„Bine ai venit în lumea reală”: povestea Evangheliei şi povestea ta
În cele din urmă, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva conducerilor, împotriva autorităţilor, împotriva puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor răutăţii din locurile cereşti.
Efeseni 6:10-18
De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi, după ce aţi înfăptuit totul, să rămâneţi în picioare. Aşadar, staţi fermi, având coapsele încinse cu adevărul, fiind îmbrăcaţi cu platoşa dreptăţii şi având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
Pe lângă acestea, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile aprinse ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Rugaţi-vă în orice vreme în Duhul, aducând tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii.
Ai observat cum oamenii devin atenţi când cineva spune o poveste bună? Cei care visează cu ochii deschişi în timpul unei predici, imediat revin pe poteca mesajului. Cei care cască într-o sală de clasă, fac ochii mari cât cepele. Tânăr sau bătrân, poveştile îţi atrag atenţia.
Cele mai populare filme din ultimele două decenii (Stăpânul Inelelor, Matrix, Hobbitul, etc.) spun nişte poveşti epice. Aceste filme captează atenţia noastră, nu doar datorită calităţii firului narativ, ci şi pentru că în el găseşti elemente ale singurei şi adevăratei naraţiuni a Evangheliei. De exemplu, pentru Frodo, adevărata bătălie nu este cu prietenii lui, nici măcar cu dorinţele sale, ci cu întunecatul Lord Sauron. Compară acest laitmotiv cu Efeseni 6:12, „noi nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui… ci împotriva puterilor acestui veac întunecat.” În Matrix, o frază consacrată este: „Bine-ai venit în lumea reală!” O lume în care oamenii sunt ţinuţi ostatici şi legaţi de forţe malefice, iar ei nici măcar nu ştiu. Din nou, sună foarte paulin.
Naraţiunile sunt importante. Le folosim pentru a înţelege viaţa noastră şi lumea în care trăim. Fiecare cultură şi societate are propria naraţiune definitorie, fie bună, fie rea. De exemplu, socialismul naţional al lui Hitler şi-a creat propria poveste pentru a crea o identitate şi a-şi justifica acţiunile: o naraţiune a unei rase ariene în calitate de entitate rasială supremă. Naraţiunea aceasta nu a fost decât o derivare a altor naraţiuni, cum ar fi muzica lui Wagner, mitologia germană şi filozofia lui Nietzsche.
Familiile şi indivizii au propriile lor naraţiuni definitorii. Fiecare poveste are personaje, intrigă, conflicte, dragoste şi trădare, tragedie şi speranţă. Aceste fire narative devin fundamente ale vieţilor noastre. Ele definesc gândirea, comportamentul şi sentimentele noastre cu privire la noi şi cu privire la alţii. Însă aceste naraţiuni nu sunt deloc statice. Chiar inconştient, le producem pentru a găsi speranţă şi semnificaţie în viaţa noastră. La fel ca Walter Mitty, în scurta poveste scrisă de James Thurber, visăm o lume plină de poveşti în care suntem mai de succes, mai populari, mai iubiţi, mai admiraţi, mai doriţi, mai utili, mai în control, mai sănătoşi, trăind în pace şi confort. Vieţile noastre sunt un conflict de naraţiuni, încercând să se cucerească una pe cealaltă. Care este reală? Care aduce cu adevărat viaţă şi semnificaţie?
Naraţiunile joacă un rol pivotal în universul nostru interior. Fiecare trăim în cadrul unei metanaraţiuni. În Efeseni 6, Pavel ne atrage atenţia asupra unei metanaraţiuni deosebite, firul narativ al Evangheliei. El ne cheamă să trăim prin lentila aceste naraţiuni. Slujirea sa caută să rescrie fiecare lecţie şi fiecare poveste falsă de care ascultătorii lui sunt vrăjiţi. Duhul Sfânt resetează inimi prin această naraţiune.
Te-ai gândit vreodată la acest „război spiritual” ca fiind o naraţiune? Te-ai gândit la ea ca fiind parte din povestea adevărată a Evangheliei? Probabil este ciudat să te gândeşti la Pavel ca la un povestitor. Vechiul Testament conţine poveşti adevărate minunate; evangheliile, la fel. Isus a spus poveşti interesante despre oameni. Dar nu este Pavel cel care a stricat tot farmecul? Nu a aspirat Pavel viaţa din poveştile fascinante ale istoriei binecuvântării, transformându-le într-un monument ezoteric şi sec?
Nu!
