Adicțiile și idolatria

„Vreau” – adicțiile încep aici. Apoi, cu pași mici, dorința devine nevoie. Nu există o definiție unanim recunoscută a adicțiilor, dar cele mai multe dintre definițiile propuse împărtășesc un nucleu comun. Adicțiile sunt căutări compulsive după un obiect dorit sau o stare a minții, care sunt în general insensibile față de consecințele dăunătoare inevitable ale acestor căutări compulsive. Cele mai multe dintre definiții includ de asemenea modul în care comportamentele adictive modifică tiparele de fond ale creierului.

Fiecare cădere în adicție este unică. Sunt mii de moduri de a cădea în această robie. Cu toate acestea, există observații generale care ne pot ajuta să înțelegem și să fim persoane care să ajutăm cu mai multă pricepere pe cei care au adicții.

Persoanele cu adicții urmăresc de obicei o experiență fizică alterată – cu cât mai rapidă și mai intensă, cu atât mai bine. Așadar, stimulantele, cocaina, narcoticele, opioidele, sedativele și alcoolul sunt substanțe populare. Mâncarea – în special „mâncarea reconfortantă” – este și ea pe listă, dar nu are eficiența sau intensitatea substanțelor prescrise sau ilegale.

Sexul produce una din cele mai potente experiențe senzoriale. Ca urmare, a fost căutat de-a lungul întregii istorii umane și a condus la multe tragedii, atât pentru cei care suferă de adicție, cât și pentru cei care-i iubesc. Întrucât este ușor accesibil în persoană, în format tipărit și în format digital, toate lucrurile care țin de sex vor rămâne tentații proeminente în adicții.

Rețelele sociale și jocurile video au devenit abia recent direcții ale dorințelor, dar ele pot fi atât de consumatoare încât școlile primare deja au început să sponsorizeze săptămâni în care copiii renunță voluntar la tot timpul petrecut în fața ecranelor. Rețelele sociale au putere prin intermediul promisiunilor lor de conectare socială și de a fi „înăuntru” mai degrabă decât „în afară”. Jocurile video oferă un grad de putere socială și o oportunitate de a petrece timp într-un univers alternativ. Atât rețelele sociale, cât și jocurile video, aduc stimuli neurologici la nivelul creierului care depășesc orice ar putea fi experimentat într-o conversație obișnuită sau printr-o carte bună.

Deși inima umană neînfrânată întotdeauna strigă „Vreau” și „Vreau mai mult”, adicțiile sunt mai proeminente în anumite culturi față de altele. Ca să maximizeze potențialul nostru adictiv ca ființe umane, o cultură ar trebui să includă un accent pe libertatea individuală și pe indulgența față de sine, iar substanțele adictive cele mai comune trebuie să fie accesibile cu ușurință. Timpul liber este un plus. În astfel de contexte, adicțiile vor se vor multiplica.

Acestea sunt observații generale care sunt bine cunoscute și care nu depind de revelația specială. Există însă alte observații care sunt disponibile doar prin lentilele Scripturii.

Cea mai esențială înțelegere pe care ne-o oferă Scriptura privind adicțiile este că adicțiile sunt despre Dumnezeu. Substanțele adictive devin „adăpostul și puterea noastră, un mare ajutor care nu lipsește în necazuri” (Ps. 46:1). Deși este un lucru obișnuit ca discuțiile despre adicții să se întoarcă spre spiritualitate, asemenea discuții nu vorbesc de obicei despre încrederea în singurul Dumnezeu adevărat și rareori reflectă faptul că deciziile adictive sunt despre Dumnezeu. Deși literatura populară despre adicții identifică aspectul corectării, ea niciodată nu identifică nevoia de pocăință înaintea Domnului.

Natura îndreptată către Dumnezeu a adicțiilor este împachetată cu grijă în relatările biblice ale idolatriei. Aici vei găsi dorințe umane rătăcite și mult mai multe aspecte.

