Ce este legalismul?

Ai experimentat probabil în umblarea ta ca și creștin ceva ce ai considerat a fi legalism. Poate chiar ți-a fost spus de către alții că un lucru pe care l-ai zis a fost „legalist”. Și, fără îndoială, te-ai întrebat tu însuți cel puțin o dată: „Sunt cumva legalist în privința aceasta?”

Într-adevăr, sunt diferite tipuri de legalism. Am scris recent o broșură care cred că va ajuta pe cei care se confruntă cu diferite forme ale acestei probleme. Iată câteva dintre modurile în care acest termen este folosit de obicei, sub forma unor definiții practice.

1. Legalism înseamnă a crede că mântuirea poate fi câștigată prin ascultare.

Gândirea aceasta presupune că „îndreptățirea nu este căpătată doar prin credință, ci mai degrabă prin ascultarea de anumite porunci.” Această formă de legalism vrea să stabilească statutul nostru înaintea lui Dumnezeu pe baza propriilor realizări. Ea susține că spiritualitatea este bazată pe Cristos plus faptele omului. Ea face din conformitatea față de reguli făcute de om măsura spiritualității noastre.¹ Dar, așa cum John Calvin remarcă fățiș, „Nu vom fi niciodată îmbrăcați cu neprihănirea lui Cristos dacă nu știm întâi cu siguranță că nu avem nicio neprihănire proprie a noastră.”² Până nu vedem că suntem morți în nelegiuirile noastre (Efeseni 2:1-3), nu vom vedea că mântuirea este doar un dar și că este înfăptuită de Dumnezeul nostru Triunic, așa încât nimeni să nu se poată lăuda (Efeseni 2:8-9).

2. A crede că putem asculta de Biblie prin voința și puterea noastră proprie, cu scopul de a câștiga o măsură mai mare de aprobare și favoare din partea lui Dumnezeu.

Legalismul presupune încercarea de a trăi viața de creștin prin puterea proprie, în loc să ne bazăm pe harul supranatural pe care Dumnezeu ni-l dă prin Duhul Sfânt.

De aceea, preaiubiții mei, așa cum întotdeauna ați ascultat, nu doar în prezența mea, ci mult mai mult acum, în lipsa mea, duceți la bun sfârșit mântuirea voastră, cu teamă și reverență, căci Dumnezeu este Cel Ce lucrează în voi și voința și înfăptuirea, după buna Lui plăcere.

Filipeni 2:12-13 NTR, subliniere adăugată

Mântuirea care ni se poruncește să o ducem la bun sfârșit în aceste versete în mod evident nu este destinația sufletului nostru după moarte. Dumnezeu a înfăptuit deja aceasta pentru noi prin lucrarea lui Cristos de pe cruce. Porunca de a ne duce la bun sfârșit mântuirea (sau de a o face completă) abordează responsabilitatea noastră de a participa în mod activ în lucrarea de sfințire progresivă. Deci, pentru a coopera cu Duhul și a-L lăsa pe El să te conducă, trebuie (prin credință) să faci ceea ce Biblia spune că este necesar pentru a crește ca și creștin (Galateni 3:3).

Este o altă capcană în care creștinii uneori sunt prinși, care poate fi plasă pe spectrul legalismului. Mai adesea, folosim pentru ea termenul de moralitate. Această formă de legalism are de-a face cu încercarea de a urma îndemnurile Scripturii fără a ține minte că Dumnezeu a împlinit deja din punct de vedere pozițional realitățile mântuirii prin Duhul Sfânt, prin faptul că ne-a făcut o creație nouă în Cristos (2 Corinteni 5:17). Făcând așa, încercările a împlini ceea ce Biblia spune sunt adesea pătate de gândirea „Trebuie să fac aceasta ca să câștig mai multă favoare înaintea lui Dumnezeu”. În loc să aibă o „conștientizare a neprihănirii” (a trăi viața întreagă cu siguranța deplină că toate păcatele – trecute, prezente și viitoare – ne-au fost acoperite prin sângele lui Cristos), ei umblă purtând povara faptului că trebuie să facă tot ce le stă în putință pentru a se asigura că Dumnezeu îi va accepta cumva și pe ei.³

3. Legalismul înalță reguli făcute de oameni deasupra Scripturii.

Această a treia formă de legalism înalță reguli făcute de om, în mod special interdicții, la același nivel de autoritate ca poruncile date de Dumnezeu, având credința că a urma aceste reguli te va ajuta în creșterea ta spirituală. Aceasta se extinde adesea printr-o aderență strictă față de poziții doctrinare neesențiale, precum și față de interpretări neconvenționale a unor anumite pasaje din Scripturi. Este de asemenea cea mai frecventă formă de legalism pe care o regăsesc în persoanele pe care le consiliez.

