Mă iubește Dumnezeu? Înțelegând îndoiala când Dumnezeu pare să-Și întoarcă spatele (Prima parte)
Nota editorului: Mini-seria acestei săptămânii de pe blogul „Har și Adevăr” abordează consilierea persoanelor care au îndoieli cu privire la Dumnezeu. În prima parte a celui de al doilea articol al nostru, Sue Nicewander Delaney analizează întrebarea „Mă iubește Dumnezeu?”. În alte contribuții la această serie, Gary Hallquist ne împărtășeste modalități prin care să răspundem când experiențele vieții par a dovedi opusul față de ceea ce pretind Scripturile. Iar Alexandre Sacha Mendes discută momentele în care înțelepciunea Lui Dumnezeu nu pare să aibă sens.
Când o fiică a lui Dumnezeu crede că Dumnezeu o dezaprobă (sau, mai rău, i se opune), trăiește în groază și mizerie. Postarea de pe acest blog încearcă să ofere o privire de aproape asupra acestei experiențe, astfel încât să poți lua în considerare niște posibili factori atunci când care consiliezi un credincios care își pierde speranța în fața încercărilor fără sfârșit. Studiază blogul meu de pe Biblical Counseling Coalition despre suferința pe termen lung pentru a obține mai multe sugestii de consiliere. Partea a doua a acestui articol va aborda modalități adiționale de ajutor.
Îndoielile legate de prezența iubitoare a Lui Dumnezeu, înțelepciunea, suveranitatea sau acceptarea Lui dau naștere la lipsa de speranță, afectând profund perspectiva de viitor și acțiunile. Fii atent la modul în care persoana consiliată L-a perceput pe Dumnezeu pe parcursul vieții ei și cum a interpretat acele experiențe, în special când au avut loc încercări și pierderi. Când și-a ridicat îndoiala capul și cum a fost hrănit acel monstru?
Suferința poate frânge trupul și spiritul unui credincios contrariat de suveranitatea unui Dumnezeu care hotărăște o durere severă și de lungă durată. Dumnezeu o cheamă cu duioșie să vină cu neputințele și grijile sale, promițând să-i accepte slăbiciunile cu blândețe, milă și ajutor (Matei 11:28-30; Evrei 4:15-16; 1 Petru 5:7; Romani 8:26). Dar experiențele acestei persoane o fac să-și piardă încrederea în blândețea Lui Dumnezeu. În schimb, se simte afectată când încercările și pierderile se adună, iar evenimentele dure îi caracterizează viața. În loc să se aștepte la bunătate și milă, se așteaptă la mai multe greutăți din partea Lui Dumnezeu. Derutată și adânc împovărată de tăcerea Lui în fața strigătelor sale, ar putea ajunge la concluzia că Dumnezeu i-a întors spatele. Această încredințare dizolvă speranța mai profund decât orice suferință pământească.
O avalanșă de încercări dezvăluie o parte dură a Lui Dumnezeu, pe care nu o cunoscuse mai înainte: El pare distant, mândru, represiv și dur, mai degrabă decât credincios. Iar a-și recunoaște îndoielile în legătură cu Dumnezeu ar putea să pară prea periculos: El este perfect. Așa că s-ar putea să-și nege îndoielile și să încerce mai intens să trăiască după standardele Lui. Probabil va practica „gândurile de înlocuire” pe care tu i le-ai oferit cu atenție, amintindu-și de Scripturi: că Dumnezeu este cu ea și face ceva bun, că jertfa Lui Cristos a plătit în întregime păcatele ei. Dar promisiunile Lui par depărtate, păstrate pentru rai sau un viitor îndepărtat. Respingerea Lui pare reală: El a îndepărtat binecuvântări pământești importante și, aparent odată cu ele, și iubirea Lui. De ce? El este bun, atunci este din vina ei. Din anumite motive, El pare că a dat-o la oparte pentru a se îndrepta către cei mai merituoși. Și ea știe, în adâncul inimii, că nu merita nimic mai mult.
Ca o credincioasă adevărată care știe ce spun Scripturile și se bazează pe autoritatea lor, ea ar putea sa aibă îndoieli și să se condamne pe sine înseși, mai degrabă decât să nege adevărul (Ioan 14:6). Dumnezeu are mereu dreptate, este mereu perfect, mereu drept. Dar ce fel de Tată își tratează copilul în felul acela și numește asta dragoste? Ar putea să înceapă să se întrebe dacă nu cumva ea a înțeles greșit caracterul Lui Dumnezeu și evanghelia. Poate la început, Dumnezeu a iubit-o și a folosit-o pentru gloria Lui. Dar acum El a alungat-o dezgustat. Ea se întreabă ce a făcut ca să îi schimbe iubirea în mânie. Nu a murit Cristos penru toate păcatele? În timp ce evenimente tragice se înmulțesc și durerea se înmulțeste, o durere care se adâncește (și nu un sentiment al iubirii lui Dumnezeu) devine compania ei de nezdruncinat. Când acest lucru se întâmplă, vei vedea o scădere abruptă a speranței și stabilității.
