Diferențele majore dintre Consilierea biblică și Consilierea creștină

Sunt creștini care cred că Biblia nu ar avea în vedere unele dintre problemele actuale ale societății. Aceștia se văd nevoiți, spun ei, să se adreseze perspectivelor seculare, în principal psihologiei, pentru soluționarea sferelor neatinse de pasajele și conceptele Scripturii. De-a lungul ultimilor ani aceștia au primit eticheta de consilieri creștini sau integraționiști sau de psihologi creștini.

Părerea personală a directorului de proiect este că decizia da a adera la tabără consilierilor creștini este una pur teologică. Există diverse domenii în care cele două perspective, cea biblică și cea creștină, convin. (1) ambele pot fi conservatoare; (2) ambelor le pasă de cei care suferă; (3) ambele afirmă cercetarea practică a psihologiei și aspectele eronate ale teoriei acesteia; (4) ambele consideră că unele probleme sunt fiziologice și nu necesită consiliere.

În articolul de față nu vor fi discutate asemănările, ci diferențele dintre cele două. Cine privește într-un mod superficial la cele două va fi tentat a spune că nu sunt distincții între cele două modele, însă deosebirile sunt profunde atât în practică, cât și în teorie.

Care sunt câteva dintre sferele esențiale în care cele două se diferențiază?

A. Perspectiva despre Dumnezeu

Sunt multe aspecte cu privire la Dumnezeu pe care integraționiștii le ignoră. Unele dintre cele mai întâlnite sunt: suveranitatea lui Dumnezeu și problema răului, sfințenia și dreptatea Lui, autoritatea și puterea Lui de a face orice. Adesea influențați de o antropologie greșită, aspect la care se va face referire, mișcarea psihologilor creștini ajung să aibă o imagine greșită și despre Dumnezeu. Când teologia despre Dumnezeu ajunge să fie formulată după cea a omului problemele care iau naștere sunt adesea serioase. Una dintre temele preferate ale consilierilor creștini este cea a dragostei paterne a lui Dumnezeu, însă de cele mai multe ori ajunge să fie privită într-o lumină cu totul detașată de imaginea biblică a lui Dumnezeu. Dragostea pe care o prezintă ei devine dragostea pozitivă necondiționată a Marelui Consilier din nori, care sună în multe feluri asemenea viziunii teologiei liberale. Consilierea biblică urmărește termenii Bibliei și caută să prezinte și să le ofere celor cărora se adresează dragostea adevărată a lui Dumnezeu, aceea care confruntă păcatul și produce ascultare (conform epistolei lui Ioan).

B. Perspectiva despre om

Aproape orice consilier sau psiholog creștin dezvoltă o anumită teorie cu privire la nevoi. Deși ele prezintă nuanțe diferite în esență toate sunt centrate în om. Nevoia încrederii de sine (în engleză și acceptat adesea și în contextul românesc: self-esteem), nevoia dragostei și acceptării și nevoia de semnificație, par, să domine toate mișcările de consilieri integraționiste. Ei afirmă că dacă aceste nevoi ar fi împlinite atunci oamenii ar fi fericiți, buni unii cu alții, ba chiar morali, dacă nu, în schimb, vor fi răi, imorali, răzbunători și plini de ură. Teoriile acestea nu sunt în nici un fel diferit de cele seculare. Biblia se opune într-un mod evident unor astfel de concepte. Inima omului nu poate produce dorințe și intenții bune (Efes 2:3; Iac 1:14-16), decât atunci când este regenerată de Dumnezeu, iar ca rezultat credințele și dorințele păcătoase schimbate cu unele duhovnicești și plăcute lui Dumnezeu. Nevoia omului este după pocăință, după iertare, după căutarea feței lui Dumnezeu și a glorificării Acestuia. De aceea a fost creat. Lui Dumnezeu i se cuvinte acest loc de cinste, nu omului.

C. Perspectiva despre Scriptură

Majoritatea creștinilor psihologi văd Biblia doar ca pe un manual de meditație, în timp ce toate teoriile și metodele sistemului lor de consiliere provin din ansamblu corupt al psihologiei. Este revoltător că mulți dintre ei „servesc” din Scriptură doar lucrurile care se potrivesc teoriilor și tehnicilor lor. Chiar și atunci când sunt citate texte din Scriptură fie nu există o exegeză coerentă a textului, ci mai degrabă o impunere a propriilor păreri, fie acestea sunt folosite greșit neținându-se cont nici de context și nici de vreo teologie biblică.

