Insanitatea nebuniei

În ultima perioadă am parcurs mai multe cărți – unele, bineînțeles, din această sferă a consilierii-psihologiei. Dintre ele, cea care m-a impresionat cel mai mult și care mi-a pătruns la inimă a fost cea a lui Daniel Berger, Insanity of Madness. Defining Mental Illness (în română, o încercare de traducere ar putea fi: Insanitatea nebuniei. Definind bolile mentale). Dr. Berger a scris o întreagă colecție de cinci cărți despre bolile mentale, iar Insanity of Madness este un promo. După cum sugerează și titlul, dr. Berger se aventurează în această lucrare în căutarea unei definiții precise pentru boală mentală. Cum în lumea seculară nu a putut-o găsi, dr. Berger oferă o introducere la teologia biblică a bolilor mentale.

Adesea, când citesc o carte sunt ispitit să sar la paginile de final, așa că voi începe și această recenzie cu ultima frază din concluzia de încheiere a autorului, care redă parțial teza scrierii:

„Oameni caută ajutor pentru diagnosticele de boli mentale primite. Remediul, la fel cum este și cu definirea bolilor mentale, este adesea ascuns în multe speculații și ipoteze fără sfârșit.

Cu toate acestea, remediul este pregătit pentru a vindeca condiția terminală a sufletului; acesta este, pur și simplu, adevărul. Dacă nebunia este încrederea totală în falsitate, atunci sănătatea mentală [notă personală: în engleză sanity¹ vs. insanity] este îmbrățișarea totală a adevărului lui Dumnezeu, care transformă gândirea și comportamentul pe toată perioada vieții cuiva. Recunoașterea acestui adevăr necesită acceptarea faptului că noi toți suntem incurabil de înșelați, intrinsec de imperfecți, incredibil de fragili și pe moarte, și imposibil de a fi restaurați prin instrumente materiale/farmaceutice sau efort uman, dacă nu ținem seama de credința în Cristos. Simplitatea acestei soluții biblice antice indică faptul că trebuie să privim la Dumnezeu cu credință pentru ajutor. Această soluție divină este îmbrățișarea supremă a realității, pentru că pretinde o evaluare onestă a condiției noastre umane defecte și a nevoii noastre de mântuire, și oferă soluția ultimă pentru vindecarea nebuniei sufletului uman.”

Aspecte apreciative generale

Sunt multe aspecte pe care le-am apreciat la această carte, însă ce am prețuit cel mai mult este spiritul umil al autorului. Dr. Berger dovedește că stăpânește arta dialogului și al respectului reciproc. Deși unele dintre citate pe care le redă din autori seculari de referință sunt aproape ireale, Dr. Berger păstrează un spirit de respect și apreciativ față de interlocutori. Sunt multe de notat și de învățat de la această metodologie apologetică iscusită.

Pe lângă aspectul apreciativ menționat anterior care ține mai mult de caracterul autorului, mai sunt două elemente care au născut în mine curiozități. În primul rând, spre rușinea mea de teolog, nu am realizat că există o teologie biblică a demenței atât de bine articulată de cele două testamente. În capitolul doi, Dr. Berger ne oferă un scurt preview al acesteia – pentru că în seria amintită mai devreme alocă spațiu mult mai generos. Apoi, în al doilea rând, de ce sunt atât de multe voci seculare împotriva lucrurilor care par așa de acceptate cultural și social? De ce așa de mulți psihologi dizidenți și de ce așa de mulți contestatari față de sistem, deși într-o anumită măsură fac parte din el?

Structura cărții

Un rezumat laconic al tuturor capitolelor

Cartea este alcătuită din șapte capitole, ultimul – concluzii finale – foarte scurt. Capitolul introductiv începe asemenea tuturor celorlalte șase cu două citate, unul de Allen Frances, iar celălalt de psihiatrul Karl Menninger – „Nu există nicio definiție a tulburării mentale… adică nu o poți defini”, respectiv „A defini boala mentală și sănătatea mentală este o sarcină imposibilă”.

Primul capitol pornește de la scrierea psihiatrului Petteri Pietikäinen despre istoria bolilor mentale și ne redă cursul evenimentelor secolului 19, atunci când expresia nebunie a fost înlocuită cu boală mentală și totodată a luat naștere psihiatria ca ramură medicală. În capitolul acesta citim despre toate încercările eșuate de a oferi o definiție exactă nebuniei sau bolilor mentale. Elementul cel mai incitant din toată această șaradă de încercări în definirea nebuniei este articularea evidentă a normalității umane. „Normalitatea și nebunia nu pot fi despărțite: fie nebunia este văzută ca o deviere de la normal, fie este înțeleasă ca parte a naturii umane” (pag. 12).

