Înlocuind nemulțumirea cu recunoștința
Dacă veți căuta pe Google „listă de mulțumiri” sau „jurnal al recunoștinței”, veți găsi din belșug rezultate: bloguri, liste și articole de la grupuri de sănătate mintală, antrenori de auto-ajutorare și filosofi umaniști practicanți de mindfulness, precum și jurnale cu motive florale, cu imagini cu căsuțe de la țară, care pot fi cumpărate în special de doamne. Numărarea propriilor binecuvântări a devenit o tendință populară și rentabilă în cultura noastră. Aspiranții speră să reducă anxietatea și depresia și să crească fericirea personală și calitatea vieții.
Credincioșii practică, de asemenea, recunoștința, însă cu un sens, o motivație și o misiune complet diferite. Cu toate acestea, în viața practică, creștinii încă se mai pot regăsi căutând cea mai rapidă cale de scăpare atunci când apar încercări dureroase – chiar dacă îmbrățișăm înțelegerea bunătății suverane și pline de credincioșie a lui Dumnezeu în orânduirea tuturor circumstanțelor.
Ca în cazul tuturor păcatelor, mândria se află cu siguranță la rădăcina nemulțumirii. Jonathan Edwards a etichetat mândria drept „cea mai rea viperă care se află în inimă”, primul păcat care „a intrat în univers [și…] cel mai de jos dintre toate la temelia întregii construcții a păcatului”.1 Mândria poluează cu promptitudine tot ceea ce atinge și, atunci când este lăsată nesatisfăcută – atunci când i se refuză ceea ce orgoliul își imaginează că merită pe bună dreptate – generează nemulțumire. Percepem o serie de nedreptăți în timp ce nemulțumirile noastre variază foarte mult în intensitate – de la cel mai mic disconfort provocat de vremea nefavorabilă în acele câteva clipe petrecute în afara spațiilor noastre climatizate până la dezamăgirile înrădăcinate, dar sensibile, ale aspirațiilor neîmplinite în viață, și orice altceva între cele două. Mândria, precum și nemulțumirea care decurge din aceasta, produc odrasle bolnăvicioase care cresc și mai mult arborele genealogic noduros al păcatului. Gelozia, invidia, răutatea, depresia, amărăciunea, frica și anxietatea își pot urmări strămoșii până la aceste rădăcini urâte.
Atunci când discut despre mulțumire cu persoanele pe care le sfătuiesc, le întreb adesea care este cea mai frecventă acțiune pe care o întreprind necredincioșii din jurul lor, în special dacă au avut vreodată un loc de muncă în mediul secular. Răspunsul este invariabil același: să se plângă. Bărbații sunt în mod natural „cârtitori, nemulţumiţi, umblă după poftele lor” (Iuda 16).
Ne dorim în mod natural satisfacția. Această trăsătură de design a umanității este modelată de Dumnezeu, care ne oferă cu bunăvoință ceea ce ne satisface cu adevărat – pe Sine Însuși (Psalmul 16:11). De la cădere, tendința păcătoasă a omului neregenerat îl determină să caute în toate locurile greșite, de la desfrânare până la lucrurile „bune” ale acestei lumi. Dar nimic din toate acestea nu satisface, deoarece nimic altceva nu este menit să satisfacă – orice altceva este un flux constant de plăceri temporare și strălucitoare. Industria publicitară monetizează această dorință coruptă în valoare de peste 250 de miliarde de dolari pe an numai în Statele Unite.2
În contrast, credincioșii trebuie să fie marcați de mulțumirea lor față de Dumnezeu (1 Tesaloniceni 5:18). Ar trebui să fim „copleșiți de recunoștință” (Coloseni 3:7). „A-I mulțumi Tatălui” ar trebui să fie continuu pe buzele noastre pentru că „ne-a îndreptăţit să avem parte de moştenirea sfinţilor în Împărăţia luminii”, deoarece El „ne-a scăpat de sub autoritatea întunericului şi ne-a adus în Împărăţia Fiului Său iubit, în Care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor.” (Coloseni 1:12-14). Cu toate acestea, încă suferim de această înclinație la cârtire generată de fire. Altfel, apostolul Pavel nu le-ar fi reamintit filipenilor să „facă toate lucrurile fără să se plângă”, deoarece trebuiau să fie „ca nişte stele în univers” care să trăiască „fără pată şi curaţi în mijlocul unei generaţii necinstite şi pervertite” (Filipeni 2:14-15); nici puritanul Jeremiah Burroughs nu ar fi trebuit să califice bijuteria mulțumirii biblice drept rară.3 Evanghelia pune o temelie a mulțumirii la care adăugăm „orice fel de binecuvântare duhovnicească în locurile cereşti, în Cristos”, inclusiv „bogăţia harului Său, pe care l-a revărsat peste noi” (Efeseni 1:3, 7-8), dar și orice „dăruire generoasă şi orice dar desăvârşit… coborând de la Tatăl luminilor” (Iacov 1:17).
