Prostia nebuniei

Prostia nebuniei

În căutarea unei definiții

Nu trebuie să te chinui serios și nici nu trebuie să faci nu știu ce cercetări minuțioase științifice sau semantice ca să afli că expresia psihic provine de la grecescul psychos. Pare însă că a devenit dificil să rememorăm că echivalentul termenului în Scriptură este suflet. Conotațiile lui sunt bogate și profunde, dar avem multe particularități evidente ale expresiei peste tot în Sfânta Scriptură. Tulburarea psihică este totuna cu tulburarea sufletească.

Recent, tulburările psihice par să fie etichetate în feluri diferite de lumea din jurul nostru. Poate cea mai răspândită dintre acestea fiind „boli mentale”. În discuțiile uzuale seculare, și în articolele de specialitate, rar se mai întâlnește terminologia „tulburare psihică”; ea a fost aproape în întregime înlocuită de expresia mental illness – boli mentale. S-ar putea ca această schimbare de adresare să fie una intențională având în minte cele afirmate mai sus – și anume că tulburarea psihică ar fi neliniște sufletească, care are conotații religioase și care ține de o Ființă inteligentă – Dumnezeu – așa de greu acceptat cultural și social. Cu siguranță există boală mentală, fiindcă creierul se deteriorează și adesea dezvoltă probleme biologice ce țin de substanța fizică a omului. Ce este bizar este că trăim niște vremuri în care s-a introdus o himeră în ființa umană: psihicul, ceva distinct de duhul omului, partea spirituală. Bine spunea renumitul Oscar Wilde: „Dacă vrei să fii medieval, atunci omul nu ar trebui să aibă trup. Dacă vrei să fii modern, atunci omul nu trebuie să aibă suflet.” Pentru omul post-modern și pragmatic, omul este format din materie și o chestiune psihică.

Cu toate acestea, când vorbim despre boli mentale, de natură psihică, lumea specialiștilor rămâne învăluită în aceeași negură. Este îngrijorător că psihiatria, după așa mulți ani de la Kraepelin încoace, nu poate oferi o definiție concretă obiectului muncii ei. DSM-51, de exemplu, afirmă că „nicio definiție nu poate surprinde toate aspectele tulburărilor conținute în categoriile din DSM-5”. Absurd! Dacă lumea creștină ar pretinde că nu poate defini mântuirea, credința, biserica sau oricare dintre atributele lui Dumnezeu, s-ar face multă gălăgie. Dar când partea practică a unui domeniu din știință, așa cum este psihiatria, nu poate defini cele mai importante concepte cu care lucrează, nu contează. De ce sunt așa de puține voci din sfera creștină care să taxeze aceste carențe? Cum de nu există nicio reacție atunci când Allen Frances2, coordonatorul comisiei DSM-4, afirmă: „Nu există nicio definiție a tulburării mentale… nu o poți defini”?

Istoricul acestor încercări de definire pare unul bizar. Încă de la primele momente de viață ale psihiatriei s-au căutat definiții explicative ale fenomenului demențelor, după cum erau ele catalogate la început. Printre primele săpături făcute, în încercarea ezitantă și disperată de definire, au fost cele făcute în paginile Scripturii. Au fost analizate cu precizie cazuri precum cel al lui Nebucadnețar și al lui David, dar totodată și pasaje din scrierile lui Moise, precum Deuteronom 28:28. Biblia are vocea ei clară despre teologia biblică a demenței (la care ne vom uita într-un articol viitor), iar experții lumii seculare au căutat să dezgroape aceste mituri religioase creștine. Oare unde sunt „profesioniștii” scrierii sacre? Oare unde sunt cei care îngroapă și dezgroapă literele, consoanele și iotele Testamentelor? Nu prea există relevanță în articularea lucrurilor contra culturii.

După toate străduințele posibile de a căuta o definiție, rămân două concluzii: (1) dacă demența ar putea fi definită precis, atunci cauzele și soluțiile ar putea fi căutate cu scopuri evidente, iar multe dintre misterele care încă sunt nerezolvate s-ar risipi. (2) Pe altă parte, dacă nu se va putea defini niciodată, atunci tulburările sau bolile mentale/psihice vor rămâne doar pură teorie, fără putere și fără niciun folos social și individual.

„Nebunia demenței” scrisă de Daniel Berger II

Toate aceste gânduri sunt articulate clar în cartea lui Dr. Daniel Berger, „Insanity of Madness”. Dr. Berger are o întreagă serie de cărți pe această serie de boli mentale și este vocea creștinismului în dialogul cu lumea psihiatriei. El nu prezintă doar interesele emisferei nordice a Americii, pentru că psihiatria nu este o chestiune izolată continentală.

În acest volum introductiv al seriei despre demență sau boli mentale, Dr. Berger aude și redă suspinul îngrijorării și precipitării al unui grup semnificativ de psihiatri, psihologi și istorici în domeniu cu privire la demersurile, concluziile și iluziile colegilor lor, dar și al lumii moderne în căutarea normalității. Cartea abundă în citate, articole și exclamații a specialiștilor din acest domeniu al sănătății mentale. Unii s-ar putea să fie cu totul sceptici la această abordare de tip „pick and choose”, însă ar fi constructiv să arate un scepticism berean echilibrat față de toate pozițiile. Fiindcă o parte din creștinism este obișnuit cu această metodă neortodoxă de a scoate lucrurile din context nu înseamnă că generalizăm. Oare cum s-ar putea înțelege afirmația lui Elvin Semerad, profesor de psihiatrie la Harvard, „Sursa cea mai mare a suferințelor noastre vine din minciunile pe care ni le spunem noi înșine” sau cea a lui Lawrie Reznek, profesor de psihiatrie la catedra Universității din Toronto: „«Madness» pare să fie chestiune relativă. Paranoia este în ochiul spectatorului” (citatele sunt din cartea lui dr. Berger).

