Ce este în neregulă cu abordarea terapeutică a consilierii?

Pe scurt, termenul „terapeutic” împrumută o metaforă minunată din medicină – „vindecare” – însă o tratează ca pe o realitate literală. Desigur, atunci când ești vindecat de cancer, de gripă sau de un picior rupt, acea vindecare este literală. Ceva rău ți se întâmplă. În mod esențial, ești pasiv, doar o victimă asupra căreia se acționează prin forțe străine de identitatea ta și de responsabilitatea ta ca agent moral. Ești un „pacient”. Ajungi să „ai” sau să „suferi de” vreo boală sau disfuncție. Prin vindecare, corpul tău este restaurat, iar lucrul acesta este de dorit.

Însă consilierea tratează o altfel de problemă. Bineînțeles, uneori există un context medical în cadrul căruia se desfășoară problemele ce țin de consiliere. Consilierea s-ar putea să se ocupe de disperarea, frica sau regretele tale (de a avea cancer), ori cu faptul că ești ursuz și te plângi atât de mult încât celorlalți le este greu să trăiască cu tine (lucruri care se amplifică atunci când faci gripă sau te simți prost), ori cu alcoolismul tău (care a cauzat acel accident de mașină în care ți-ai rupt piciorul). Consilierea are a face cu tine și cu modul în care tu trăiești și nu este despre ceea ce ai, ceea ce ai luat de la altcineva sau afecțiunea medicală de care suferi. Consilierea s-ar putea să trateze anxietatea pe care o simți în contexte sociale, atacurile tale de panică, fanteziile despre acea furie criminală, consumul de droguri, folosirea greșită a mâncării sau imoralitatea sexuală. E posibil ca acele sentimente, comportamente și gânduri să fi devenit stilul tău de viață după ce un molestator sexual a păcătuit împotriva ta, însă consilierea nu este în esență despre „abuzarea ta”. Aceea este o problemă socială sau penală așa cum cancerul este o problemă medicală. O consiliere înțeleaptă acordă atenție sporită acestor circumstanțe, însă în final se concentrează pe modul în care ai reacționat la faptul că ai fost abuzat.

Consilierea se poate ocupa de comportamentele problemă precum izbucnirile de mânie, abuzul de substanțe, lenea, hoția – acele comportamente care te fac să dai de necaz la școală, în tribunal, la serviciu sau în familie. Sau poate trata subtilele reacții puternice față de părinți și frați, surori, față de modul în care ți-ai format greșit o identitate de jucător în cadrul tiparelor perverse ale luptei pentru putere, dragoste, status sau confort ce caracterizează modul particular în care familia tale este păcătoasă și nefericită. Consilierea înțeleaptă te ajută să-ți refaci această identitate, în Cristos, pe măsură ce Dumnezeu îți reînnoiește mintea.

Consilierea noastră poate atinge sentimente de ușoară neliniște cu privire la sensul vieții care au apărut când ai trecut de mijlocul vieții și vezi bătrânețea apropiindu-se. Sau, poate lucra cu orice tip de sentimente problematice, gânduri sau comportamente – indiferent de contextul vieții tale.

Toate lucrurile abordate în consiliere sunt probleme care țin de tine și de modul în care trăiești. Acestea sunt aspecte morale, spirituale, personale, psihologice, emoționale, relaționale, de stil de viață sau de identitate. În esență, nu sunt ca ceva care îți afectează corpul și are nevoie de vindecare¹. Indiferent de modul în care se acționează asupra ta (ceva ce te provoacă, constrânge sau influențează), acestea sunt modurile în care tu acționezi. Tu reacționezi față de lumea din jurul tău și ai un efect asupra ei, în aceeași măsură în care ea te influențează pe tine.