Pavel este un povestitor. Nu teologia uscată, academică, constituită din subiecte abstracte formează temelia gândirii lui Pavel, ci adevărata naraţiune a Evangheliei: dinamică, captivantă, încântătoare, transformatoare. Este o poveste adevărată despre ceea ce a făcut Dumnezeu. Despre ceea ce face acum. Este povestea adevărată despre credincioşia lui Dumnezeu faţă de promisiunile Sale, despre dreptatea lui Dumnezeu şi despre mântuirea realizată prin Isus Cristos. Pentru Pavel, această poveste măreaţă este fundalul şi fundaţia a ceea ce spune şi face, a modului în care se relaţionează la alţii şi a modului în care scrie epistole. Naraţiunea Evangheliei este sistemul său de operare. Efeseni 6:10-18 încapsulează multe din laitmotivele acestei naraţiuni. Acesta este nucleul sistemului de operare paulin.
Este important să înţelegi corect Evanghelia şi să nu ratezi părţi din poveste. Dacă înţelegem greşit Evanghelia, ne vom înţelege greşit propria poveste. Nu vom fi în stare să interpretăm corect viaţa, chemarea şi lumea noastră. Gândeşte-te încă odată la Efeseni 6:12, „noi nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui… ci împotriva împotriva duhurilor răutăţii.” Aceasta este o parte importantă a naraţiunii. Suntem într-o luptă împotriva duhurilor răutăţii. Dacă pornim la război, este important să ştim cine este adevăratul duşman. Bătălia nu este, în mod fundamental, împotriva altora, aşa cum deseori credem!
Stăpânul Inelelor este un bun exemplu. Povestea descrie o bătălie epică pentru Unicul Inel a unei puteri inimaginabile. Dar unde se dă adevărata bătălie? Multe personaje se luptă cu propriile dorinţe faţă de Inel. Bilbo, Boromir, Sam, Frodo, Gollum şi alţi sunt frământaţi de propriile dorinţe egoiste. Dar adevărata bătălie nu este între ei, ci este împotriva Lordului întunecat, Sauron şi a lacheilor săi, cum ar fi Saruman.
Ce s-ar întâmpla cu povestea dacă ai elimina puterile malefice care orchestrează războiul împotriva Pământului de Mijloc? Ce s-ar întâmpla cu Stăpânul Inelelor dacă l-ai scoate pe Sauron şi Saruman? Îndepărtează contextul malefic şi povestea se prăbuşeşte. Curajul, provocarea, conflictul, perseveranţa, pericolul, riscul, toate acestea dispar dacă elimini răul. Vei ruina o poveste pe cinste.
Într-un mod similar, Pavel ne oferă rezumatul său personal al naraţiunii Evangheliei în Efeseni 6:10-20. El se asigură că nu ignorăm o parte importantă, ruinând astfel povestea. Dacă eliminăm contextul larg al războiului împotriva duhurilor răutăţii, vom submina firul narativ al Evangheliei, lăsând în picioare nişte personaje dezumflate şi izolate. De fiecare dată când înţelegem greşit povestea, sau uităm de ea, vom arăta cu degetul acuzator înspre altceva (genetică, familia disfuncţională, alegeri greşite, (ne)dezvoltare personală, etc.) Nu te miri că ajungi la soluţii greşite.
La sfârşitul vieţii sale, Ioan Botezătorul L-a întrebat pe Isus: „Tu eşti Cel care urmează să vină sau să aşteptăm pe altul?” Ioan începea să înţeleagă greşit povestea. A înţeles greşit unde se dădea adevărata bătălie. Aceasta nu era împotriva romanilor opresivi sau împotriva lui Irod. Era împotriva forţelor spirituale întunecate ce trebuiau înfrânte prin moarte şi înviere. Noi nu suntem cu nimic mai diferiţi. Fără a înţelege corect naraţiunea, vom interpreta greşit viaţa, chemarea şi lumea noastră.