În capitolul doi, unde se creionează o definiție a bolilor mentale, un prim popas se face la sfârșitul secolului 18, atunci când societatea încă era străină de psihiatrie. Edward Shorter, unul dintre istoricii care ne-au oferit detalii bogate despre cursul și progresia psihiatriei, povestește cum în vremurile acelea „întunecate” nebunia (demența, după cum era ea numită) și orice altă problemă ce ținea de ființa omului erau chestiuni rezervate teologiei, moralității și filozofiei. Au apus de mult vremurile când APA, undeva pe la mijlocul secolului 20, încă mai recunoștea că sufletul și creierul nu sunt același lucru, iar aspectele ce țin de suflet nu sunt de domeniul medicinei; sau când înțelegea nebunia ca pe o reacție la adversitatea vieții. Ce este surprins în acest capitol și a umplut de uimire pe autorul acestei recenzii sunt săpăturile făcute încă de la începuturi de psihiatri în paginile Scripturii – miturile religioase, în căutarea unei definiții pentru nebunie. Pe rând, toți istoricii, precum Edward Shorter, Roy Porter, Petteri Pietikäinen și Andrew Scull, recunosc aceste demersuri inițiale. De ce? Tocmai pentru că Scriptura ne oferă atât o definiție a nebuniei, cât și soluție pentru ea. Dr. Berger face o scurtă incursiune în această perspectivă biblică așa de prețioasă.

Numele personajului care apare, probabil, cel mai frecvent în acest capitol lung este Kraepelin, tatăl psihiatriei. Sunt foarte multe adevăruri amintite în paginile acestei secțiuni, însă este bizar să observi că multe dintre confuziile verbalizate ale psihiatrilor nu sunt cunoscute de lumea evanghelică biblicistă. Oare de ce a ajuns lumea evanghelică să fie așa de sceptică față de ea însăși și așa de credulă față de cea seculară?² De subliniat că spre finalul acestui capitol regăsim și definiția pe care ne-o oferă Biblia: nebunia este respingerea adevărului, confuzia minții sau orbire spirituală.

Capitolul 3 pare să nu se adreseze celor neinițiați în ale psihiatriei. Această secțiune a cărții este împărțită în trei: termeni interschimbabili pentru nebunie folosiți în psihiatrie, paradigma istorică psihiatrică și tulburări majore psihiatrice. După analizarea pe scurt a câtorva termeni prezenți în limbajul de specialitate precum psihoză, tulburări mentale, manie și halucinații, Dr. Berger îl readuce în discuție pe Emil Kraepelin, cel care a făcut faimoase tipurile variate de boli mentale. Și deși el le vedea mai degrabă ca manifestări distincte ale aceleiași boli, de-a lungul timpului au devenit boli separate. Astăzi, încă se mai dezbate caracterul fie unitar, fie plural al nebuniei. Ideea este că Kraepelin nu a descoperit tipuri de nebunie sau noi boli. Ce a făcut el a fost „să eticheteze și să clasifice diferite tipuri de credință fixă false, în funcție de conținutul, durata și manifestarea lor obișnuită”. În ultima parte a capitolului se iau pe rând tulburările bipolare, schizofrenice și disociative de identitate, depresiile unipolare, tulburările obsesive-compulsive, tulburările de anxietate și somatice și disforia de gen³, dar și comorbitățile. Dr. Berger concluzionează: „Deși DSM-5 pretinde un progres științific, acesta nu a înlocuit definiția biblică pentru nebunie; pur și simplu sugerează o nouă cale de interpretare și de tratare a condiției sufletului înșelat” (pag. 85).

În capitolul de mijloc, patru, autorul pune punctul pe i și arată cum, de-a lungul istoriei, nebunia a reprezentat credințele false acceptate sau negarea realității de către cel diagnosticat. Pentru că atât mintea cât și gândurile sunt imateriale și invizibile, recunoașterea sau diagnosticarea respectivului status mental distructiv a depins de observarea comportamentală și verbală, ceea ce APA etichetează ca și „simptome”. „În ciuda multelor aserțiuni făcute în ultimele decenii, încă nu există evidențe empirice care să dovedească că sufletul sau comportamentele lui observate ar fi chestiuni medicale. Problemele mentale cu siguranță pot crea probleme de sănătate, însă aceste lupte nu au cauze de bază biologice. În contrast cu câmpul medical neurologic care studiază și tratează sistemul nervos, psihiatria există ca și încercare de a adresa credințele false și debilitatea mentală umană lăsându-L la o parte pe Dumnezeu și Cuvântul Lui; este un sistem moral care interpretează comportamentul prin materialism” (pag. 114).