Consilierea are a face inevitabil cu comportamentele, emoțiile, gândurile, motivațiile, valorile, amintirile, viziunea asupra lumii, adicțiile, atitudinile, relațiile, credințele, alegerile și dorințele tale. Atunci când o relație amară și frântă este restaurată, atunci când un om cu gânduri de sinucidere găsește din nou un motiv pentru a trăi, când un imoral se pocăiește și învață să iubească oamenii mai degrabă decât să îi folosească, când o fată timidă pășește cu curaj, ei bine, toate acestea pot fi numite pe bună dreptate „vindecare” – ca și o metaforă. Însă, ca să vorbim biblic, lucrurile rele au ieșit din inima ta. Spre deosebire de un pacient cu cancer, tu ești, în esență, responsabil. Față de cineva care are gripă, tu ești ca un actor – cel care face, gândește, alege, dorește, reacționează. Spre deosebire de recuperarea după un picior luxat, pe măsură ce îți schimbi modul de viață ești transformat într-o persoană bună, care duce, de asemenea, o viață mai bună. Există o schimbare a identității tale, a dorințelor care te conduc, a stilului de viață și nu a fizicului tău.

Tot așa vorbește Biblia despre vindecare ca metaforă. Când Isus spune că este un doctor pentru cei bolnavi, El adaugă: „nu am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși”. Se referă la cei bolnavi din punct de vedere moral, la cei desfigurați din punct de vedere psihologic și spiritual, oameni ale căror relații și identități sunt total diforme. El se referă la aspecte de consiliere. Pocăința (metanoia) este transformarea a tot ce ești și a tot ce faci din interior spre exterior.

Însă abordarea terapeutică a consilierii – ca principiu, ca imagine de sine în profesie, ca propagandă, ca angajament strict teoretic, ca tipuri de diagnostic – tratează aceste aspecte morale ale umanității noastre de parcă ar fi în esență același lucru cu o boală fizică. Se ocupă cu exact aceleași probleme omenești, pe care le abordează consilierea pastorală înțeleaptă, însă le definește total eronat și, ca urmare, interpretează greșit soluțiile, tratează nepotrivit problema și sfătuiește eronat oamenii.

În practică, abordarea terapeutică merge rar până la capăt în a susține statutul tău de victimă. Creația lui Dumnezeu, providența și harul limitează în mod normal nivelul până la care o viziunea falsă își poate pune amprenta asupra realității. Însă logica de bază a terapeuticului este aceasta: problemele tale personale provin din efectele acțiunilor celor din jur. Până la cele mai adânci niveluri de cauzalitate, ești văzut ca fiind pasiv, o victimă a forțelor determinatoare care acționează în afara acțiunilor tale morale și în afara responsabilității tale. De ce ești tu așa cum ești? De ce faci lucrurile pe care le faci? Științele sociale moderne au votat în mod decisiv în favoarea cauzelor ce determină dezvoltarea: natura și/sau îngrijirea, genetica și/sau educația, hormonii și/sau istoria familiei, corpul tău și/sau societatea. Nicio versiune a ta nu este responsabilă pentru ce faci. Ești un produs al unor forțe străine. Angajamentul ideologic al științelor sociale seculare de a nutri cauzalitate te motivează prin efectele pe care le are asupra ta. Abordările terapeutice din sfera consilierii constituie multele ramificații ale acestui mod de gândire.

După cum am mai spus, aspectul terapeutic rar poate fi consistent (cu excepția cazului în care este o abordare medical-biologică radicală și toată energia se concentrează pe a schimba corpul fizic; singura altă abordare consistentă ar fi ca totul să se concentreze pe schimbarea societății). Să vă dau două exemple de inconsistență. În primul rând, cele mai clasice teorii ale personalității și școlile de psihoterapie prezintă o formă de determinism datorat naturii/creșterii care este emblema viziunii terapeutice. Persoanele care ți-au purtat de grijă nu ți-au împlinit nevoile psihologice; instinctele tale înnăscute există în conflict continuu; societatea ți-a condiționat motivațiile așa încât să te comporți într-un mod neproductiv și nesatisfăcător; ai fost traumatizat de abuz sexual, rasism sau violență; suferi de boala alcoolismului sau de OCD (tulburare obsesiv-compulsivă), și așa mai departe.