2. Înţelege fundalul textului din Efeseni 6:10-20
Acest pasaj conţine elemente majore ale istoriei răscumpărării. Pavel foloseşte o metaforă, „toată armura lui Dumnezeu”, pentru a ne spune ceva despre Evanghelie. Dar aici vorbeşte despre armura lui Dumnezeu, nu armura noastră. De multe ori pasajul acesta este răsucit. Îl transformăm într-o istorie despre armura noastră. Povestea ne are pe noi în centru (credinţa, dreptatea noastră, până când, la fel ca David în armura lui Saul, nici nu poţi să te mişti, darămite să te mai lupţi). Pavel însă nu accentuează armura noastră. Iată fundalul vechi testamentar al acestui pasaj:
- El te va acoperi cu penele Sale, iar tu te vei adăposti sub aripile Lui. Credincioşia Lui este scut şi zid protector. (Ps. 91:4)
- Doamne, ascultă-mi rugăciunea! Ia aminte la cererile mele! În credincioşia şi dreptatea Ta, răspunde-mi! (Ps. 143:1)
- Dreptatea va fi brâul coapselor Sale şi credincioşia – cingătoarea cu care va fi încins. (Isaia 11:5)
- S-a îmbrăcat cu dreptatea precum cu o platoşă şi Şi-a pus pe cap coiful mântuirii; S-a îmbrăcat cu hainele răzbunării şi S-a înfăşurat cu râvna precum cu o mantie. (Isaia 59:17)
Da, există puteri malefice. Dar Dumnezeu poartă propria Sa armură: credincioşia, dreptatea şi mântuirea Sa. Dumnezeu a fost credincios faţă de poporul Său şi va continua să nu dezamăgească. Dumnezeu va îndrepta lumea. Dumnezeu te va proteja. Dumnezeu vine în mijlocul bătăliei.
Dumnezeu ne cheamă să luăm Cuvântul Său, povestea Evangheliei, şi centrează vieţile noastre în ea. Când Pavel ne spune să ridicăm Cuvântul lui Dumnezeu în mâinile noastre, nu se referă neapărat la Biblia fizică în mâna noastră fizică. Majoritatea Noului Testament nici nu era scris când Pavel nota aceste lucruri. Cuvântul adevărului, pentru Pavel în firul narativ al Evangheliei, este mesajul răscumpărării pe care Scriptura îl prezintă. Gândeşte-te la cuvintele lui Pavel: „În El şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului, – Evanghelia mântuirii voastre –, şi aţi crezut în El, aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt Cel promis” (Efes. 1:13).
Pentru a câştiga această bătălie, trebuie să ne reorientăm viaţa în jurul acestui mesaj. Asta nu înseamnă că vei spune: „Iată armele mele: credinţa mea, dreptatea mea, Biblia mea, versetele memorate” şi să porneşti ca un Călăreţ Singuratic la luptă. Mai degrabă, Pavel te cheamă să-ţi clădeşti viaţa pe şi în jurul a cine este Dumnezeu şi ce face El. Puterea ta stă în Domnul şi în puterea Sa. Îţi însuşeşti povestea Evangheliei, ea devenind viaţa ta.
Ce înseamnă toate acestea în mod practic? Purtăm această luptă legând povestea Evangheliei în moduri specifice de povestea vieţii noastre. Această legătură este vitală. Astăzi, există un mare accent în cercurile creştine pe modul în care fiecare parte a Scripturii arată înspre Isus. Acest accent este foarte important. Dar dacă rămânem doar la atât, pierdem elementul esenţial ce se adresează vieţii creştine. Acel element esenţial este legătura dintre această povestea adevărată a lui Isus şi povestea vieţii noastre.
Legătura dintre povestea Evangheliei şi povestea vieţii noastre este parte esenţială a predicării, a consilierii şi a ucenicizării. Un consilier întotdeauna va spune (nu exact în aceste cuvinte), „spune-mi povestea ta. Povesteşte-mi viaţa ta. Ce fel de poveşti ai inventat? Ce poveşti false te-au înşelat?” O astfel de strângere de informaţii, o astfel de cunoaştere scoate la iveală realităţi şi minciuni pe care ni le repetăm.
Cum facem această legătură? Pavel vorbeşte clar în acest pasaj despre a rămâne în picioare în ziua cea rea. Asta poate vorbi despre ziua finală a răului când Cristos vine, dar se aplică şi la aceste zile rele ale veacului prezent. La fel de bine poate vorbi şi despre anumite zile rele din viaţa fiecăruia dintre noi. Iată câteva exemple care apar deseori în consilierea altora.
Adu-ţi aminte de momentele în care Satan ne atacă cu întrebări ce provoacă înţelegerea noastră asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Într-o zi foarte rea, şarpele s-a apropiat de Eva cu întrebări şi a pus la încercare înţelegerea ei cu privire la ce i-a spus Dumnezeu. Satan a pus la îndoială tocmai lucrurile despre care noi am vorbit. Mincinosului îi place mult să pună sub semnul întrebării dreptatea, credincioşia şi bunătatea lui Dumnezeu. El nu neagă existenţa Lui, ci doar spune: „Hai să vorbim puţin. Cred că nu ai înţeles bine. Ai înţeles greşit povestea. Stai să-ţi spun o altă poveste, una în care tu eşti vedeta, personajul principal.”