Biblia susține recunoștința ca înlocuitor al supărărilor și lamentărilor noastre, un înlocuitor care Îl onorează pe Dumnezeu. Nu este ceva neobișnuit în consilierea biblică ca persoanele consiliate să țină un jurnal al recunoștinței la care să adauge și la care să se refere în mod regulat. David și-a chemat sufletul să „Îl binecuvânteze pe Domnul şi să nu uite nici una din binefacerile Lui” (Psalmul 103:2). Chiar și lumea seculară percepe aici un avantaj (deși este mai puțin clar cui îi sunt ei recunoscători). După cum am menționat, fundația absolută a recunoștinței credinciosului este ancorată în Evanghelie, unde satisfacția supremă în Dumnezeu este posibilă prin lucrarea de împăcare a lui Isus Hristos. Totul este rezultatul destinației sufletelor noastre veșnice – fie fericirea veșnică, mulțumită, fie damnarea veșnică, în chinuri. Fiecare element de pe o listă de mulțumiri este subordonat mântuirii – cu alte cuvinte, toate ar fi irelevante fără ea.
Uneori, poate fi dificil să se adauge ceva la listă într-un mod real și semnificativ, iar „Lucrurile pentru care sunt recunoscător” pot aluneca rapid spre banalități distorsionate sau generalități exhaustive, ambele mirosind a deșertăciune. Nici unul dintre aceste aspecte nu este în mod inerent greșit, dar adesea rămânem cu o listă dezechilibrată, care poate submina scopul propus. În schimb, trebuie să ne reamintim de caracterul și promisiunile lui Dumnezeu. În loc să ne zdruncinăm creierii pentru a produce mai multe elemente diverse și improvizate pentru care să fim recunoscători, să ne gândim să redenumim lista „Tot ce am și nu merit”.5 Adică, ei bine… totul. Totul, într-adevăr, ar trebui să ne vină în minte, chiar și multitudinea de binecuvântări din mijlocul celor mai grele încercări.
Luați în considerare juxtapunerea acestei liste cu o alta care inventariază „Tot ceea ce nu am, dar merit”. Dacă lista ta este albă, ai înțeles ideea. Sau este și mai bine dacă aceasta conține un singur element – iadul. Aducerea aminte a condamnării noastre juste și imediate pentru păcatul nostru pune totul într-un context adecvat și stârnește un potop de recunoștință. În cele din urmă, nu ține binecuvântările pentru tine: „Lăudaţi-L pe Domnul… faceţi cunoscute printre popoare faptele Lui” (1 Cronici 16:8).
Așadar, cumpără acel jurnal cu aspect estetic plăcut de pe Amazon și mulțumiri fericite.
1 Jonathan Edwards, Mărcile distinctive ale unei lucrări a Duhului lui Dumnezeu, discurs rostit la 10 septembrie 1741, New Haven, CT, https://quod.lib.umich.edu/e/evans/N03831.0001.001/1:2?rgn=div1;view=fulltext.
2 „Cheltuielile de publicitate în America de Nord din 2000 până în 2024”, Statista, https://www.statista.com/statistics/429036/advertising-expenditure-in-north-america/#:~:text=It%20was%20calculated%20that%20the,by%20the%20end%20of%202022.
3 Jeremiah Burrough, Bijuteria rară a mulțumirii creștine, https://www.chapellibrary.org/pdf/books/rjoc.pdf.
4 Anna Hart, „ Recunoștința: cea mai recentă tendință de autoajutorare care ți-ar putea schimba viața”, The Telegraph, 4 iulie 2015, https://www.telegraph.co.uk/women/womens-health/11706352/Gratitude-the-latest-self-help-trend-that-could-change-your-life.html.
5 Erik Raymond, „Ajutor! Mă regăsesc perpetuu nemulțumit”, 1 iulie 2020, Crossway, https://www.crossway.org/articles/help-i-find-myself-perpetually-discontent/.
Tradus cu permisiunea asociației ACBC. Traducătorul este responsabil de calitatea traducerii. Copyright© Association of Certified Biblical Counselors. Toate drepturile rezervate. Reproducerea, distribuirea sau traducerea fără permisiunea ACBC este interzisă.