Cum să clădești intimitatea cu un partener ale cărui interese sunt diferite de ale tale

Dr. David Powlison (citind o scrisoare): „După ce am citit articolul „Plăceri inocente”, mi-am dat seama că sunt un tip de persoană căreia îi face plăcere să stea de vorbă cu cei dragi, să facă plimbări liniștite, și să privească pur și simplu la ce se întâmplă în jurul său. Pentru mine, adevărata odihnă înseamnă să stau pe iarba verde la umbra unui copac și să ascult susurul apei curgătoare.” Amin! Nu, nu aceasta e întrebarea, ci autorul continuă cu întrebarea. Pentru că acest bărbat sau femeie se află într-o căsătorie cu cineva care nu este o astfel de persoană. „Întrebarea mea este cum să iau parte la plăcerile lui liniștite când soțul meu trebuie să continue cu acea grăbită și stresantă…” Deci e vorba despre o femeie care vorbește despre soțul ei… „când soțul meu trebuie să continue cu ciclul său grăbit și stresant de muncă? Apoi ideea lui despre cum să petrecem timp împreună și să ne odihnim împreună este prin a ne uita la un film; fără comunicare, etc., bazată pe media. Pe măsură ce învățăm aceste lucruri, cum ne putem bucura de ceea ce ne aduce odihnă și plăcere alături de cei pe care îi iubim, dar care gândesc diferit de noi? Mi-ar face plăcere să aud câteva dintre gândurile și sugestiile dumneavoastră.”

Aceasta este o întrebare foarte bună. Este una dintre acele întrebări care formulează o întrebare de tipul „Cum să?”. Dar este o întrebare care cere un răspuns mult mai mare decât „Cum să”. Pentru că are legătură cu lucruri foarte fundamentale despre relațiile umane și despre diferențele dintre noi. Aș presupune că și în acest cuplu, ca în majoritatea cuplurilor, o parte din ceea ce i-a adus împreună a constat în anumite domenii de compatibilitate. Și de obicei este vorba despre puncte comune de un anumit fel, domenii de compatibilitate care atrag oamenii într-o relație unul cu altul și care apoi duc la căsătorie. Și apoi fiecare cuplu – după căsătorie, și adesea și înainte – realizează de asemenea că nu sunt clonele unii altora. Ceea ce înseamnă, prin definiție, că au domenii de incompatibilitate, domenii în care nu sunt la fel. Și acele diferențe trebuie să fie negociate și rezolvate. Și știu din experiența mea, atât în consilierea a sute de oameni de-a lungul timpului, sute de cupluri, cât și din faptul că sunt căsătorit de 35 de ani în curând, faptul că tocmai aceste domenii în care suntem diferiți sunt cele care devin într-un fel primele linii de acțiune a modului în care Dumnezeu ne crește. Pentru că bănuiesc că acest soț nu va iubi niciodată în mod intuitiv și spontan exact lucrurile pe care soția lui spune că le iubește. Și cred că nici ea, în mod intuitiv și automat, nu va fi vreodată nerăbdătoare să stea și să se uite la un film și să nu aibă parte de comunicare. A fost o zi lungă pentru el și e obosit și vrea ceva cu care să-și poată relaxa mintea. Iar ea nu l-a văzut și oricât de lungă a fost ziua ei, ea e încă în aşteptare; așa că hai să ieșim la o plimbare liniștită și plăcută și să vorbim și să privim apusul și așa mai departe.

Tocmai aceste domenii în care suntem diferiți sunt cele care devin într-un fel primele linii de acțiune a modului în care Dumnezeu ne crește. […] Relația de căsătorie aduce împreună oameni care, prin natura lor decăzută, nu iubesc nici cu ușurință, nici bine.

Ce-i de făcut cu lucrul acesta? Și răspunsul va fi mai mult decât un fel de „Cum să”, despre cum să rezolvi această situație, ca pe o problemă care poate fi apoi băgată în palmares, ca și cum am rezolvat acel tip de problemă. Acesta ar fi cadrul răspunsului meu la această întrebare. În centru este o perspectivă foarte fundamentală a scopurilor lui Dumnezeu în căsătoria noastră. Și este o viziune care recunoaște faptul că relația de căsătorie aduce împreună oameni care, prin natura lor, prin natura lor decăzută nu iubesc nici cu ușurință și nici bine. Și acele domenii de compatibilitate imediată pot diminua foarte repede, lucru cunoscut în orice căsătorie.

Găsim această chemare pentru fiecare dintre parteneri să învețe o sfințenie foarte fundamentală, o evlavie care trece peste incompatibilitățile instintinctelor și reacțiilor noastre naturale.

