Ceea ce încercările nu pot lua de la noi

De ce simțim uneori că suntem zdrobiți de încercările prin care trecem? Sunt numeroase modalități prin care se poate răspunde la această întrebare, dar vreau să propun un răspuns pe care eu îl consider dintre cele mai importante. Încercările noastre par să zdrobească pentru că ne lipsesc de anumite lucruri… iar lucrurile de care acestea ne lipsesc sunt adesea lucruri pe care noi la îndrăgim. Încercările ne pot lua confortul, sănătatea, sentimentul de control, libertatea, siguranța financiară, anumite relații și chiar viața unei persoane dragi. Acestea sunt lucruri fără de care nu vrem să trăim, de aceea permitem încercărilor să ne conducă la disperare, mânie sau frică.

Cum am putea, atunci, să nu ne cufundăm în sentimente păcătoase când trecem prin încercări? În primul rând, gândește-te la comoara Evangheliei care ți-a fost dată. Putem înșirui, desigur, numeroase beneficii ale Evangheliei pe care fiecare creștin le primește după ce își pune încrederea în Cristos: iertarea păcatelor, prezența Duhul Sfânt, viața veșnică, mântuire etc. Dar toate aceste daruri sunt legate de cel mai măreț dar al mântuirii, Dumnezeu Însuși. 1 Petru 3:18 exprimă această realitate pentru noi: „Fiindcă și Cristos a suferit o dată pentru totdeauna pentru păcate – El, Cel Drept, pentru cei nedrepți – ca să vă aducă la Dumnezeu.” Cel mai mare dar al Evangheliei este faptul că Îl primim pe Dumnezeu! Prin Cristos, relația pe care o avem cu Dumnezeu nu mai este una definită de vrăjmășie, ci de dragoste. Pentru că Isus a plătit pentru păcatele noastre la cruce, avem privilegiul glorios de a ne bucura de părtășie personală cu Stăpânitorul suprem al universului, a Cărui capacitate de a ne iubi nu are limite.

Gândește-te la ce spune Isus despre dragostea Lui pentru ucenicii Săi în Ioan 15:9. „Așa cum M‑a iubit pe Mine Tatăl, așa v‑am iubit și Eu pe voi.” Acest verset ne spune că dragostea Lui Isus pentru ucenicii Lui are aceeași intensitate cu dragostea pe care Tatăl o are pentru El! Cu două capitole mai încolo, Isus spune ceva asemănător în rugăciunea Lui către Tatăl. Cu privire la relația Tatălui cu ucenicii lui Cristos, El spune, „Tu […] i-ai iubit așa cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17:23). Așadar, mărturia Evangheliei după Ioan este că cei credincioși sunt iubiți de Isus așa cum Tatăl Îl iubește pe El, și sunt iubiți de Tatăl cu aceeași dragoste. Așa cum spune D. A. Carson, „Creștinii înșiși au fost făcuți părtași ai iubirii Tatălui pentru Fiul”.

Acest lucru este decisiv întrucât darul reprezentat de Dumnezeu Însuși este în mod infinit mai mare decât orice altceva încercarea ar putea să îți ia, iar acest dar nu îți poate fi luat niciodată. Isus clarifică acest lucru când spune „Eu le dau [oilor Mele] viață veșnică și în veci nu vor pieri. Și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” (Ioan 10:28-29). Acesta este un adevăr care spulberă deznădejdea, zdrobește mânia și distruge frica! Lucrul de care avem cea mai mare nevoie și care ne satisface într-un mod așa cum nimic altceva nu poate, nu ne poate fi luat niciodată. Relația ta cu Dumnezeu va fi mereu în siguranță față de acele greutăți ale vieții care îți pot lua cu ușurință lucruri precum slujba, confortul și aprobarea altora. Nu doar că este adevărat ca relația ta cu Dumnezeu nu îți poate fi luată de încercare, ci încercările sunt, de fapt, folosite de Dumnezeu pentru a-ți intensifica trăirea acelei relații.

Apostolul Pavel cunoștea acest lucru din propria experiență. În 2 Corinteni 1:8-9, vorbește despre „necazul” pe care el și Timotei l-au îndurat, care i-a făcut să fie „apăsați peste măsură, dincolo de puterea lor, așa încât pierduseră și speranța de a mai trăi”. Și dacă acest lucru nu sună suficient de deprimant, el adaugă „Dar am avut gândul condamnării la moarte în noi înșine”. Ar putea să ți se pară că Pavel începe să își plângă milă puțin, dar ce spune în continuare alungă acest gând: „Dar aceasta a fost ca noi să nu ne încredem în noi înșine, dar în Dumnezeul care învie morții”. Datorită încercării, relația lor cu Dumnezeu nu le-a fost smulsă, ci, din contră, a fost întărită.

Astfel de gânduri trebuie să ne străduim să ni le predicăm nouă înșine când încercările par să ne zdrobească. Da, încercările ne lipsesc de lucrurile pe care le prețuim, dar nu ne pot lua lucrul cel mai de preț: pe Dumnezeu Însuși. Și dacă nu ne pot lua lucrul cel mai prețuit, atunci nu ar trebui să ne poată lua nici fericirea, pentru că fericirea adevărată se află în relația noastră cu Dumnezeu. Lasă-ți bucuria să fie întărită de încercări în timp ce ți se dă avânt spre Dumnezeu în credință. Dar nu lăsa niciodată ca încercările să îți fure acea bucurie, pentru că Dumnezeu este cea mai mare comoară a ta… și va fi pe vecie.