestește ceva, îi vom spune imediat „Știu că nu a fost întocmai precum ai spus.” Nu facem asta, însă trebuie să fim conștienți de efectele noetice ale păcatului. Doar că devenim conștienți de realitatea că această influență a păcatului ne poate orbi astfel încât ne vom privi pe sine într-o lumină mult mai favorabilă decât ar trebui. Aceasta este o realitate pe care va trebui să o abordăm. În acest moment, trebuie să înţelegem de asemenea că oamenii vor considera lucrurile pe care le spunem ca fiind prosteşti.
Atunci când îi spun copilului meu „Va trebui să te duci și să mărturisești ceea ce ai făcut ca păcat”. Chiar dacă acel copil le-a făcut ceva, întotdeauna va folosi logica următoare: pentru că altcineva mi-a greșit primul, sunt îndreptățit să îi fac și eu la fel. Suntem predispuși să acționăm în maniera aceasta. Mă izbesc de această logică tot timpul în familia mea. Văd cum unul din copiii mei îi dă una celuilalt. „Ce faci??!! ”, îl întreb. „ Păi, mi-a luat bomboana.” Și cam atât. Apoi stau și se așteaptă ca eu să spun „Ah….ok. Înțeleg.”
Încă o dată, acesta este efectul păcatului asupra logicii noastre. Ceea ce fac, că să contracarez această logică, este să împărtășesc cu ei începutul. „La început, Dumnezeu a creat omul și femeia. Dumnezeu le-a dat o poruncă foarte clară. Ce s-a întâmplat? Ei nu au ascultat. Bărbatul a dat vina pe femeie și femeia a dat vina pe diavol. Așa că Dumnezeu l-a disciplinat pe diavol, nu? Și bărbatul și femeia au scăpat basma curată, nu?” Nu! Deci, nu funcționează așa în ochii lui Dumnezeu. Toată lumea e în bucluc. Fiecare este în încurcătură pentru felul în care a acționat. Aceasta reprezintă o parte din sarcina noastră atunci când începem să consiliem oamenii, deoarece vor privi logica lui Dumnezeu așa cum tocmai am explicat-o și vor spune că este o nebunie.
Obiecția va fi următoarea „De ce să mă duc să cer iertare acelei persoane când a făcut ceea ce a făcut?”. Pentru că și tu ai făcut ceea ce ai făcut și trebuie să îți asumi responsabilitatea. Aceasta este una din implicaţiile efectului noetic al păcatului. Va trebui să intervenim în mijlocul unor situații de natura aceasta. Unul din cele mai dificile momente pentru un pastor, atunci când consiliază, este atunci când se confruntă cu o situație unde există o victimă convinsă și un criminal convins, dacă putem spune așa. Este o situație în care cineva a făcut ceva absolut groaznic unei alte persoane. Și trebuie să stau între ei și să le spun că nu îmi pot permite să fiu de partea cuiva. Nu sunt un avocat al apărării, și nici un procuror. Nu sunt părtinitor. Rolul meu este să te păstoresc ca pe o victimă și să te ajut să înțelegi prin Cuvântul lui Dumnezeu, propria ta situație și să înțelegi felul în care Dumnezeu dorește să Îl glorifici ca răspuns la situația în care te afli.
Iar tu, cel care ai provocat suferință, tu ești cel care a încălcat viața altei peroane. Pe tine trebuie să te consiliez folosind Cuvântul lui Dumnezeu spre a-ți clarifica ceea ce situația ta presupune. Ceea ce trebuie să menținem în echilbru este tendința de a fi legalişti sau răutăcioși cu cel care a comis „crima” – să evităm acele momente în care le putem imputa atât de multe încât să devenim lipsiți de har. Trebuie doar să muncești din greu și să îți ispăşeşti pedeapsa.
Dar, pe de altă parte avem și victima și într-o astfel de situație tindem să fim liberali. Și în anumite cazuri, îi vom lăsa să „scape” întreținând o gândire păcătoasă, gânduri păcătoase și un comportament păcătos.
Nici una din situațiile mai sus numite nu sunt bune. Acestea sunt unele din cele mai dificile situații unde trebuie să echilibrăm adevărul și harul cu efectele păcatului de ambele părți, a victimei și deopotrivă a agresorului.
Cel mai adesea, oamenii care vin la consiliere încearcă să îl tragă pe Dumnezeu în „sala de judecată” a propriei lor gândiri și sunt tentați să ÎL refuze și să Îl înlocuiască cu propriile lor standarde. Vor accepta acele revelații care sunt compatibile cu felul în care privesc ei viața. Încearcă să respingă principiile biblice cu atitudinea, „Până la urmă, totul e o chestiune de interpretare.”