În primul rând, circumstanțele contează în idolatrie (adicții). Relatarea influentă este cea a exodului din Egipt. Inima omului este, ca să folosim imaginea lui John Calvin, o fabrică perpetuă de idoli care nu are nevoie de încurajare pentru a-și face munca. Însă momentele de nesiguranță și încercare oferă focul ideal. Cu alte cuvinte, putem de obicei identifica încercări și ispite care preced idolatria flagrantă. În pustie, poporul avea mâncare și apă în cantități limitate, avea perspectiva morții tuturor și avea un popor care era izolat pe un munte cu Dumnezeu și care nu putea fi contactat. Un astfel de context a fost favorabil pentru ca israeliții să comită idolatrie.

Cel mai frecvent întâlnit între încercările și ispitele identificate în adicțiile moderne este faptul că unii oameni au o predilecție pentru adicții, iar această predilecție se amestecă apoi cu însăși adicția. Scriptura nu se opune acestei idei, în mod special dacă această predilecție este considerată doar având o contribuție și nu ca fiind o cauză irezistibilă. Dar, așa cum ne-am aștepta, Scriptura adaugă mai multe aspecte.

Scriptura adaugă „lumea” ca o altă influență asupra adicțiilor. Aceasta include moduri în care cultura, prietenii, media, profesorii sau părinții pot contribui la adicții. Gândiți-vă, de exeplu, la cei care cresc într-un cartier unde cei mai respectați oameni sunt traficanții de droguri. Sau gândiți-vă la influența unui cămin în care pornografia este disponibilă și acceptabilă. Acestea sunt ispite care depășesc capacitățile de împotrivire a celor mai mulți oameni. Cu toate acestea, mai frecvent, puterea lumii nu ne apucă de gât. În schimb, ea își exercită influența prin conversații de zi cu zi care sugerează că viața bună se găsește atunci când ne urmăm dorințele.

Scriptura include de asemenea greutățile vieții ca pe o încurajare pentru adicții, iar aici ne apropiem în mod special de relatarea din pustie. Viața este grea și plină de probleme. Aproape fiecare moment este o reamintire a faptului că ceva este în neregulă în lumea noastră. Ca răspuns, căutăm eliberare. Singurile locuri posibile pentru refugiu sunt fie în Dumnezeu Însuși, fie în ceva din creația Lui. Adicțiile se întorc spre creație în detrimentul Creatorului.

Când vă gândiți la aceste greutăți atunci când îngrijiți o persoană cu adicții, veți descoperi adesea victimizare, respingere, rușine și atât de multă tristețe. Converstațiile voastre, ca urmare, ar putea fi mai mult despre mângâierea și afecțiunea pe care le oferă Dumnezeu celor în nevoie și mai puțin despre relația cu substanța adictivă.

Adicțiile, cel puțin la începutul lor, își au propriile motive. Sunt un mod de a face față vieții – uneori o viață foarte dificilă – pe cont propriu. Consilierii înțelepți ajung să înțeleagă detaliile din povestea unei persoane care au ajutat la provocarea adicției.

În al doilea rând, idolatria (adicția) este despre dorință. Vechiul Testament se concentrează pe o închinare reală la idoli, în timp ce Noul Testament țintește dorințele care stau la baza idolatriei. Se dovedește că noi suntem oameni plini de dorințe, afecțiuni și antipatii. Dorințele noastre pot fi bune sau idolatre, ba chiar naturale. De exemplu, noi trebuie să-L dorim și să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de orice (Deut, 6:5) – și aceasta este cea mai bună dorință. Noi suntem predispuși să dorim ce au alții, ceea ce este o dorință poftitoare și idolatră. Iar poporului lui Dumnezeu i s-a spus că în țara promisă vor putea mânca orice vor dori (Deut. 12:20) – o dorință naturală.

Dorințele idolatre pornesc în mod obișnuit dintr-o sămânță de dorință care este naturală și potrivită atât timp cât este sub control. Aceste dorințe pot fi după finanțe adecvate, sănătate, copii ascultători, acceptare, plăcere, odihnă și dreptate. Ideea cheie oferită de Scriptură este că aceste dorințe normale și chiar bune au o tendință de a crește (Iacov 1:15). Pe măsură ce cresc ca intensitate, ele se luptă cu noi ca un uriaș descătușat care nu poate fi satisfăcut cu aproape nimic (Efes. 4:19; Iacov 4:1). Oricând dorințele noastre sunt îndreptate departe de Dumnezeu, inimile noastre vor rămâne nesatisfăcute și vor dori mai mult.