Este uneori de folos să categorisim această formă de legalism în două tipuri de manifestări, anume legalismul doctrinal și legalismul aplicat. Legalismul doctrinal este o atitudine elitistă faă de cei care nu pun punctul pe fiecare „i” teologic atât de precis pe cât ar trebui. Iar legalismul aplicat cere ca atât individul, cât și ceilalți, să se conformeze unor precepte și învățături umane (Coloseni 2:16-23).

Deci, ce este necesar pentru a disloca și desprinde legalismul? Pe scurt, răspunsul este doar o înțelegere adânc înrădăcinată a Evangheliei harului lui Dumnezeu. Doar Evanghelia însăși ne expune depravarea noastră totală și inabilitatea noastră completă de a fi îndreptățiți în fața Dumnezeului nostru Sfânt (Romani 3:9-23). Dumnezeu ne declară neprihăniți pe baza vieții, morții și învierii lui Cristos. ”Și atunci, unde este lauda? A fost înlăturată! Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinței.” (Romani 3:27 NTR). De fapt, mândria (o părere înaltă despre sine) se află în inima legalistului. De aceea, o părere de sine corectă (evaluându-ne pe noi înșine prin lentilele Evangheliei lui Isus Cristos) este atât de esențială în lupta împotriva legalismului. Dacă ești unit cu Cristos, ai devenit fiu sau fiică a lui Dumnezeu. Înainte de a fi în Cristos, te relaționai Divinității ca judecător al tău. Acum, te relaționezi față de El ca Tatăl tău ceresc – într-adevăr, „Aba, Tată”⁴. Când începi să vezi că Dumnezeu este Tatăl tău ceresc, ascultarea ar trebui și va izvorî din dragostea față de El, nu pentru a câștiga dragostea Lui.

Așa cum sumarizează atât de bine Kevin DeYoung relația dintre lege și credință: „Ascultarea noastră trebuie să fie fundamentată în Evanghelie. Sfințirea este împuternicită de credința în promisiunile lui Dumnezeu. Trebuie să ni se reamintească de justificarea noastră în mod frecvent și pe parcursul întregii noastre vieți creștine. Căutarea noastră după o neprihănire personală nu va duce nicăieri dacă nu există o convingere profundă că suntem deja considerați neprihăniți pozițional în Cristos.”⁵ Fie ca noi să privim în mod constant la Cristos și să ne odihnim în lucrarea Lui finalizată pentru neprihănirea noastră!

Resurse utile

• Renunțând la legalism de Lou Priolo
• Găsiți resurse și pregătire pe Competent to Counsel International

¹ MacArthur, J. (1996, c1992). Coloseni (Col. 2:16). Chicago: Moody Press.

² Calvin, J., Sibson, F., Calvin, J. și Bèze, T., 1834. Comentariu pe Epistola către Romani. London: L.B. Seeley

³ Acesta nu este același lucru cu a „consolida chemarea și alegerea voastră” (Cf. 2 Petru 1:10). Ascultarea biblică izvorăște din justificare, nu are ca scop să câștige justificarea. Justificarea (îndreptățirea) este declarația instantanee a lui Dumnezeu că un păcătos a fost iertat și că este considerat acum pe deplin neprihănit, ceea ce va conduce la o viață transformată caracterizată de sfințire personală.

⁴ Papa, Daddy; vezi Romani 8:15; Galateni 4:4-7

⁵ DeYoung, Kevin. „Găsindu-ne slava în indicative și insistând asupra imperativelor”, The Gospel Coalition, August 16, 2011. https://www.thegospelcoalition.org/blogs/kevin-deyoung/glorying-in-inidactives-and-insisting-on-imperatives/

Tradus cu permisiunea asociației ACBC. Traducătorul este responsabil de calitatea traducerii. Copyright© Association of Certified Biblical Counselors. Toate drepturile rezervate. Reproducerea, distribuirea sau traducerea fără permisiunea ACBC este interzisă.