Ca și consilieri biblici, trebuie să fim sensibili la efectele noetice ale păcatului. Aceasta înseamnă că a cunoaște adevărul nu este un aspect intelectual neutru. Oamenii nu vin la noi într-o stare de vid. Asta înseamnă că trebuie să abordăm inima închinării deoarece aceasta le dictează motivația. În Ezechiel 14:1-11 recunoaștem faptul că ceea ce face cineva și ceea ce gândește este strâns legat de cui i se închină. În felul acesta putem înțelege cum poporul Israel a ajuns în starea descrisă în Ezechiel 23, când sunt judecați deoarece își luau copiii și îi sacrificau pe altarele idolilor. Cum a izbutit o națiune chemată de Dumnezeu și numiți copiii lui Dumnezeu, care au fost chemați și li s-a spus că pruncii sunt un cadou de la Dumnezeu – să ajungă să își sacrifice copiii pe un altar, unui idol? Ce s-a întâmplat a fost că închinarea oamenilor s-a îndreptat într-o altă direcție.
Atunci când abordăm efectele noetice ale păcatului, trebuie de asemenea să ne întrebăm „La ce se închină oamenii?” Trebuie să ne asigurăm că ne vom preocupa și de acest aspect deoarece el le conduce motivația. De asemenea, înțelegerea consiliaţilor este adesea selectivă. Câteodată vor auzi numai ce vor să audă, dar nu au auzit exact ce ai spus tu. O modalitate de a-i face resposabili și a le cere socoteală este aceea de a le da temă pentru acasă. Folosiți tema pentru a repeta ceea ce i-ați învățat. Folosiţi sarcini în tema pentru acasă astfel încât ei să exprime ceea ce i-ați învățat pe parcursul consilierii.
De exemplu, în urma unei ședințe în care i-ați inițiat într-un anumit subiect, ați putea să le dați o temă care să sune cam așa „Aș vrea să vă gândiți la ceea ce ați învățat astăzi. Ați luat notițe și aș vrea să le folosiți. Aș vrea să vă gândiți pentru ședința următoare la două variante folosind ceea ce ați învățat în timpul ședinței de astăzi și pe care le puteți aplica în viața voastră. În al doilea rând, vă rog ca atunci când veți reveni săptămâna următoare, să pregățiți o lecție ca și cum ar fi explicată unui elev de clasa a cincea, cu ceea ce am spus. Vreau să mă învățați în felul acesta.” Este o modalitate eficientă de dare de socoteală și o cale de a vă asigura că v-au ascultat și au auzit ceea ce le-ați comunicat din Cuvântul lui Dumnezeu.
Când vă reîntâlniți, rugați-i să repete ce le-ați vorbit, chiar în timpul ședinței. „Ajutați-mă , vă rog, să înțeleg… ce ați auzit că am spus acum?” Este necesară și această abordare pentru că am fost cu toții în situații în care consiliezi un cuplu, iar o persoană spune ceva și tu întrebi cealaltă persoană,
„Bine. Deci ce a spus soțul tău?”
„Păi, a spus că nu îi plac smochinele.”
„Nu l-am auzit să fi menționat smochine. Mă poţi ajuta să înțeleg cum de ai înțeles asta?”
Și, ați fost în situațiile acelea în care te gândeșți „Nu înțeleg ce se întâmplă. Cred că persoana asta vorbește aceeași limbă și cred că știu ce spune. Dar persoana aceea… nu știu de unde o fi înțeles așa ceva.” Dacă așa se „înțeleg” unul cu altul, e lesne de închipuit că așa se vor „înțelege” și cu tine. Prin urmare, trebuie să utilizăm o formă de dare de socoteală precum cea pe care am redat-o și să încetinim puțin ritmul pentru a avea timpul necesar ca să fim siguri că ei înțeleg. Procesul acesta poate dura mai mult de cinci lecții. A vă asigura că au înțeles foarte clar una sau două lecții este mult mai important decât a parcurge cinci lecţii fără a ştii dacă au înțeles sau nu. Din cauza efectelor noetice ale păcatului, în unele cazuri este necesar să încetinim ritmul și să parcurgem mai puțin cu ei din ceea ce ne-am propus.