Această schimbare de focalizare de pe idolii fizici pe dorințele din spatele lor ne aduce imediat în mreaja idolatriei. Înainte de a analiza idolatriile mai ostentative ale drogurilor, sexului și alcoolului, Scriptura ne aduce aminte de idolii de zi cu zi, anume oamenii și banii. Trăim pentru a câștiga respectul și aprobarea altora (Prov. 29:25) și suntem obsedați de venitul personal (Mat. 6:24). Multe dintre idolatriile flagrante se construiesc pe baza acestor două obiecte ale închinării.

Consilierii înțelepți știu că ei înșiși sunt predispuși la dorințe idolatre și că, la fel ca persoanele cu adicții, ei înșiși se află sub această învățătură bogată despre dorință și despre leacul ei.

În al treilea rând, idolatria (adicția) practicată este sclavie și tragedie. În timp, persoanele idolatre preiau din caracteristicile obiectului preaiubit. Ca urmare, persoanele idolatre devin din ce în ce mai goale pe dinăuntru, pe măsură ce imită ceva ce nu are viață; ei mint pentru că urmează ceva ce promite, dar nu poate împlini (Isaia 44:20), iar viața se dezintegrează în tragedie (Prov. 23:29-35). Ce este neclar este sursa puterii obiectului, întrucât acesta este doar o piatră sau un băț. Și totuși, în spatele acestui băț este o lume de domnii și stăpâniri care sunt mână în mână cu diavolul. Aparent, diavolul este încântat să îi fie adusă închinare prin intermediari.

Adicțiile, așadar, sunt o sclavie voluntară. Persoanele cu adicții fac alegeri. Ei dețin controlul. Ei sunt dedicați modului lor de a-și controla viața. Și totuși, ei sunt de asemenea robiți și au pierdut controlul. Sunt biruiți de triumviratul lumii, cărnii și diavolului. Acesta este motivul pentru care experții în adicții nu mai așteaptă ca cineva să ajungă la capătul puterilor înainte de a interveni, pentru că nu există niciun capăt care să aducă vreo claritate sau să-i dea putere unei persoane care nu mai este în control, ci este înrobită.

În al patrulea rând, eliberarea din idolatrie (adicție) a început în lucrarea lui Isus și continuă pe măsură ce ne încredem în El, descoperind marile binecuvântări ale crucii și învierii și primim Duhul lui Isus. Dumnezeu a început să-și cheme poporul să iasă din idolatrie în Eden. Această lucrare, totuși, a devenit neîndoielnică atunci când Isus a mers în pustie în locul nostru și S-a încrezut în Tatăl Său în mijlocul tuturor încercărilor și ispitelor. Apoi, ca înlocuitor fără pată, prin ascultarea Sa activă și pasivă, El a purtat pedeapsa Legii, S-a înălțat ca să ne aducă la Tatăl și ne-a dat acest Duh Sfânt de putere. Acum suntem capabili în Cristos să ne luptăm cu vechii noștri stăpâni și să nu renunțăm în fața inevitabilului. Bătălia pare a avansa cu pași mici, iar atracția vechilor idoli poate fi resimțită mai mult timp decât ne-am dori noi, dar, prin părtășia cu biserica lui Cristos, ne ațintim ochii asupra lui Isus și insistăm pe a-L cunoaște pe El, până când putem spune împreună cu psalmistul: „pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni, ci doar în Tine” (Ps. 73:25), iar prietenii noștri sunt binecuvântați și pot să spună „v-ați întors de la idoli la Dumnezeu, pentru a-I sluji Dumnezeului celui Viu și Adevărat” (1 Tes. 1:9).

Poporul lui Dumnezeu a primit cuvintele lui Dumnezeu. Aceste cuvinte ne deschid ochii ca să putem vedea cum încă ne modelăm idoli de toate felurile, iar aceste cuvinte ne îndreaptă către Isus, pe care putem să-L proclamăm unul altuia, cu răbdare și blândețe, și să-L cunoaștem pe Dumnezeu, care spune adevărul și care dă viață deplină.