„Mă simt deprimat. Este speranță și pentru mine?”

„Mă simt deprimat. Este speranță și pentru mine?”

Iona a trecut pe aici. A fost depresiv și s-a mâniat pe Dumnezeu, pentru că nu s-a încrezut în Dumnezeu. Iona Îl cunoștea pe Dumnezeu, însă nu prea „înghițea” lucrurile astea cu privire la Dumnezeu și nu s-a încrezut în planul lui Dumnezeu. În cele din urmă, în contrast cu Iosif, care s-a smerit înaintea lui Dumnezeu, Iona s-a auto-îndreptățit. De foarte multe ori persoanele care trec prin astfel de experiențe fac lucrul acesta – se auto-îndreptățesc, se auto-justifică. Și își vorbesc într-un mod greșit despre experiențele prin care trec. În loc să iasă din depresie, mai mult se scufundă în depresie.

Depresia aduce ispită pentru a păcătui. Aduce o concentrare asupra sinelui: dezgust de sine, reproșuri, autoagresiune, promovare de sine. În mijlocul depresiei, un lucru pe care Dumnezeu îl face este de a arăta idolii inimilor noastre, lucrurile sau persoanele cărora ne închinăm. Vă spun cu tristețe că sunt unii oameni pentru care dacă ar muri Dumnezeu ar fi OK; dar faptul că le-a murit cutare sau cutare nu e OK. Sunt lucruri pe care Dumnezeu le ia din viața noastră și ne simțim atacați, gata să intrăm în depresie, pentru că iubim așa de mult lucrurile acelea. Ce așteptări ale vieții nu au fost împlinite? Ele dezvăluie inima și idolii noștri.

Dacă nu crezi că Isus a suferit mai mult decât tine, trebuie să îți schimbi teologia. Isus a suferit mult mai mult decât oricare dintre noi care suntem prezenți în dimineața aceasta aici. Dacă am cumula intensitatea suferințelor noastre, nu ar egala suferințele lui Isus. Isus a suferit și cu toate acestea ne oferă un model de cum trebuie să treci prin suferință.

Încercările concepute de Dumnezeu pentru binele nostru și pentru slava Lui. În momentul în care treci printr-o depresie, depresia aceea este mâna lui Dumnezeu de a-ți reașeza credințele de la nivel interior. Indiferent de cel fel de depresie vorbim. De aceea, într-o anumită măsură orice depresie are o latură spirituală. Pentru că este mâna lui Dumnezeu acolo la lucru, care reașează credințe în interiorul tău.

Depresia aduce ispita de a păcătui. De aceea trebuie să fii alert. În momentul în care treci prin depresie, vrei să te concentrezi asupra ta, nu te interesează de nepoții tăi, de copiii tăi, te gândești doar la tine, ești dezgustat de tine, îți tot reproșezi cu privire la anumite lucruri… Unii devin chiar agresivi cu privire la persoana lor, iar alții, în contrast, se promovează pe sine.

Trebuie să trăim prin credință și nu bazându-ne pe emoții. În depresie, nu trebuie să trăiești pe baza a ceea ce simți că spune Dumnezeu, ci pe baza încrederii în ceea ce spune Dumnezeu. Bazează-te pe ceea ce spune Dumnezeu! Credința, parafrazată în felul acesta, înseamnă să fii sigur de ceea ce nu simți. Dacă parafrazezi Evrei 11:1, ai spune că credința înseamnă să fii sigur de ceea ce nu simți. De multe ori, cei ajunși în acest punct se plâng de faptul că nu înțeleg nimic din ceea ce face Dumnezeu. Însă a spune că nu înțelegi ce face Dumnezeu nu înseamnă că Dumnezeu nu face nimic. Faptul că tu nu înțelegi nu înseamnă că Dumnezeu nu lucrează. Dumnezeu întotdeauna lucrează. Romani 8:28 – Dumnezeu lucrează toate lucrurile, inclusiv depresia ta, inclusiv încercarea aceea, inclusiv circumstanța aceea, inclusiv boala aceea. Dumnezeu le lucrează în favoarea ta și trebuie să crezi promisiunile Lui, nu minciunile pe care ți le spui tu!

Indiferent de încercarea prin care treci acum, experiența vieții prin care treci, nădăjduiește în Dumnezeu, căci din nou Îl vei vedea pe El, Mântuitorul tău și iubitul sufletului tău.

Nicu Sotir

Doriți să activați notificările push, pentru a fi anunțat automat când apar resurse noi?
(Notificările nu funcționează în iOS, din cauza limitărilor de sistem.)