Vești bune despre vești proaste
Am citit recent o știre despre viața la bordul unuia dintre submarinele nucleare ale Marii Britanii. Scriitorul, el însuși fost căpitan al submarinului britanic HMS Turbulent, a împărtășit informații despre o viață pe care puțini o vor cunoaște vreodată sau o vor putea înțelege cu adevărat: Departe de casă timp de aproape un an întreg și aproape complet izolat de lumea exterioară, trăind și stând ascuns în tăcere în adâncurile oceanului, în încăperi strâmte cu alte 129 de suflete. Fără lumina soarelui. Nici o diferență între zi și noapte, doar rotații continue de ture de șase ore; șase pe zi, șase pe noapte. Mirosul neplăcut al corpului și lipsa spațiului personal vin la pachet cu înghesuiala. Toată lumea de la bord este mult mai concentrată pe jocul internațional de-a șoarecele și pisica pe care îl joacă acolo, în adâncurile reci și întunecate. Viața la bordul unui submarin este un război silențios constant de vânătoare a altor submarine, de evitare a detectării și de evitare a coliziunii.
Oricât de interesante au fost toate aceste informații, ceea ce m-a captivat a fost ceva ce căpitanul a menționat la final.
De-a lungul celor zece luni de desfășurare, veștile de acasă sosesc doar o dată pe săptămână, sub forma unor mesaje scurte de doar câteva fraze. Înainte de plecare, fiecare membru al echipajului îl autorizează pe căpitan să citească toate mesajele primite și să cenzureze orice știre care i-ar putea distrage de la misiune. Toate decesele, despărțirile și alte vești proaste sunt reținute, fiecare membru al echipajului afectat rămânând neștiutor până la sfârșitul misiunii. Ca unul dintre ultimele acte pe mare, în ziua dinaintea întoarcerii în port, căpitanul are o întâlnire privată cu fiecare membru al echipajului care a primit vești proaste în timpul misiunii, pentru a i le da în sfârșit. Pentru echipaj, este o zi mizerabilă în care așteaptă să afle dacă numele său va fi chemat la raport la căpitan. Și pentru căpitan este o zi mizerabilă, care trebuie să fie purtătorul unui flux constant de vești proaste. Așa cum povestește el:
În ziua dinaintea întoarcerii vasului la doc, căpitanul trebuie să îi cheme pe indivizi la cabina sa, unul câte unul, și să le dea veștile proaste. Pentru mine, asta a fost cea mai grea parte a rolului. Am urât responsabilitatea.
Odată ce aceste mesaje sunt transmise, un mesaj este transmis întregului echipaj, pentru a anunța: „Acesta este sfârșitul veștilor proaste.”1
O mare parte din consilierea biblică constă în a-i ajuta pe creștini să ne vedem pe noi înșine și problemele noastre în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Cuplurile reconstruiesc o căsnicie distrusă prin redirecționarea către Domnul și poruncile Sale. Cei care suferă și cei îndurerați sunt mângâiați prin reamintirea promisiunilor mari și prețioase ale suveranității și bunătății lui Dumnezeu. Pentru consilierii biblici care asistă timp de sute, chiar mii de ore la „veștile de acasă” pe care le împărtășesc persoanele consiliate, de multe ori acestea sunt cele mai rele momente din viață. Iar aceasta, după cum a spus căpitanul, „este cea mai grea parte a rolului”.
Poate că ești un credincios care citește aceste rânduri astăzi și te confrunți, și tu, cu vești proaste de acasă. Permite-mi să te încurajez să te uiți la modul în care se încheie „mobilizarea” ta, așa cum apostolul Ioan consemnează aceste cuvinte la sfârșitul cărții Apocalipsa:
Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou, căci primul cer şi primul pământ trecuseră, şi nici marea nu mai era. Şi am văzut Cetatea Sfântă, Noul Ierusalim, coborând din cer, de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru soţul ei. Am auzit un glas puternic ieşind de la tron şi spunând: „Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va veni să locuiască împreună cu ei, iar ei vor fi poporul Lui. Şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei (şi va fi Dumnezeul lor). El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi s-au dus.“
Cel Ce şedea pe tron a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi!“ A mai zis: „Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt demne de încredere şi adevărate!“ Apoi mi-a zis: „S-a terminat! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. Cel ce învinge, va moşteni aceste lucruri şi Eu voi fi Dumnezeul Lui, iar el va fi fiul Meu.
(Apocalipsa 21:1-7 NTR)
Indiferent prin ce treci, Dumnezeu îi asigură pe credincioși de două adevăruri vitale în Cuvântul Său:
În primul rând, lumea aceasta nu este casa noastră (Evrei 13:14; 1 Petru 1:1; 2 Petru 2:11). Domnul Isus, căpitanul mântuirii noastre, a plecat să ne pregătească adevărata noastră casă și ne va chema pe fiecare dintre noi la ea în timp (Ioan 14:2; Evrei 12:2).
În al doilea rând, în timp ce în jurul nostru în această lume vedem suferințe fără sfârșit, disperare, sărăcie și toate efectele păcatului și blestemului, viziunea lui Ioan este o promisiune pentru noi: Vine o Zi. În curând, Domnul nostru Isus Hristos se va întoarce. În triumf și judecată, El va îndrepta orice greșeală și Își va pune toți dușmanii sub picioarele Sale binecuvântate. Atunci se va lansa o chemare în cele patru colțuri ale pământului către fiecare păcătos salvat prin har. Anunțul vesel către toți cei răscumpărați de Dumnezeu se va auzi în timp ce Domnul Însuși va șterge fiecare lacrimă a fiecărui copil pe care l-a cumpărat cu propriul Său sânge prețios.
Deocamdată, întreaga creație încă geme, iar inimile noastre sunt adesea îndurerate de suferință (Romani 8:22-24). Dar în curând, când praful bătăliei finale se va așterne în Ziua cea Mare, toți dușmanii lui Dumnezeu vor fi înfrânți – chiar și dușmanul final, Moartea. Toți vor fi în pace. Toți vor fi odihniți. Atunci, pentru a împrumuta cuvintele căpitanului, noi, cei care îl cunoaștem și îl iubim pe Domnul Isus, vom auzi anunțul pe care sufletele noastre atât de împovărate în prezent abia așteaptă să îl audă,
„Acesta este sfârșitul veștilor proaste.”
Tradus cu permisiunea asociației ACBC. Traducătorul este responsabil de calitatea traducerii. Copyright© Association of Certified Biblical Counselors. Toate drepturile rezervate. Reproducerea, distribuirea sau traducerea fără permisiunea ACBC este interzisă.