Perspectiva despre Scriptură

A trecut ceva timp de la ultimul episod din această serie, Diferențe. În acest episod vom aborda perspectiva despre Scriptură.

Încep acest episod cu un citat dintr-un teolog cunoscut pe meleagurile noastre, Wayne Grudem: „Toate cuvintele din Scriptură constituie cuvintele lui Dumnezeu în așa fel încât ascultarea sau neascultarea față de oricare dintre ele este echivalent cu neascultarea și necredința față de Dumnezeu”. Este un citat foarte important, având în vedere discuția noastră despre suficiența, autoritatea, folosirea Scripturilor în consiliere.

În consilierea creștină (și vorbim de consiliere creștină în termeni generali, nu neapărat particulari), după cum spuneam și în episoadele anterioare, există mai multe mișcări. Unele dintre aceste mișcări sunt mai departe de suficiența Scripturilor și de autoritatea lor, iar altele sunt mai aproape. Unii sunt, dacă vreți, mai aproape de lumea seculară, iar alții sunt mai aproape de lumea Bibliei.

Sunt creștini psihologi (și, din nou, mă refer la mișcare, nu mă refer la anumite persoane) care recunosc pe bună dreptate că este nevoie de presupoziții adecvate, însă din păcate aceștia se împiedică la ușă, la prag, în sfera bibliologiei. Creștinii psihologi afirmă o formă a autorității, necesității și suficienței Scripturilor; cu toate acestea, ei definesc aceste calități ale Scripturilor în așa fel încât mai mult le subminează. De exemplu, Johnson, în cartea lui Fundations afirmă frumos că: „Biblia are autoritatea finală peste orice formă de psihologie și grijă a sufletului”. Ar fi fost bine dacă se oprea aici, însă el adaugă mai târziu: „Autoritatea Bibliei variază de la subiect la subiect. Autoritatea Scripturii crește în proporție cu măsura în care Scripturile explicit adresează o temă particulară.” Această declarație este o afirmație foarte importantă, ca unul care reprezintă această mișcare a psihologilor creștini. După părerea mea, asta se întâmplă când umanismul, ca filozofie, dictează linia argumentărilor noastre. Cădem foarte repede, alunecăm în această capcană seculară! Este adevărat că Biblia adresează unele teme cu mai multe detalii decât pe altele, însă Biblia ÎNTOTDEAUNA are ultimul cuvânt și autoritate finală în toate chestiunile pe care le adresăm.

Dacă mă urmăriți de ceva timp știți că unul dintre „prietenii” mei preferați este dr. Crabb. Nu îl cunosc în mod personal, însă de multe ori mă refer la cărțile lui și la modul în care acesta vorbește. În episodul de astăzi mă opresc la cartea sa, The pressure’s off, unde Crabb face o confuzie serioasă între îndreptățire și sfințire în interpretarea celor două texte cheie: Romani 7:6 și Evrei 7:18-19. Apoi, când lucrează cu cel de-al treilea text din Galateni 4:3-9, din nou face aceeași confuzie. El numește erezia iudaizatorilor „legea liniarității”. Iar apoi când încearcă să facă o aplicație a textului, din nou pică în aceeași confuzie amintită mai devreme. Se pare că cel puțin în această carte Larry Crabb nu are așezate conceptele teologice ale îndreptățirii și sfințirii. După părerea mea, două doctrine foarte importante în creștinism – în special a doua, când ne gândim la consiliere. Oare cum poate exista o transformare reală dacă nu înțelegem ce spune Biblia despre sfințire?

Sunt unii psihologi creștini mai autentici care cred că Biblia nu este relevantă pentru perioada aceasta modernă. Dr. Stan Jones, un psiholog creștin, scria într-unul dintre articolele sale: „Sunt multe subiecte despre care Scriptura nu vorbește – cum funcționează neuronii și cum sintetizează creierul informația matematică sau emoțională, sau despre tipurile de memorie sau despre modalitățile de a înțelege cel mai bine modul trăsăturilor personalităților. Pentru că Scriptura și înțelepciunea oferită de biserică prin teologie au lăsat multe zone nesigure în înțelegerea și ajutorarea omenirii, ne apropiem de psihologie așteptând că putem învăța și crește în interacțiunea noastră cu ea.” Sunt mulți precum Dr. Jones care cred că Biblia tace și este absentă din această interacțiune interumană.

Spre deosebire de ei, consilierii biblici, ca mișcare, cred că Scriptura este suficientă și că are autoritate peste orice sferă a vieții. Ei cred că Scriptura este sigura sursă comprehensivă și probată pentru a oferi o perspectivă corectă asupra omului și asupra problemelor acestuia (2 Tim. 3:15-17; 2 Petru 1:14). Consilierea biblică este dedicată dorinței și practicii de a lăsa Cuvântul lui Dumnezeu să vorbească pentru el însuși (2 Tim. 2:15).

Dragi ascultători, înainte de a îmbrățișa orice formă de ajutorare a omului, înainte de a fi acaparați de orice înțelegere care apare pe meleagurile românești, studiați cu atenție cine și ce spune. De exemplu, un personal celebru în contextul nostru evanghelic este dr. Adler. Puțini cunosc că dr. Adler avea un concept bizar despre Dumnezeu. El credea că Dumnezeu este doar o idee și că „nu este independent de realitatea spirituală”, într-un mod foarte mistic și abstract. Nu este nimic obiectiv, nici măcar Dumnezeu, pentru că nu există standard. Oamenii aceștia sunt foarte direcți cu privire la ce cred ei despre Dumnezeu, despre om și despre Scriptură. De aceea, este important ca lumea evanghelică să se întoarcă la standardul absolut al lui Dumnezeu, la autoritatea finală pe care Scripturile o au și în felul acesta să facă consiliere, în felul acesta să-i ajute pe alții, în felul acesta să-și trăiască viețile.