În ultimele două capitole autorul se concentrează pe două elemente majore: adevărul și condiția umană. Pare evident că nu poți defini, determina și nici diagnostica nebunia fără stabilirea adevărului. Dacă adevărul nu este unul obiectiv și exact, în cel fel se poate stabili o definiție a unei condiții de tulburare sau dezechilibru sau de anormalitate? Dar pentru că adevărul este relativ, puterea sau majoritatea decide cine este nebun sau nu. Istoria dovedește că etichetarea cuiva ca și bolnav mental fără a prezenta dovezi morale adevărate obiective despre natura umană este distructiv. Acest fenomen oferă putere conceptului de boală mentală să fie folosit ca un mecanism de control social. Dar în ultima perioada istoria se rescrie, așa că și acest fapt va deveni istorie în sine.

Autorul alege să nu dezvolte multe dintre conceptele dezbătute în aceste capitole, pentru că, așa cum aminteam în primele rânduri, această carte reprezintă promoția pentru o serie viitoare, care astăzi este deja publicată. Cu toate acestea, oferă câteva detalii despre utilitarianism, relativism, conceptul de normalitate și cauzalitate. Ultimele pagini, premergătoare concluziilor generale, abordează normalitatea ființei umane post cădere. Credințele fixe false nu sunt o anormalitate, ci ele sunt parte a experienței umane căzute. Tot așa, tulburările și afecțiunile umane nu sunt boli, ci sunt parte din natura normală a omului căzut în păcat. Din păcate, conceptul bolilor mentale a devenit un mijloc de susține a teoriilor evoluționiste despre om. Atâta timp cât teoreticienii seculari nu ne oferă o definiție precisă și obiectivă a nebuniei, pot continua să propage credințele lor false exacte cu privire la umanitate. Biblia, în contrast, ne oferă o teorie filozofică a normalității și nebuniei. În paginile ei se oferă definiții clare cu privire la adevăr și falsitate, normal și anormal. În același timp, oferă și o soluție obiectivă la natura înșelată, fragilă, imperfectă și fără speranță a omului. Adevărul și calea spre normalitate este Cristos.

Concluzii finale personale

Mi-am achiziționat o parte și din seria care urmează acestei scrieri – Bolile mentale, cu speranța că anul acesta le voi cumpăra și lectura pe toate. În ultima perioadă nu au fost multe cărțile din care să culeg așa de multe informații. Insanity of madness abundă în detalii, dar le prezintă într-un mod accesibil. Cartea ar trebui să fie o lecturare obligatorie pentru orice evanghelic care pretinde că este atras de sfera consilierii-psihologiei-psihiatriei, și asta pentru că oferă o bună imersiune în elementele nedezbătute ale lumii bolilor mentale.

Dacă mai există în lumea evanghelică încă o reminiscență de încredere în Scriptură, atunci ar trebuie să îmbrățișăm faptul că doar adevărul și ÎNȚELEPCIUNEA lui Dumnezeu, manifestată prin Duhul Lui, pot elucida misterul. Răspunsurile vin nu prin ritualuri sau forme de religie complexe, ci printr-o relație cu Dumnezeul autentic, prin credință. Doar prin cunoașterea intimă a acestui Dumnezeu al Bibliei poate omul înșelat și depravat să găsească răspunsurile ce țin de „viață și evlavie” (2 Petru 1:1-3).

¹ Termenul sanity din limba engleză provine de la expresia latină sanus, care înseamnă sănătate.

² În viitorul apropiat va apărea un articol cu citate din această carte, care vor reda vocile confuze și sceptice ale multor psihiatri și nu numai. Toate acestea vor avea menirea să zugrăvească nesiguranța și incertitudinea regăsite în rândurile mai multor renumiți psihiatri.

³ Mai este numită și incongruență de gen sau tulburare de identitate sexuală. Ea nu este tot una cu nonconformitatea de gen. APA susține că disforia de gen are probabil cauze genetice, pe lângă cele de mediu, și este o „suferință semnificativă din punct de vedere medical” (https://www.psychiatry.org/ File%20Library/ Psychiatrists/ Practice/DSM/ APA_DSM-5-Gender-Dysphoria.pdf).