În paginile de final, găsim un citat din cartea „Fabricând victime”3 a psihologului Tana Dineen. Puțin dintre noi știm că dr. Dineen este un dizident sau, după cum spuneau cei de la Jurnalul L.A. Daily, o „eretică”. Dr. Dineen: „În ultimii cincizeci de ani în Statele Unite și Canada, psihologii au construit garduri, au perceput taxe, au făcut legi și și-au asigurat teritoriul; toate acestea în încercarea de a obține rolul de administratori ai cunoștinței psihologice și de a se instala pe ei înșiși ca distribuitori legitimi ai înțelepciunii și vindecării psihologice. Acolo unde au putut, au schimbat adevărul în posesiuni egoiste; iar acolo unde nu au putut, au fabricat adevăruri pentru a-și extinde activitățile și pentru a-și mări profiturile”. Cartea „Insanity of Madness”, împreună cu toate celelalte volume care o acompaniază, merită răsfoite și studiate analitic.

Normalitatea anormalității și Evanghelia

Cât de anormală este anormalitatea și cât de normală este normalitatea care ni se prezintă de lumea seculară? Există anormalitate în normalitate? Cum ne prezintă Scriptura lumea aceasta normală de după cădere? Cartea lui Daniel Berger amintește despre traseul filozofic al minții seculare, care sună așa de diferit mințiile gânditoare ale secolelor 16 și 17, care încadrau problemele acestea ce țineau de „madness” mai degrabă în categoria „teologie și moralitate”. De asemenea, au apus de mult vremurile când APA4 recunoștea că sufletul și creierul nu sunt același lucru și că sufletul nu este un aspect ce ține de medicină.

Anormalitatea definește ființa umană odată cu căderea și doar Evanghelia lui Isus conduce omul la adevăr.

Biblia a vorbit despre PTSD (tulburarea de stres post traumatică), deși nu a etichetat-o așa, înainte de orice altă teorie psihiatrică. Biblia ne vorbește despre reacția sufletului uman cu toate fațetele lui la tragedia vieții. Regele Solomon în Eclesiastul 7:7 spunea: „Asuprirea îl transformă pe înțelept în «madness».” Orice traumă care este dincolo de abilitatea noastră mentală de a duce este de așteptat să conducă la decepție. Această experiență este parte din normalitatea vieții noastre anormale post-cădere. Nu este cumva demența tocmai o reacție la realitatea care pare că nu oferă soluții și este greu de purtat? În paradigma psihiatrică, spunea Daniel Berger, boala mentală „rămâne o problemă ce ține de credințe fixe false. În acest fel, demența este o teorie care își propune să explice cum oamenii se relaționează la adevăr/realitate sau viață potrivit cu perspectiva lor asupra vieții.”

Ceea ce a părut normal pentru Eva, „că este bun de mâncat, plăcut la înfățișare și de dorit să facă pe cineva înțelept”, a fost anormal. Anormalitatea definește ființa umană odată cu căderea și doar Evanghelia lui Isus conduce omul la adevăr. Nu degeaba spunea Isus: „Veți cunoaște adevărul și veți deveni liberi” (parafrazat) și a fost mai apoi citat de apostoli. Omul, prin anormalitatea vieții căzute, trăiește o paranoia, o iluzie și doar adevărul îl poate conduce la realitate. Evanghelia este cea mai bună modalitate și soluție pentru trăirea adevărului și realității.


1 Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, 5th EditionManualul de diagnostic și statistică al tulburărilor mentale, ediția a 5-a, publicat de APA (Asociația Psihiatrică din America). Este manualul „de căpătâi” al psihiatrilor, cel folosit pentru a stabili diagnosticele psihiatrice.

2 Allen Frances, psihiatru american și coordonator al DSM-4. Frances este unul din criticii vocali ai DSM-5, acuzând supradiagnosticarea pe care DSM-5 o promovează, idei exprimate în cartea lui, Saving Normal: An Insider’s Revolt Against Out-of-Control Psychiatric Diagnosis, DSM-5, Big Pharma, and the Medicalization of Ordinary Life (Salvarea Normalului: O revoltă a unui inițiat împotriva diagnosticului psihiatric scăpat de sub control, DSM-5, marilor companii farmaceutice și medicalizării vieții de zi cu zi).

3 Manufacturing Victims: What Psychology is Doing to People (Fabricând victime: Ce le face Psihologia oamenilor), Dr. Tana Dineen.

4 American Psychiatric Association (Asociația Psihiatrică din America) – principalul corp profesional al psihiatrilor din Statele Unite și cea mai mare organizație psihiatrică din lume.

Doriți să activați notificările push, pentru a fi anunțat automat când apar resurse noi?
(Notificările nu funcționează în iOS, din cauza limitărilor de sistem.)