Însă au existat întotdeauna și alte abordări populare ale consilierii care văd oamenii ca factor responsabil: terapia existențială, terapia realității, logo terapie, terapia rațional-emotivă, terapia cognitiv-comportamentală, consilierea filozofică, Dr. Laura, Dr. Phil. Strict vorbind, toate acestea nici nu ar trebui să se numească „terapii”. Ele sunt mai degrabă sisteme moralizatoare care te învață filozofiile practice ale vieții. Cele mai multe dintre ele înclină către versiuni ale filozofiei stoice. Ele recomandă celor pe care îi sfătuiesc să preia controlul și să își asume responsabilitatea pentru propriile credințe și alegeri. Remarcați, totuși, că chiar și cu aceste „terapii” ale responsabilității, în final trebuie să fii responsabil față de tine însuți și nu față de Dumnezeu. În cele din urmă, încrederea ta este în tine însuți, nu în Cristos. Neprihănirea ta este dreptul tău din naștere și propria ta realizare („În adâncul tău, ești OK”). Neprihănirea ta nu este văzută ca un dar din partea Altuia care a venit să moară pentru tine și care singur este vrednic.

În al doilea rând, chiar și cu cele mai „terapeutice” și deterministe teorii/terapii vei întâlni în mod repetat ciudata noțiune care spune că tu nu ești responsabil de problemele tale – după cum am văzut, responsabilitatea revine creșterii, geneticii, traumelor sau nevoilor neîmplinite – dar tu ești responsabil ca să te faci bine! Nu ești învinovățit pentru lucrurile rele ce țin de persoana ta, dar ești apreciat pentru cele bune. Nu tu ai fost cauza a ceea ce este greșit; tu produci ceea ce se repară. Nicio formă de consiliere nu poate acționa pe termen lung decât dacă are în vedere măcar un fel de responsabilitate a omului.

Însă această analiză matematică specifică a responsabilității umane reușește să prezinte o logică minunat de eficientă. Ea amplifică neprihănirea de sine adânc înrădăcinată a păcătosului. Menține propria noastră reprimare a cunoașterii lui Dumnezeu și eradică nevoia noastră radicală după ajutorul altcuiva (din afara propriei persoane).

Toate aceste modele de consiliere seculară, fie ele terapeutice sau stoice în logica lor de bază, se unesc în a te chema la o responsabilitate care este doar față de propria persoană. Ele proclamă și validează nevoia fundamentală de încredere în sine: binecuvântat este omul care se încrede în omenire (ca să inversăm Ieremia 17:5). Ele fac front comun în a suprima în mod sistematic conștientizarea responsabilității pe care o ai față de Dumnezeu și nevoia ta fundamentală de a te încrede în invazia salvatoare a lui Cristos cu privire la starea ta. La finalul zilei, ele se unesc să proclame: „Toate răspunsurile la problemele omului se găsesc în noi înșine. Progresele științelor medicale, resursele neexplorate ale fiecărui sufletul uman și efectele hrănitoare ale unor relații interpersonale de calitate ne vor salva de orice ar fi în neregulă cu noi”. O problemă strict bio-psiho-socială are, prin definiție o soluție strict bio-psiho-socială. Dacă nu avem nici o problemă cu Dumnezeu atunci nu ne trebuie nimic de la Dumnezeu pentru a rezolva acea problemă.

Care e idee principală cu privire la abordarea terapeutică a consilierii? O dedicare ideologică spre pasivitate (cu privire la repartizarea cauzei) și spre încrederea omenească în propriul sine (cu privire la căutarea leacului) ilustrează faptul că problemele tale personale și interpersonale nu pot fi niciodată răutăți izvorâte din inima ta înșelătoare și schimbătoare. Ca urmare, ele nu pot fi păcate împotriva lui Dumnezeu. Așadar, nu ai nevoie de iertarea unui Salvator care să te răscumpere, și nici de prezența și puterea permanentă a Păstorului, care să te transforme.

În concluzie, consilierea unui creștin trebuie să ofere o alternativă de neclintit variantei terapeutice.

¹ Se întâmplă că ne aflăm într-o fereastră istorică, 1995-2004, în care moftul curent este încercarea de a biologiza/medicaliza tot ce ține de comportament. Și aceasta va trece. Esența umanității noastre se va opune întotdeauna reducționismului materialist.

Translated with permission from the Association of Certified Biblical Counselors (ACBC). Translation quality is the responsibility of the translator.

Copyright © 2020 Association of Certified Biblical Counselors. All rights reserved. Reproduction, distribution, or translation without the prior written permission of ACBC is prohibited.