Adam şi Eva au falimentat în a crede povestea adevărată despre bunătatea, credincioşia şi dreptatea lui Dumnezeu. Nu au trăit în lumina a ceea ce era adevărat. Întrebări asemănătoare întâlnim şi noi. Ce facem cu ele?
Dumnezeu spune: | Satan întreabă: |
---|---|
Tu eşti copilul meu. | Eşti sigur? (nu te comporţi ca atare) |
Te-am declarat drept. | Nu vezi că relaţia dintre tine şi Dumnezeu nu este bună? (nu arată deloc aşa). |
Isus a murit pentru tine. | De unde ştii? (de ce ar muri cineva pentru tine?) |
Voi îndrepta toate nedreptăţile. | Ai vreo dovadă? (Dumnezeu te minte) |
Nicio ispită nu va fi prea mare. | Nu ţi-ai dori să _________? (este prea mare ispita) |
Te iubesc. | Te simţi iubit? (Dumnezeu te-a uitat) |
Eşti iertat. | Te simţi iertat? (eşti un dezastru, iar ai căzut) |
Mă voi îngriji de tine. | Atunci de ce ai atâtea probleme? |
Când ne luptăm cu astfel de probleme, Dumnezeu ne cheamă să trăim în lumina adevărului. Ne cheamă să luăm armura Sa: credincioşia, bunătatea, dreptatea, mântuirea Sa. În naraţiunea Evangheliei înţelegem că suntem copiii Lui, preaiubiţi, acceptaţi, socotiţi drepţi şi iertaţi. El având cu adevărat grijă de noi.
Lupta cu întrebările ne duce cu gândul la perioadele grele şi dureroase când aruncăm aceste întrebări direct spre Dumnezeu. O altă zi rea a fost cea în care Satan a venit la Iov şi a vărsat un torent de minciuni, moarte, mizerie şi distrugere.
Suferinţa vine la pachet cu ispite extrem de grele. Apar alte întrebări: „Eu nu merit asta. De ce eu? De ce acum? Ce vrea să facă Dumnezeu? Nu voi rezista.” Iar în tot acest timp, Satan şopteşte: „Lui Dumnezeu nu-i pasă de tine. Nu este bun şi nu te iubeşte. Nu este drept, credincios, spune minciuni. Dacă ar fi fost aşa, te-ar fi scutit!”
O astfel de bătălie necesită credinţa ta. Dar credinţa ta nu este centrală. Credincioşia, bunătatea, dreptatea şi puterea lui Dumnezeu sunt cele în care o credinţă cât un bob de muştar se încrede.
Ce faci în acele momente? În Efeseni 6, Pavel spune: întăriţi-vă… îmbrăcaţi… luaţi… staţi fermi… în Evanghelie. Sau în Romani 8:18, suferinţa din prezent nu se compară cu ceea ce va veni: recunoaşte acest lucru. Sau în Romani 4:21, Avraam a fost convins pe deplin că ceea ce Dumnezeu a promis, va împlini. A fost absolut convins că Dumnezeu rămâne credincios.
Desigur, o astfel de bătălie necesită credinţa ta. Dar credinţa ta nu este centrală. Credincioşia, bunătatea, dreptatea şi puterea lui Dumnezeu sunt cele în care o credinţă cât un bob de muştar se încrede. Accentul nu cade pe credinţa ta, ci pe a te lega de Cel ce este credincios.
Suferinţa deseori duce la izbunciri de mânie, iar mânia creează mai multă suferinţă. O altă zi rea pentru tine şi oamenii din jur este aceea în care ai explodat în mijlocul familiei sau prietenilor tăi. De ce suntem atât de mânioşi? De ce izbucnim aşa de uşor? Cum de, într-o nanosecundă, lucrurile escaladează aşa de mult? Ne mâniem atunci când inima noastră se îndepărtează de adevărul Evagnheliei şi credem alte lucruri ca fiind adevărate.
Mânia este ca o explozie nucleară care împrăştie unde radioactive, lovind şi îmbolnăvind pe toţi din jur. Începe atunci când tu trăieşti în lumina unei poveşti inventate de tine, o poveste ce te are pe tine în centru, acolo unde tu trăieşti liniştit, în control, având stabilitate financiară. Sau poate este o poveste în care tu ai copiii perfecţi, un partener atractiv, un şef liniştit şi vacanţe uimitoare. Cineva sau ceva îţi taie calea şi-ţi spulberă iluziile. Te mânii pentru că trăieşti într-o poveste greşită.