Acum lipsa de speranță și anticiparea nenorocirilor și încercărilor fără sfârșit o fac să vadă martirajul, suferința, persecuția și moartea pe fiecare pagină a Scripturilor. Un sentiment terifiant al respingerii Lui Dumnezeu o face să se întrebe dacă nu cumva ea este nebunul care a construit pe nisip (Matei 7:24-27). În deconstrucția vieții ei, ea este profund contrariată pentru că a crezut că face voia Domnului în viața ei. S-a înșelat ea în toți acești ani?
Chiar dacă ea poate discuta teologie în mod obiectiv, totuși din punct de vedere funcțional ea va înțelege iubirea lui Dumnezeu doar ca o speranță trecută și viitoare – aplicată la Calvar și în cer, dar nu ca o realitate prezentă. Întrucât Dumnezeu i-a întors spatele, ea își trăiește viața departe, fără să aibă un loc în cer și pe Pământ unde să se ducă. Nu are nicio speranță în lumea aceasta, nicio modalitate prin care să îi fie pe plac Lui Dumnezeu, doar un sentiment profund de vină și lipsă de speranță. Viața devine neprietenoasă. Ostilă.
Dacă nu ești o reflexie a dispoziției iubitoare a lui Dumnezeu, ea probabil te va respinge sau se va opune de teamă că tu ai putea să confirmi dezacordul și respingerea Lui. Ea trebuie sa înțeleagă că poate fi sinceră fără a fi condamnată; altfel, și tu vei deveni o sursă de nesiguranță pentru ea.
În afara iubirii Lui Dumnezeu, nu exista răscumpărare pentru prezent, așa încât, deși ea s-ar putea să creadă că îndreptățirea ei în Cristos îi asigură un loc în cer, Crucea devine irelevantă pe măsură ce ea încearcă să Îl urmeze pe Cristos sub soare. Ori își va nega păcatul într-un mod defensiv, ori se va îneca în el. Nu există nicio eliberare de nicio parte. Ea crede că de Cristos te poți bucura doar după moarte, când va fi liberă de păcate, greșeli și nelegiuiri. Dacă îi este dor de cer, întreab-o dacă s-a gândit la sinucidere ca mod de eliberare.
Pe de altă parte, ea ar putea să continue în fapte bune pentru că știe că Dumneazeu vrea ca ea să Îl urmeze. Dar inima ei e grea pentru că crede că Cristos a descalificat-o din cursă, a pierdut lupta bună a credinței. Nu vrea sa renunțe, dar succesul este imposibil de obținut și chiar și cel mai mic eșec îi confirmă respingerea dreaptă a Lui Dumnezeu. Lipsa de speranță și disperarea o jefuiesc mental și fizic de energie. Prietenii și familia adaugă lipsa de răbdare și criticile la povara ei grea.
Explorează cu grijă percepțiile ei asupra lui Dumnezu. Blând. Întreab-o ce o ajută și ce o împiedică să creadă și să se apropie de Cel care o cunoaște pe deplin. Nu grăbi niciodată această parte, nici nu presupune că îi cunoști inima. Nu îi cunoști inima.
Până când această credincioasă nu realizează că Dumnezeu o iubește și că o acceptă astăzi, că este cu ea în această luptă a credinței, ea va rămâne captivă în mocirla autocondamnării și rușinii. Acuzatorul ei (Apoc. 12:10) va aduce multe acuzații la adresa ei. Ai gijă să nu i te alături. Ea s-a rătăcit. Ea are nevoie disperată să înțeleagă harul și speranța, nu judecata, prin credința în Mântuitorul care o iubește și o îmbracă (în prezent) în dreptatea Lui perfectă.
Partea a doua va explora mai în detaliu cum consilierul poate oferi ajutor în fața profunzimii acestei deznădejdi.
1. Ca și consilier, ce întrebări ai putea adresa pentru a-ți adânci înțelegerea despre motivele teologice care cauzează lipsa de speranță în cea pe care o consiliezi?
2. Cum ai putea folosi temele ca să scoți în evidență esența deznădejdii?
3. Cum poate compasiunea unui consilier să ducă la creșterea încrederii și eficienței în discuțiile cu cineva care suferă?