Sunt unii psihologi creștini care chiar cred că Biblia nu este relevantă pentru perioada aceasta modernă. Dr. Stan Jones, un psiholog creștin, scria într-unul dintre articolele sale: „Sunt multe subiecte despre care Scriptura nu vorbește – cum funcționează neuronii și cum sintetizează creierul informația matematică sau emoțională, sau despre tipurile de memorie sau despre modalitățile de a înțelege cel mai bine modul trăsăturile personalităților. Pentru că Scriptura și înțelepciunea oferită de biserică prin teologie au lăsat multe zone nesigure în înțelegerea și ajutorarea omenirii, ne apropiem de psihologie așteptând-ne că putem învăța și crește în interacțiunea noastră cu ea.” Sunt mulți precum Dr. Jones care cred că Biblia tace și este absentă din această interacțiune interumană.

Spre deosebire de ei, consilierii biblici studiază cu atenție Scriptura pentru că socotesc că aceasta este sigura sursă comprehensivă și probată pentru a oferi o perspectivă corectă asupra omului și asupra problemelor acestora (2 Tim 3:15-17; 2 Pet 1:14). Consilierea biblică este dedicată dorinței și practicii de a lăsa Cuvântul lui Dumnezeu să vorbească pentru el însuși (2 Tim 2:15).

D. Perspectiva asupra tehnicilor de consiliere

Poziția consilierilor și psihologilor creștini cu privire la acest detaliu este destul de clară. Un exemplul concludent este articolul scris de Mark McMinn în cartea „Integrative Psychotherapy: Toward a Comprehensive Christian Approach” (în limba română, „Psihoterapie integrativă: către o abordare creștină comprehensivă”), a cărui coautor Clark D. Campbell este. El spune, „Ca și analogie, gândiți-vă la sistemul de reglare a temperaturii într-un automobil. La un capăt al butonului de reglare a temperaturii este nivelul de aer fierbinte, iar la celălalt este cel de aer rece. De multe ori se selectează temperatura de la mijloc, mixând aerul fierbinte cu cel rece, pentru un efect dorit. Climatul este mult mai de dorit și adaptabil prin combinarea celor două surse de aer, decât dacă am avea la dispoziție doar un singur tip de aer. În această analogie luăm în considerare două tipuri de surse de informații: psihologia și credința creștină. Până la ce limită vom lăsa «aerul» din ambele sisteme să se amestece pentru a avea un amestec optim? Sau ar trebui să ne încredem doar într-un tip de informații și nu și în celălalt? Interacțiunea… cea mai bună se oferă atunci când sunt îmbinate adevărul din ambele surse.”¹ McMinn este un lider al mișcării consilierilor integraționiști. Însă, întrebarea care se ridică pentru McMinn și prietenii lui este, ce este adevărul? Care este sursa lui? Pentru că la baza psihologiei conceptele despre Dumnezeu și om sunt cu totul eronate. Deci, despre ce adevăr se vorbește? Powlison, în stilul lui caracteristic scria cu privire la această întrebare, „Alte discipline precum istoria, antropologia, literatura, sociologia, psihologia, biologia, afacerile sau științele politicii – pot fi folositoare într-o varietate de moduri secundare…, dar astfel de discipline nu pot oferi un sistem pentru înțelegerea și consilierea oamenilor”. Dacă teoria este greșită, tehnicile, în mod logic, vor fi și ele greșite. Acesta este adevărul indubitabil despre „știința” psihologiei.

Consilierii biblici sunt fideli Bibliei și văd consilierea ca pe o activitate pastorală. Consilierea lor țintește către sfințire și către comunicarea autentică a Scripturilor. Consilierea biblică se conectează la închinare, ucenicizare, predicare, folosirea darurilor, disciplină bisericească și alte aspecte ale trupului lui Cristos într-un mod natural și logic.

¹ Mark R. McMinn și Clark D. Campell, Integrative Psychotherapy: Toward a Comprehensive Christian Approach, cartea a 3-adin seria Christian Association for Psychological Studies Books (IVP Academic, 2017), 23.