Un ajutor considerabil în această privință poate veni pe calea comunității din biserica voastră. Noi suntem binecuvântați deoarece muncim asiduu să ne asigurăm că ucenicizarea și consilierea care se desfășoară în fiecare biserică are efecte pe termen lung. Aceasta se întâmplă în mijlocul celora care îşi trăiesc viaţa unii cu alţii. Rezultatul acestei strategii este că într-o sesiune de consiliere, nu mai simți că trebuie să le dai totul de-o dată. Este cam ca în situația unor părinţi a căror copil tocmai a împlinit 17 ani și sunt conștienți că mai au doar un an de petrecut cu el și se panichează: „Uau, mai avem atât de multe să-l învățăm!” Acum, dintr-o dată, ultimul an petrecut cu ei, devine un timp de ghiftuire. Copiii au deja 80 de ore de școală pe săptămână, iar copilul încearcă să asimileze totul într-un an. Dar, dacă îți aduci aminte că ești părinte pe viață, atunci vei recunoaște, „Bine, nu trebuie să îl fac să înțeleagă totul acum. Mai bine să ne bucurăm în acest proces.”
Consilierii îi cheamă de asemenea pe consiliați și la ascultare. Îi îndrumăm pe consiliați să se supună gândirii conforme Cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu are autoritate asupra vieții lor în privința modului în care gândesc.
În cele din urmă – un subiect extrem de important ce îi vizează pe consilieri este recunoașterea propriei limitări și dependența totală de puterea și voința lui Dumnezeu de a regenera mintea unei persoane. Aceasta înseamnă să ne rugăm continuu și să folosim consecvent Cuvântul lui Dumnezeu. Indiferent cât de bogată este experiența și pregătirea ta, sau deopotrivă lipsa lor, trebuie să depinzi exclusiv de puterea lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu poate regenera inima și mintea unei persoane. Un pasaj adesea citat, atunci când vorbim despre consilierea biblică este Coloseni 1:28-29, „ Pe El Îl propovăduim noi şi sfătuim pe orice om şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, că să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Cristos Isus. Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.”
Dacă sunteți novice, nu vă neliniștiți. Nu vă pierdeți încrederea să vă deschideți Biblia și să împărtășiți ceea ce cunoașteți cu o altă persoană. Iar dacă practicați asta de mult timp, și aveți multă experiență și pregătire, orice ați face, să nu depindeți de acestea în consiliere.
Orice ați face, fie că sunteți novice sau experimentați, să depindeți mereu de Dumnezeu. Fie ca El să fie mereu sursa voastră de comfort, de putere și de înțelepciune.
Să ne aducem aminte de Efeseni 3:20, „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,”. Continuați să vă rugați și să folosiți Cuvântul lui Dumnezeu. Orice ați face, să nu credeți că există un glonț de argint sau o pilulă magică sau că „trebuie să Îl vadă”.
Dacă cumva credeți „Nu pot face asta”, aveți dreptate. Nu puteți și nici omul nu poate. Lucrarea constă întotdeauna în dependența faţă de lucrarea lui Dumnezeu în viețile noastre.
Îi învățăm pe consiliați și despre armura lui Dumnezeu, recunoscând că există o luptă constantă pentru felul în care gândim. Efectele noetice ale păcatului reprezintă un aspect ce se manifestă continuu, fiind necesar să îl abordăm și ne ocupăm de el. Aceste influenţe trăiesc permanent cu noi. Ceea ce admir la apostolul Pavel este felul în care își arată grija și înțelepciunea pastorală, finalizând cartea către Efeseni cu acest pasaj deosebit despre îmbrăcarea armurii lui Dumnezeu pentru a rămâne neclintiți. În capitolele 1, 2 și 3 ne oferă o teologie excelentă despre identitatea noastră în Cristos și apoi ne vorbește despre felul în care trebuie să trăim datorită a ceea ce suntem, însă admite că acel mod de a trăi vine întotdeauna cu o opoziție. Atunci când în circumstanțele vieții ne izbim de o forță opusă, de obstacole, va exista întotdeauna tentația de a gândi eronat. Apostolul Pavel ne avertizează, ca un pastor dedicat, să ne îmbrăcăm cu armura lui Dumnezeu și să stăm neclintiți. Trebuie și noi, datorită efectelor noetice ale păcatului, să îi învățăm pe consilieri și pe ucenici cum să aibe o credință neclintită. A parcuge această lecție este un exercițiu foarte bun pentru consiliați și ucenici.
1 noetic – care se referă la procesul de gândire.
Tradus cu permisiunea asociației ACBC. Traducătorul, biserica Logos București, este responsabilă de calitatea traducerii. Copyright © 2020 Association of Certified Biblical Counselors. Toate drepturile rezervate. Reproducerea, distribuirea sau traducerea fără permisiunea ACBC este interzisă.
Andrew Rogers
membru ACBC, pastor
Andrew Rogers este membru ACBC. Este de asemenea pastor pentru grijă și legătură la biserica Kindred Community Church din California.