Este foarte interesant atunci când privești un pasaj precum Efeseni 5, despre căsătorie, cum indicațiile date atât soțiilor, cât și soților sunt în mod esențial legate de o recunoaștere a faptului că iubești pe cineva care nu doar că e diferit de tine, ci este şi un păcătos. Și uneori omitem asta din discuția capitolului 5 din Efeseni. Dar indicațiile pentru soț, de exemplu… El este chemat să își iubească soția așa cum Și-a iubit și Cristos Biserica, să o înfățișeze neavând vreo zbârcitură, pată sau cusur. Iar soția pe care este chemat să o iubească este, precum Biserica, zbârcită, pătată și cu defecte. Soția este chemată să își iubească, respecte și onoreze soțul și să i se supună în același mod în care și Biserica se raportează la Cristos. Dar soțul ei nu este Cristos. Soțul ei este pătat, cu defecte și slăbiciuni și așa mai departe. Și găsim această chemare pentru fiecare dintre parteneri să învețe o sfințenie foarte fundamentală, o evlavie care trece peste incompatibilitățile instintinctelor și reacțiilor noastre naturale.

Deci îmi pot imagina, îmi voi voi imagina că sunt în starea mentală acelor ce au pus întrebările. Îmi pot imagina faptul că această problemă a felului în care ne petrecem timpul liber devine foarte ușor un punct de tensiune între soț și soție. Soția este frustrată, el are un loc de muncă stresant, iar cand ajunge acasă tot ce vrea este să stea degeaba în fața televizorului. Și de la un punct ea devine frustrată din cauza asta și devine un motiv de nemulțumire interioară ducând la diferite reacții fie un anumit limbaj al corpului, fie cicăleală – „Nu faci nimic împreună cu mine!” sau doar dor de singurătate – „De ce nu putem face niciodată ceva care să mă hrănească cu adevărat?” Și imi pot imagina faptul că soțul intră în acea situație gândindu-se: „Soția mea pur și simplu nu mă înțelege, nu înțelege că sunt de-a dreptul epuizat la finalul zilei și că nu mai sunt bun de nimic și vreau să mă pot relaxa și să mă deconectez de la interacțiune intensă, rezolvare de probleme și chiar de la a fi atent, iar un film mă duce în starea pe care o doresc, într-un fel în care chiar și a sta pe malul râului și a vorbi despre lucruri frumoase solicită multe din partea mea. Și vă puteți imagina cum aceasta devine un punct de tensiune, dezamăgire și deziluzie într-o căsătorie. În ce direcție mergi cu lucrul acesta?

Permite-mi să vorbesc din experiența mea, pentru că una dintre primele experiențe din căsătoria mea cu Nan, o situație similară, a fost unul dintre momentele cu adevărat tensionate și unul dintre momentele de creștere autentică din viața noastră care scoate în evidență ceva despre cum acea dinamică a harului lui Dumnezeu depășește acele incompatibilități cauzate de ceea ce suntem prin natura noastră. Făceam practica de vară într-o biserică. Duminica era ziua mea cea lungă și aglomerată. Aveam programul încărcat la maxim începând de sâmbătă dacă trebuia să predau la școala duminicală sau să conduc programul de închinare sau poate să predic. Așa că sâmbăta era ocupată, mă trezeam devreme duminică dimineață să continui pregătirile și să mă rog. Nan se ocupa de casă și asigura grija și hrana acestui soț al ei care are aceste lucruri dificile de făcut. Lucrarea lui e dificilă, învață multe lucruri noi, e încă novice… Ești la biserică non-stop, două servicii și timpul dintre ele; adesea aveam oaspeți după biserică, invitam oameni în casa noastră. Aveam până la 3-4 ore timp de odihnă după-masă, timp în care poate aveam alte lucruri de pregătit pentru programul de seară – conduceam programul de închinare în acea perioadă, dădeam și ceva învățătură. Apoi urma programul de seară mai multă interacțiune socială…

Vedeți, Nan își privește soțul în timp ce el oferă și oferă și oferă interes continuu în viețile altor oameni, întrebându-i despre viața lor, rugându-se pentru ei, îngrijindu-se de ei, fiind receptiv. Ajungem acasă, să spunem că la ora 20:30, duminică seara. Și este ca atunci când trenul express care se îndreaptă spre nord și cel care se îndreaptă spre sud sunt pe aceeași linie când în acel moment tot ce vreau să fac e să citesc ştirile sportive și să mănânc ceva, un pahar mare de suc, niște prăjituri și știrile sportive. Şi tot ce vrea Nan să facă e să aibă un timp de părtășie cu soțul ei care a fost atât de ocupat în ultimele două zile și care a fost atât de atent la alți oameni și atât de receptiv la orice îi îngrijora, iar ea vrea puțin din acea grijă tandră și iubitoare îndreptată spre ea. În prima lună din vară aveam o ceartă în fiecare duminică seară când ajungeam acasă după biserică. Și în harul măreț al lui Dumnezeu, aceste modalități de clarificare a lucrurilor care se află în spatele comportamentului și emoțiilor… Deci ce se ascunde în spatele unui sentiment de nedreptate și iritație și defensivă și autoneprihănire și „eu vreau să se intâmple în felul meu, dar tu nu mă înțelegi”… Și de conștientizare a ceea ce spune Iacov 4, o simplă realizare a capitolului 4 din Iacov, că în spatele luptelor și conflictelor se află dorințe, lucruri pe care le vreți, dar nu le primiți. Și am putut identifica, prin mila Duhului Sfânt, că am ajuns ca duminică seara, la ora 20:30, să decid că singurul lucru pe care îl vreau în viață constă în relaxare și recuperare. Iar Nan ajunge și ea acasă la 20:30 duminică seara și ea nu dorește nimic altceva decât afecțiune și tandrețe. Cele două trenuri se ciocnesc. Iar pocăința nu doar de iritabilitate, defensivă și autoneprihănire, care sunt păcate pe orizontală, dar și pocăința față de Dumnezeu și recunoașterea păcatului pe verticală a fiecăruia dintre noi, și a-I spune lui Dumnezeu, înaintea Feței Sale, și lui Nan, în prezența ei, că am ajuns în acea poziție în care dorințele trupului meu constau în relaxare și recuperare… Iartă-mă, Tată, și deși știi că sunt obosit…