În fiecare zi inima noastră doreşte să creeze o poveste diferită, una care se învârte în jurul nostru. Chemarea lui Pavel în Efeseni 6 este relevantă în fiecare zi şi în fiecare moment. Suntem chemaţi să trăim în lumina acestei poveşti adevărate a Evangheliei, zilnic, şi la fel ca evreii din pustiu, să strângem zilnic această mană. Priveşte la Cristos, adevărata pâine din Cer. Nu poţi trăi pe baza credinţei de ieri sau a experienţelor de acum 10 ani.
Dumnezeu este războinicul ce poartă platoşa dreptăţii. El va îndrepta lumea aceasta. Aici suntem incluşi şi noi. Dacă aparţii lui Isus, ai o nouă identitate, o nouă imagine, un nou statut şi o nouă reputaţie. Ai fost îndreptăţit în relaţie cu Dumnezeu. Aceasta este parte din naraţiunea Evangheliei. Când uiţi această parte, întotdeauna vei inventa şi vei adăuga la povestea vieţii tale, pentru a-ţi îmbunătăţii reputaţia şi imaginea în faţa altora.
Nu ţi s-a întâmplat ca unele evenimente din viaţa ta să îţi fie distorsionate de memoria şi inima ta astfel încât, deşi tu erai personajul negativ, în timp toţi ceilalţi devin antagoniștii, iar tu eşti eroul? Când nu trăim în lumina naraţiunii Evangheliei, uităm că Dumnezeu ne-a îndreptăţit. Încep să creez poveşti şi cadre în care să mă auto-îndreptăţesc.
De obicei într-o bătălie eviţi un singur lucru: să mori. Dar acesta este un război unde tu şi cu mine suntem chemaţi să murim în multe feluri.
Pentru a te lupta cu această probleme este nevoie de moarte. Moarte faţă de tine însuţi. De obicei într-o bătălie eviţi un singur lucru: să mori. Dar acesta este un război unde tu şi cu mine suntem chemaţi să murim în multe feluri. Trebuie să murim faţă de reconstruirea reputaţiei noastre, faţa de poveştile pe care noi le inventăm, faţă de ficţiunea pe care o credem. A te centra pe Dumnezeu şi pe Evanghelie implică o moarte dureroasă faţă de toate dorinţele, fricile şi visele lipsite de credinţă.
Pavel încheie acest pasaj printr-o chemare la rugăciune. Prin rugăciune ne centrăm pe firul narativ al Evangheliei. Aşa ne conectăm la ceea ce Dumnezeu face în această lume.
Poate că te îngrijorezi cu privire la un lucru: mintea ta aleargă în toate direcţiile, inima ta bate cu viteză. Dar când te rogi, aceste sentimente şi gânduri se risipesc. Pe măsură ce te rogi, îţi reorientezi viaţa în jurul Evangheliei. Ţi-ai amintit. Ai recunoscut. Te-ai înarmat. Duhul lucrează în viaţa ta. La fel se întâmplă şi în mijlocul închinării. Ajungi la întâlnirea bisericii vraiște. Dar pe măsură ce te rogi şi cânţi, te focalizezi pe Isus. Fricile, îngrijorările şi frământările încep să-şi piardă din strânsoare şi intensitate.
Rugăciunea nu doar că te centrează pe Dumnezeu, ci te leagă de lucrarea pe care El o face în lume. Cu cât te prinde mai mult firul narativ al istoriei lui Isus, cu atât mai mult te vei ruga, cu atât mai mult vei înţelege ceea ce Dumnezeu face, care este pasiunea Sa şi planul Său cu lumea aceasta. Noi suntem parte din lucrarea de reînnoire a lui Dumnezeu. Putem să ne asumăm riscuri în lumea aceasta, ştiind că facem parte dintr-o poveste mai amplă, o poveste adevărată care ne întrece pe noi şi este mai importantă decât confortul şi siguranţa personală. Povestea adevărată a Evangheliei ne include şi pe noi, dar este mult mai largă: are de-a face cu o restaurare generală. A fi conştient că eşti parte din aşa ceva, în mod automat, ne leagă unul de celălalt, ne leagă de acestă lume la pachet cu nevoile, suferinţa şi păcatul din ea. Povestea aceasta nu a ajuns la sfârşit. Cu fiecare pagină întoarsă, în fiecare zi rea în care ne îmbrăcăm cu armura lui Dumnezeu, povestea devine mai interesantă, mai intensă, mai frumoasă, mai transformatoare, toate acestea mai mult decât ne-am imaginat.