Este exemplul clasic de lucru bun care a devenit rău, și care adesea e adevărat și în dorințele noastre. Și ca Nan să poată spune același lucru, că roada e rea, prin faptul că ne certăm, suntem revendicativi, auto-neprihăniți, defensivi. Dacă roada e rea, dorința e rea. Așa că aceste dorințe ca soțul și soția să aibă părtășie, să petreacă ceva timp impreună… s-au dus pe apa sâmbetei. Și pentru a putea vedea mila Domnului față de acest lucru, și ca mai apoi să putem spune împreună cu oricâte poticniri și oricât de lungă ar fi curba de învățare a acestui lucru… Prin mila lui Dumnezeu, vreau să te iubesc. Și cum va arăta asta?

A fost foarte interesant faptul că de îndată ce a avut loc acea pocăință de puterea dorinței care controla totul; și de roada rea care a fost exprimată, atitudinile greșite unul față de altul, viața a devenit mult mai clară. Jay Adams are o frază foarte bună pe care nu am uitat-o niciodată: „Păcatul complică, iar dreptatea simplifică”. Și lumea a devenit mai ușoară. Și mi-am dat seama că dacă am fost serios când am spus că Vreau să o iubesc pe Nan și că și eu vreau să mă conectez cu ea, și dacă și ea poate spune cu seriozitate: Soțul meu este obosit, vreau să-l binecuvântez cu odihnă. Vreau și eu odihnă și vreau odihnă pentru el.

Ideea e că niciunul dintre noi nu a câștigat, ci am fost amândoi dezarmați de egocentrismul nostru. Și am învățat o lecție mică, dar foarte importantă, despre natura dragostei.

Există, de fapt, o soluție care a părut foarte evidentă la patru săptămâni după am clarificat aceste lucruri între noi și înaintea Domnului. Și am decis în acea duminică seara că urma să avem o oră în timpul nostru. Primul lucru de care urma să ne ocupăm luni dimineață era timpul de conectare. E unul dintre acele lucruri după care dintr-o dată suntem pe aceeași pagină. Îl vom face împreună. Și vom stabili unde și când va avea loc și cum va arăta, e un plan de acțiune foarte practic bazat pe o cunoaștere de sine autentică și plină de pocăință și pe căutarea ajutorului lui Dumnezeu. Și un lucru foarte interesant… Mai erau două luni până la vară, deci încă 8 duminici. Pun pariu că în jumătate din timp în acele următoare 8 duminici am ajuns, de fapt, să ne conectăm, pentru că nu mai eram atât de pornit să iau o gură adâncă de aer și să mă prăbușesc. Așa că nu am pus în aplicare planul decât în jumătate din timp, pentru că eu fusesem schimbat… Cumva, acea dorință pentru relaxare nu mai era acel stăpân care mă consuma în totalitate. Iar Nan a putut să vină acasă în acele duminici relaxată, știind că urma să avem timpul nostru de conectare luni dimineață – timp liber împreună, plimbare pe plajă și așa mai departe. Pur și simplu și ea era diferită. Astfel, faptul că amândoi ne întorceam duminică seara ca persoane schimbate uneori însemna că ne urmam planul exact așa cum l-am intenționat, iar alte dăți a însemnat că nu ne-am urmat planul.

Așa că ai putea spune că rezultatul net a fost că planul meu „a câștigat” în jumătate din timp, iar planul ei „a câștigat” în cealaltă jumătate din timp. Dar ideea e că niciunul dintre noi nu a câștigat, ci am fost amândoi dezarmați de egocentrismul nostru. Și am învățat o lecție mică, dar foarte importantă, despre natura dragostei. Ce s-a întâmplat în viețile noastre nu va fi identic cu viețile celor ce au pus întrebările. Dar vă garantez că vor fi câteva similarități care îi vor determina pe amândoi să iasă din zona lor de confort și să meargă în zone în care înalta și sfânta chemare plină de milă a Răscumpărătorului nostru prinde putere. Și ceva care a fost o sursă de dispută sau cel puțin descurajare, are prin aceasta potențialul de a construi cu adevărat o înțelegere mutuală mai profundă și un simț mai profund a faptului că sunt aliați în această luptă foarte dificilă de a trăi viața onorabil într-o lume decăzută ca oameni păcătoși care sunt răscumpărați și transformați în oameni în imaginea lui Isus.